Ce-și doresc femeile de 1 și 8 Martie. Text cumva siropos ce îți poate da niște idei. Sau nu.

March 1, 2018

Adevărul este că habar nu am ce-și doresc femeile. Era simplu să existe un răspuns universal, atunci puteau exista rezolvări universale. Dar, din păcate, cred că unele femei își doresc doar să stea o clipă. Altele o decapotabilă. Unele liniște. Altele o excursie la Ibiza. Iar altele habar nu au că ar fi posibil să-și dorească ceva. Dar ca să nu dramatizăm prea tare în prag de sărbătoare, ce doresc să spun, bărbaților și nu numai, e acest lucru: atunci când faci un cadou, cred că importantă e persoana căreia îi este adresat. Fie că e un Mercedes sau o agendă, gândește-te la cea care-l primește. Femeile (și cred că nu doar ele) își doresc ca darul lor să nu poată fi dat altcuiva. Să fie al lor. Să aibă înțeles doar pentru ele. Da, florile sunt frumoase, dar ele vorbesc tuturor. Dar ce zici de florile pe care i le-ai dat prima dată? Nu contează că erau niște flori de câmp… sau mai ales dacă erau flori de câmp. Poate fi și o plantă presată, o floare origami sau una împletită din baloane de la McDonald’s – dacă povestea voastră zboară în acele locuri. Scrie-i un bilețel, încălzește-i pijamaua, fă-i o prăjitură, oferă-i o zi de vacanță într-o zi de lucru, scoate tu rufele din mașina de spălat, comandă-i geanta aia roșie sau chiar al 27-lea talisman Pandora. Nu contează ce alegi, dacă acest lucru poate fi descifrat doar de ea. Și încearcă să faci asta pentru toate femeile din viața ta. Cele care contează, bineînțeles. Doar, în afară de lucrurile și vorbele alea mari, familiare cumva tuturor, cele la care ținem mai tare, sunt, de foarte multe ori, cele mici, neștiute de ceilalți: o cană, rămasă acum fără toartă, martor la prima cafea băută împreună, ultimul pulover împletit de bunica, un cuvânt mic cu puteri de Superman, jucăria grasă și portocalie ce obișnuia să se uite la tine și din baia copilăriei, un creion ros pe jumătate, relicvă dragă de orele de desen din liceu, ce nu erau chiar așa dragi atunci, păturica primului tău câine, hainele rămase prea mici copiilor tăi ajunși mari. Nu trebuie să fie ceva din lista aceasta stângace și timidă (dar așa cred că sunt mai toate flecuștețele peste care anii au pudrat magie), alege ceva pentru voi 2. Indiferent cine e acel voi: mama ta, iubita, sora, soția, bunica, colega de bancă sau de muncă. Și nu ofta, fie și ușurel, dacă pe lista ta sunt cadouri pentru toate cele enumerate mai sus: înseamnă doar că esti un om norocos.

Na, chiar că a iesit un articol siropos. La mulți ani, tuturor! Să aveți parte de acele daruri banale ce devin comori doar în ochii voștri.

2 Comments

  • Reply Mara March 3, 2018 at 1:21 pm

    Ai scris tare frumos si sensibil. Sa mai scrii fara poze :).

  • Leave a Reply

    *