Câteva descâlciri despre SPF și ceva produse încercate

February 21, 2018

Am mai scris, când vorbeam despre niște descoperiri cosmetice, despre SPF (Sun Protection Factor). Chiar a fost printre primele articole scrise despre cosmeticale, deoarece subiectul mi se pare a fi printre cele mai importante când vine vorba despre îngrijirea pielii.

Așa că, azi reiau poveștile despre SPF, mai ales că între timp mi s-au mai mai clarificat și mie informațiile și am avut vreme să încerc câteva produse. Dar pentru a scrie tot ce ar fi de spus ar fi nevoie de vreo 5 articole – și tot nu cred că aș acoperi tot. Momentan voi încerca să descâlcesc niște prime lucruri, urmând să aprofundez problema în episoadele viitoare.

Menționez că nu-s nici medic, nici dermatolog, sunt doar o fată ce-și dorește să știe cât mai multe despre îngrijire. Am pus aici toate cele aflate (de pe site-uri mai serioase sau mai înțelepte, de la dermatologi sau chestii constatate pe propria piele) ce sper să te ajute să-ți lămurești niște lucruri despre SPF și să-ți arate calea de urmat potrivită ție.

Deși unii ar zice că SPF-ul e SPF și tot ce trebuie să facem este să-l aplicăm pentru a ne proteja, eu îl aranjez în 3 categorii, așa îmi vine mai simplu să îl înțeleg, aleg și împart pe ocazii:

a) cel din cremele sau produsele de machiaj uzuale;
b) cel din produsele de plajă;
c) cel separat.

Să le iau pe rând. Aparent, factorul de protecție inclus în produsele cosmetice (cremă, pudră, fond de ten etc.) e cel mai comod factor de protecție, doar oricum le folosești. Ei bine, pentru a fi eficient, e nevoie de o cantitate destul de mare, care nu se prea aplică când vine vorba de astfel de produse. Apoi, cremele sau fondul de ten au un factor de protecție solară mic (de obicei 15-20), și chiar dacă este iarnă este recomandat un produs cu cel puțin 30 SPF. Iar dacă te întrebi de ce nu toate produsele cosmetice au factor de protecție solară, unul dintre motive ar fi că nu toate formulele cosmetice sunt compatibile cu SPF, de aceea a și apărut cel care se aplică separat. Așadar, eu nu recomand să te protejezi cu astfel de produse 2 în 1.

Produsele de plajă cu factor de protecție solară pot fi folosite și pe stradă, mai ales că cele mai multe au un spectru larg de indice de protecție (de la 15 la 50, ba chiar a apărut și 70) și poți alege exact ce îți trebuie. De obicei, ele au o formulă rezistentă la nisip, transpirație, apă – ce poate încărca tenul (și nu toate sunt calibrate astfel încât să nu lase urme grase sau albe). Așa că, eu le las pentru plajă sau pentru vacanțele în care merg foarte mult pe jos.

SPF-ul separat e fix ce îi zice numele: factor de protecție solară la cutie :) Se aplică pe piele după produsele cosmetice zilnice și înainte de fondul de ten. El poate fi, la fel ca și cel din produsele de plajă, mineral (care respinge razele solare) sau chimic (razele ajung în piele, dar sunt neutralizate acolo). Deși ambele sunt eficiente, modul lor de acțiune (și automat, formulele lor) ne fac să le preferăm pe unele sau altele. Poate nici nu știai de această clasificare, dar poate ai observat că tolerezi mai bine unele produse. Aceasta poate fi o cauză. O să scriu câteva lucruri despre fiecare, poate te vor ajută în alegerea și reperarea lor.

Filtrele minerale au în componența lor subsțante minerale naturale: titanium dioxide şi zinc oxide. Ele blochează (resping) razele solare astfel încât nu mai ajung în piele. Cele mai multe au o formula mai plină, unele lasă urme albe pe piele sau chiar blochează porii. Dar avantajele filtrelor minerale (numite și fizice) ar fi că sunt fotostabile (nu-și modifică molecula în prezența luminii), nu dau alergii, sunt aprobate internațional, nu conțin prea multe nenorociri și pot fi aplicate chiar și în zona sensibilă a ochilor, fără teama unor reacții.

Filtrele chimice (denumite și sintetice) nu sunt fotostabile (se modifică în prezența luminii, deși unele pot fi stabilizate de alte substanțe). Ele lasă razele solare să pătrundă și abia apoi le neutralizează; produsele de acest tip nu prea au culoare și miros, se întind mult mai ușor pe piele, nelăsând urme albe (cum se întâmplă cu cele minerale, din cauza oxidului de zinc), dar au potențial alergenic mai mare, iar unele dintre substanțe care intră în componența lor nu-s aporbate în toate țările. Asta nu înseamnă că nu-s sigure, doar că legislațiile țărilor diferă și oamenii nu se pun mereu de acord. Și deși nu-mi place să fac recomandari (deoarece fiecare decide ce i se potivește mai bine) îți spun că eu prefer filtrele minerale.

Am dorit să fac o descriere scurtă și pe înțelesul meu de acum 1 an despre toate acestea, vor mai urma episoade. Cine dorește să afle acum mai multe o poate face aici:

– pe AAD (American Academy of Dermatology);
– pe site-ul MedicineNet;
– pe Medical News Today.

Eu am încercat aceste produse, despre care voi povesti câteva lucruri:

produse cu spf

NIOD 30 Survival – este pur și simplu minunat! Are filtre minerale, se întinde perfect, lasă tenul mat, produsul nu încarcă deloc, iar fondul de ten se așază perfect deasupra (nu toate produsele cu SPF tolerează fondul de ten). Nu e ieftin, cam 130 lei (28 euro) 30 ml, dar merită. Se comandă de pe site-ul său, DECIEM, de pe ASOS (unde nu e mereu dispobibil) sau Cult Beauty. De pe toate site-urile acestea produsele ajung acasă prin curier, în 7-14 zile.

Gerovital 50 SUN – are tot filtre minerale și o ușoară culoare (cred că sunt disponibile chiar mai multe nuanțe, oricum multe dintre produsele cu filtre minerale au și ceva culoare pentru a masca albul din zinc). Mie nu prea mi-a plăcut, lasă pielea uleioasă și pe mine “m-a pișcat” puțin când am aplicat produsul pe față. Dar acestea au fost reacțiile mele, nu înseamnă decât că acest lucru mi s-a întâmplat mie. Eu l-am folosit apoi pentru brațe, unde s-a comportat foarte bine. Chiar, să nu uităm că protecția solară nu înseamnă doar să ne protejăm fața, ci și toate părțile corpului ce intră în contact cu soarele. Costă aproximativ 25 lei (50 ml), se comandă de pe site-ul Farmec, dar se găsește în toate supermarket-urile, unde este, de multe ori, mai ieftin.

PIXI Sun Mist e un spray cu filtre chimice, cu factor de protecție 30. Eu l-am luat ca extraprotecție când sunt în mișcare, îl aplic rapid chiar și peste machiaj. Nu-l recomand pentru a fi folosit singur, nu cred că oferă protecția necesară, în plus are destule de multe prostii prin el, eu voi căuta altă variantă, mai ales că este destul de scump: 18 lire (cam 95 lei) pentru 80 ml. Eu l-am luat de pe ASOS.

Andalou Naturals BB Beauty Balm – SPF 30, filtre minerale. Mie îmi place, deși după ce am folosit NIOD, a mai scăzut dragostea noastra. Și el e puțin colorat (doar e BB), tot pentru a ataca albul din filtrele minerale, dar nu poate înlocui un fond de ten, culoarea nici nu se observă. Se aplică foarte ușor, nu pișcă, nu mi-a dat nicio reacție, dar nu e așa mat cum e NIOD. Se poate lua din magazinele Secom (sau de pe site-ul lor, unde e 90 lei/58 ml), de la Bebe Tei sau iHerb (unde e ceva mai ieftin).

Mai poți afla informații despre cum poți comanda cosmeticale de pe anumite site-uri din străinătate din articolele:
– despre 2 site-uri de unde îmi comand cosmetice șmechere;
– sau cel despre cosmeticalele de pe ASOS.

Dezbaterile legate de SPF-ului sunt departe de a fi rezolvate, sper doar ca am mai lămurit niște lucruri. Voi mai reveni cu articole, azi mai punctez niște lucruri:

– soarele este factorul numărul 1 în îmbătrânirea pielii, degeaba folosești 1000 de produse cosmetice, faci băi cu lapte de pasăre tânără, mănânci sănătos și dormi la sală dacă nu te protejezi de soare;
– arsurile solare sunt vinovate de 85% dintre cazurile de cancer de piele;
– nu uita că nu ai doar cap, protejează-ți de soare tot corpul, inclusiv buzele și părul;
– aplică o cantitate suficientă de produs: 0,5 grame pentru față și gât și cel puțin 30 de grame pentru corp;
– factorul de protecție de pe etichetă se referă la timpul în care pielea este protejată (SPF 50 – 500 minute, SPF 20 – 200 minute), iar în funcție de pielea ta, poți alege un factor mai mare sau mai mic (cu cât pielea este mai albă și mai sensibilă, cu atât numărul trebuie să fie mai mare);
– atenție, niciun produs nu oferă protectie 100% (SPF 50 – 98% protecție, SPF 15% – 93%);
– soarele începe să acționeze din primul moment de expunere la soare, deci protejează-te corespunzător (unele produse acționează imediat, altele au nevoie să fie aplicate cu 15-20 minute înainte, citește cu atenție etichetele);
– produsele cu protecție solară sunt recomandate a fi folosite tot timpul anului, dar dacă folosești produse cu retinol, vitamina C sau alți acizi sunt obligatorii (acizii senzibilizează pielea, ba chiar iau un strat fin de pe față);
– informează-te, mergi la dermatolog, citește lista cu ingrediente, testează cât mai multe produse – ce e potrivit pentru mine poate nu e și pentru tine.

La final, subliniez iar că eu nu-s medic, nu am niciun fel de pregătire în domeniul dermato-cosmetic, doar am povestit despre aceste lucruri pe care le-am aflat din lecturile mele ca și cum le-aș povesti unei prietene bune. Sper să te fi lămurit puțin despre ce înseamnă jungla SPF și să te facă să dorești să afli mai multe pentru a găsi care este produsul cu protecție solară potrivit ție. Pentru că, ar fi nevoie de unul.

Ti-ar mai putea placea si:

12 Comments

  • Reply Diana February 21, 2018 at 2:16 pm

    Buna! Am aflat recent ca produsele de protectie solara pot afecta viata marina (distrug coralii) daca contin anumite substante. Desi suntem departe de recifele de corali si poate nu reprezinta o prioritate pentru noi, cred ca ar fi bine sa avem in vedere si acest fapt in momentul in care alegem crema de protectie solara pentru vacanta…

    • Reply Aveți și pe roz February 21, 2018 at 2:18 pm

      Nu am auzit despre așa ceva, mă voi interesa. Dar cum scriam și în articol, sunt mii de produse sigur îl poți găsi pe cel potrivit ție și convingerilor tale.

    • Reply Dana February 21, 2018 at 4:41 pm

      Nici eu nu am auzit despre asta, dar cum afecteaza? Adica in procesul de productie se folosesc substante care afecteaza viata marina? Sau cand? Chiar ma intereseaza, eu tot incerc sa iau produse harmless pentru mediu, de la detergenti de rufe la cosmetice. Uneori e cam greu, dar trebuie sa fie solutii :)

    • Reply Aveți și pe roz February 21, 2018 at 5:04 pm

      Cineva mi-a trimis acest link. O să mai caut și eu informații.

  • Reply Roxana February 21, 2018 at 3:22 pm

    Eu ma impac foart bine cu aceasta crema de la PC – https://www.paulaschoice.com/resist-super-light-wrinkle-defense-spf-30/776.html; o folosesc de vreo 2 ani zilnic pentru ca folosesc si exfolianti chimici. Nu lasa urme albe, se absoarbe foarte bine si lasa un aspect matifiat; fondul de ten se aplica foarte usor, dar numai daca se aplica imediat dupa crema – daca astepti mai multe minute, pielea devine foarte mata si e mai greu de aplicat FDT. Eu sunt multumita de el, as fi incercat si varianta cu SPF 50, insa aceea este cu filtre chimice.
    Ramane o provocare sa nu uit sa folosesc protetctie solara si pentru restul corpului.

    • Reply Aveți și pe roz February 21, 2018 at 3:26 pm

      Am auzit și eu numai lucruri bune despre produsele Paula’s Choice cu SPF. Poate îmi comand și eu.

      • Reply Roxana February 21, 2018 at 5:33 pm

        Eu folosesc de 2 ani produse de la ei si sunt multumita. Am impresia ca nu fac teste pe animale, insa ca si ingrediente… nu cred ca sunt ceea ce se cheama natural si nici nu si-au propus asta, ci produse bine formulate. Au un site foarte detaliat pentru fiecare produs, iar si la mine si-au cam facut treaba. Bine, e mereu loc de mai bine, insa eu mi-am luat strictul necesar, ca sunt si destul de scumpe.

        • Reply Aveți și pe roz February 21, 2018 at 7:11 pm

          Nu cred că au doar ingrediente naturale, dar produsele Paula’s Choice sunt cruelty free. Și eu am auzit doar lucruri bune despre ele.

  • Reply Maria February 26, 2018 at 11:34 am

    multumesc mult pentru efort si pentur lamuriri. habar nu aveam de filtre chimice si fizicie nici ca ar tebuitrebui sa ne dam cu produse cu spf si iarna. eu abia de ma atingeam de ele la plaja, m-ai us pe ganduri.

  • Reply Ioana April 8, 2018 at 8:11 am

    De la Andalou e bun si bb benefit balm (care e de fapt incolor), cel cu tub alb-albastru, lasa si pielea mata

  • Leave a Reply

    *