Despre curaj, frici tampe si uniforme

July 23, 2013

Imi amintesc un episod din Zona crepusculara, vazut acum ceva vreme. O femeie se supune unui lung sir de operatii estetice, isterizandu-se dupa fiecare interventie, profund nemultumita (ba chiar ingrozita) de rezultat. Intr-un final, renunta sa se mai chinuie, conclunzionand: “Ei, atunci o sa raman mereu un monstru”. Camera de filmat ne arata, in sfarsit, chipul femeii: cea mai angelica faptura din univers. In jurul ei, fiinte extratereste, monstruoase dupa standardele noastre de frumusete, ii arunca priviri pline de scarba.

In stilul clasic al serialului, episodul pune al dracului de bine punctu pe i. Prinsa intr-o lume in care omuletii verzi cu antene erau considerati nu numai normali, ba chiar apetisanti, frumusetea, asa cum o stim noi, nu prea mai are mare valoare. Si atunci, daca frumusetea (a se citi: binele, dreptatea si altele asemenea) sta, dupa cum o stim prea bine, in ochii privitorului, vin si va intreb: de unde dorinta asta de a vedea peste tot uniforme?

Filmele tampe si revistele lucioase nu contenesc a ne vorbi despre gasirea caii proprii si alte banalitati asemanatoare. As aprecia daca ar spune ca aceasta cale trebuie sa se incadreze in niste poteci destul de ingust trasate.

Dar mileniul 3, tine inca strans la sanul lui frici neaducatoare de nimic bun: “asa se face”, “nici mie nu-mi place, dar asa trebuie”, “tu nu vezi ca bluza aia nu merge cu fusta asta?” si cate asemenea. Obisnuintele, fricile sau comentarilele rautacioase tasnesc prin toate crapaturile posibile, obligandu-ne sa imbracam uniforme.

Asa ca, ma inclin in fata celor care au curajul de a ramane ei insisi in fata extraterestrilor si imi doresc sa apuc ziua sau planeta aia in care cea mai mare bogatie sa fie aceea ca suntem diferiti.

Va pup.

PS. Fotografia de la avatar este via Pinterest.

4 Comments

Leave a Reply

*