5 idei care mă ajută să nu plec în vacanță cu toate cosmeticele din casă

August 28, 2017

Am tot pus articolul acesta pe lista de articole… și iată că a trecut vara până am ajuns la el. Sper să îți fie, totuși, de folos pentru vacanțele viitoare, city break-uri, team building-uri și alte fugi din oraș, programate sau ba.

Sunt idei și trucuri pe care le aplic pentru a tria cosmeticele demne de a pleca cu mine în vacanță, pentru eficientizarea spațiului, dar și a ușurării bagajului. Bineînțeles că fiecare le poate aplica (sau ba) în funcție de preferințe, piele, timp, chef și loc în valiză.

1. A venit timpul eșantioanelor primite de-a lungul anului

Pliculețe, eșantioane, produse mini ce pot fi folosite de maximum 2 ori… acum e vremea lor. Pe lângă faptul că ocupă foarte putin loc, îmi oferă și ocazia de a descoperi lucruri noi.

foloseste esantioane

2. Aleg produse bune la mai multe lucruri

Crema de soare poate merge ca și cremă de zi, uleiul de cocos (dacă îți place, eu nu-l suport) poate fi și demachiant și cremă de corp și balsam de păr, o cremă cu plante poate fi folosită ca și cicatrizant, ca și cremă de mâini, călcâie sau chiar corp. Vorbesc, firește, de un bagaj pentru câteva zile, nu de o vacanță care-și propune ocolul pământului.

alege produse cosmetice 2 in 1

3. Refolosesc ambalajele produselor mini

De ce să car după mine o sticlă de șampon de 500 ml sau un gel de duș gigant? Sau și șampon și balsam și mască și mai știu eu ce ser minune pentru păr? Mi-am făcut un obicei să păstrez ambalajele produselor mini (mai ales cele care sunt ușor de transportat, deschis și folosit) sau să cumpăr (atunci când găsesc ceva ce merită) recipiente mici pentru a lua cu mine o exact cantitatea de produs care-mi trebuie din produsele de care am neapărată nevoie. Neapărată, da? 🙂

refoloseste ambalajele

4. Caut variantele mici ale produselor mele mari

Poate fi o metodă mai simplă de a avea produsele dorite (nu mai stau să umplu recipiente sau să caut eșantioane), dar că uneori poate fi mai costisitoare deoarece variantele mici pot fi mai scumpe ca cele obișnuite. Totuși, nu este o regulă, ba chiar am găsit de multe ori megaoferte la produsele pentru călătorie. Și mi s-a întâmplat și să parcurg drumul invers: tocmai produsele mici m-au convis să cumpăr și varianta lor mare.

ia variante mini ale produselor cosmetice

5. Las acasă ce nu e neapărat necesar

Eu nu am nicicând o rutină complicată, dar cred că oricine poate renunța, pentru câteva zile, la rutina în 10 pași, la cele 3 creme de corp, 17 rujuri sau la prea multele geluri de duș. Ia strictul necesar și încearcă să-l organizezi ținând cont și de sfaturile de până acum. În plus, mai mult loc în bagaj nu poate să strice, nu? Și, cine știe, poate găsești în călătorie o cremă care-ți place 🙂

prioritizeaza

Acestea au fost primele 5 lucruri la care m-am gândit. Poate mai fac și altele care nu-mi vin în minte acum. Și-s binevenite și ideile, sugestiile și metodele voastre de împachetare eficientă.

PS toate fotografiile sunt realizate de către mine, cu produsele pe care le folosesc în prezent, care-s toate cruelty free. Așa că, dacă ai întrebări despre vreunul dintre ele, le aștept. Le voi lua în ordinea numerelor de pe tricouri și voi răspunde cât de bine pot și mă pricep.

Ti-ar mai putea placea si:

3 Comments

  • Reply Alla Mese August 30, 2017 at 7:28 am

    Am gasit la Dm un mini set de calatorie cu sanitizer, gel de dus, lotiune de corp si sampon (toate intr-o borseta) pe care le poti reumple cu produsele tale preferate… si sanitizerul avea si suport de silicon pentru prins la ghiozdan!!

    De la. Bb creamul gerovital nu simti ca ti se incalzeste fata imediat dupa aplicare?

    • Reply Aveti si pe roz August 30, 2017 at 8:18 am

      Abia am început să-l folosesc. Nu ma încântă foarte tare deoarece pătează hainele mai ceva ca un fond de ten. Nu îmi încălzește fața, parca pișcă puțin, dar nu ceva deranjant, abia simt. Oricum, din cauza efectului de pătare nu cred că îl voi recumpăra.

  • Reply Laura September 2, 2017 at 9:23 am

    Asta cu recipentele vechi in care torn ce doresc sa iau cu mine o fac si eu 🙂

  • Leave a Reply

    *