Despre anul trecut, demisii, aniversari si vacante neintamplate

Anul trecut nu a fost un an bun, a fost unul senzational.

Am adoptat un caine, mi-am dat demisia, am implinit o varsta rotunda, mi-am amenajat apartamentul, am deschis o afacere si am lucrat pentru conturi si clienti la care doar visam. Si senzationalul vine si din faptul ca nu am facut asta singura. Sorin si-a dat si el demisia, afacerea e construita in 2, fara sustinerea lui nu as fi reusit sa amenajez apartamentul si tot impreuna ne batem pe suprematia in inima lui Igor. Plus ca a implinit si el o varsta rotunda. Nu, nu el este mai mare, eu sunt. Despre Sorin vorbesc acum, nu despre caine.

Dar nu despre asta voiam sa va povestesc. Stati linistiti, nu o sa ma laud nici cu faptul ca apartamentul a aparut prin tot felul de reviste, nici nu o sa insir proiectele lucrate sau hainele cumparate la preturi incredibile. Pentru ca am incununat anul senzational cu idei pe masura. Am adoptat filozofia #cate5 pentru ca imi doresc sa lupt contra exceselor, a hainelor ce zac triste prin dulap si a consumerismului. Imi doresc sa am putin si bun. Si nu ma refer doar la haine. Iar daca se poate, acel bun sa fie luat la pret redus. Cer mult, stiu. Dar nici despre asta nu voiam sa va vorbesc azi. Pentru ca, la final, nu e vorba nici despre haine de firma gasite la preturi fabuloase, nici despre a va impinge sa va dati demisia, a adopta cu caine sau a va decora bucataria cu faianta ce pare de spital.

Cand inca eram angajata, am fost la un training de time management tinut de Octavian Pantis. Nu ma omor eu dupa astfel de manifestari, dar aici au fost niste chestii interesante, printre care si un exercitiu. Va invit sa il faceti acum, in timp ce vi-l povestec. Dureaza 5 secunde, promit.

Scrieti pe o foaie 4 lucruri, cele mai importante pentru voi.

Nu trisati, nu o va intreb care sunt. Gata?
Ok, acum taiati 2. Mda, stiu, e greu. Dar taiati 2.
Acum mai taiati 1.

Si ati ramas cu ce ar trebui sa fie cel mai important lucru pentru voi. Cel caruia ar trebui sa ii acordati cel mai mult timp.

Ei bine, anul meu trecut nu a fost despre aniversari rotunde, antreprenoriat, caine adoptat, apartament hipsteresc sau colaborari interesante.

A fost despre un caine care mi s-a strecurat in inima si in casa. Igor a trecut rapid prin stadiile “va sta afara, doar e mare si de pe strada” la “hai, bine, stai in bucatarie”, la “ok, dar niciodata in pat” la a sta unde vrea el. Chiar si in pat. Doar e si casa lui, nu?

Nu a fost despre lipsa sefilor.

A fost despre a-mi fi eu sef. Si a trebuit sa ma uit urat la mine cand ajungeam tarziu la biroul din cealalta camera. Dar si sa imi dau voie sa ies in curte, daca ziua era prea frumoasa. A fost despre a invata ca pierd vremea pe net pe banii mei, despre puterea de a refuza clienti care nu sunt potriviti brandului pe care doresc sa-l construiesc, despre fugit in mijlocul saptamanii la mare, dar si despre terminat treaba inainte.

Nu a fost despre faptul ca nu am ajuns in niciunul dintre locurile din lista de dorinte pentru a celebra varstele noastre rotunde.

Am visat la New York, Islanda, Africa de Sud. Si am petrecut vacanta cea mare in Bulgaria. Dar am uitat de cereri de concediu, ne-am intors mai devreme cu 1 zi pentru ca ne era dor de caine fara strangerea de inima ca am irosit o zi pretioasa de concediu (doar eu imi “semnez” cererea de concediu), nu am mai spus “abia astept sa vina weekendul sa plec la mare”, am stat pentru prima data la 5 stele, vineri nu a mai fost cea mai frumoasa zi, nici luni bau-baul cu 7 capete.

Nu a fost despre apartamentul demn de reviste.

Da, recunosc, m-a bucurat peste masura faima de care s-a bucurat Proiectul casa. Dar cred ca succesul lui s-a nascut din faptul ca nu am urmarit vreun succes. Am facut cum am dorit, indiferent ca asta a insemnat sa dau pe un scaun (de designer, e drept), cat salariul mediu pe economie (glumesc, a fost mai mult), dar si sa nu am canapea in casa. Sau sa am un pat realizat de catre noi 2, din tevi galvanizate de la Hornbach.

Anul meu a fost despre azi.

Despre fugit marti la mare. Despre refuzat clienti nepotriviti. Pe loc, transant, dar cu detasare si putin umor, fara “mai vedem noi maine”. Despre rasaritul ireal dintr-o zi de august, ce m-a lovit miseleste in timp ce plimbam cainele, impleticindu-ma si gata sa cad peste el, la 6,30 dimineata. Aici, pe campurile de la mine de la tara (mda, stiu, cum de pot sa stau la iesirea din Bucuresti?). Despre luat o pauza in mijlocul zilei si intins sezlongul in gradina. Despre visul implinit de a colabora cu IKEA. Despre casa mea despre care descopar in fiecare zi cat de acasa e. Despre Sorin, partenerul meu din fiecare zi. Despre “hai sa mergem azi la padure cu asta, sa se bucure si el”. Despre aruncat inapoi in pat dimineata, sa mai dormim putin toti 3, dupa ce plimbam cainele. Despre maldarul de vase (ne)spalate in fiecare zi. Stiti cate farfurii se aduna daca mananci 3 mese acasa si mai si gatesti? Dar si despre painea coapta in casa. Despre “azi ce gatim?”, despre “hai, facem un gratar in curte?” si “vezi ca iar a mancat asta de pe jos”.

Cuvantul care a ramas pe lista mea, dupa ce le-am taiat pe celelalte, a fost libertate.

Un an nou minunat. Si va doresc atat: alergati dupa cuvantul vostru, nu-l lasati sa scape.

Pentru ca #AziNuVaMaiFiNiciodata.