Epifanie în aer: 1 an doar cu 5 obiecte vestimentare noi

May 15, 2018

Povesteam, zilele trecute, pe Facebook și Instagram despre un fel de epifanie pe care am avut-o citind un articol din numărul de mai al revistei Monocle. Zic “un fel” deoarece nu e nimic nemaicitit sau nemaigândit.

monocle monocle-may-2018

Eram în avionul ce mă purta înapoi de la Berlin, pluteam între nerăbdarea ajungerii acasă și imaginile călătoriei recente, când am dat peste un interviu cu designerul Oki Sato. Preocupat de munca sa, omul și-a simplificat drastic existența. Casa îi e austeră, viața simplă, iar el poartă doar camăși albe, pantaloni negri și încălțări sport. Mereu. Are 40 de camăși albe – pe care le comandă online de la Uniqlo și 10 perechi identice de adidas Stan Smith, pe negru. Atât.

Și atunci, la vreo 50 cm sandalele mele Marni ce acum stăteau cuminți în bagajul de deasupra – achiziție nouă de la Berlin ce tare mi-a bucurat inima – m-a lovit gândul: nu am nevoie de nimic. Nu era de la Marni, de la Berlin, de la ce tocmai citisem. Poate ele doar au fost un accelerator. Dar simplitatea vieții acestui om, bucuria dată de simplificările pe care le făcusem până acum în garderoba și viața mea, miile de locuri rămase nevăzute în lume – toate acestea, suprapuse peste faptul că în acel moment eram, totuși, o ființă care zbura, m-au făcut să îmi repet iar și iar: NU MAI AM NEVOIE DE NIMIC.

Și ca un fel de joc cu mine, mi-am aruncat provocarea: “Ce ar fi ca, timp de 1 an, să nu mai cumperi decât 5 lucruri de îmbrăcat? Tot ai tu chestia asta cu #câte5. Doar ai tot ce îți trebuie”. “Hm, îmi place, dar 5? 5??! 5 am luat acum de la Berlin. 1 an conține o grămadă de 5!” “Dar nu ai nevoie de nimic, nu?”

un an doar cu 5 obiecte vestimentare noi

Nu cred în cure șoc sau în drumuri urmate doar din îndârjiri. Doresc să parcurg acest an pentru mine, dar mi se pare important să recunosc dacă, la un moment dat, nu o să mi se mai potrivească. E un pas mare, ce poate aduce gânduri mari, dar nu doresc să fac mare vâlvă despre asta. Ce doresc, însă, este să împart bucuria grăsană a acestui gând. De acum mai bine de 3 ani, de când mi-am propus să am doar #câte5 din fiecare obiect vestimentar, garderoba mea s-a micșorat fantastic dar, cumva, arată din ce în ce mai mare. Acum port cam tot ce e în ea. Iar dacă ajung să am mai mult de 5 fuste, încep să dau din ele. Sau pulovere. Sau altceva. Ofer, vând, donez, fac cadou. La multe dintre articole am chiar mai puțin de #câte5. Am renunțat aproape complet la accesorii. Dar am mai multe de 5 la ochelari de soare, genți și încălțări sport (oricum alte încălțări nu prea mai port), dar și ele sunt într-o continuă mișcare și trasformare. Diminuând numărul obiectelor, am ajus să fiu mult mai atentă la ce cumpăr, să fiu pretențioasă, să aleg mai pe alese, să mă informez, să caut materiale mai bune, lucruri făcute mai cu grijă pentru oameni, pentru mediu sau pentru cei care le produc. Și dacă nu îmi iese de fiecare dată, încerc să fie aproape de fiecare dată.

Am renunțat aproape total la giganții ZARA sau H&M, mai am câteva obiecte de la COS sau &Other Stories, iar dacă e să fie mass market prefer japonezii Muji sau Uniqlo. În rest, am ajuns să îmi dau seama că această filosofie îmi dă voie să am chestii cu adevărat pe placul meu, indiferent că ele înseamnă un tricou de 100 de euro, niște pantofi de mult mai multe sute sau o geantă de 2 lei. La propriu.

Nu te îndemn să faci la fel, nici în ceea ce privește #câte5, nici provocarea 1 an cu 5. Dar mi-ar plăcea să îți deschizi dulapul și te uiți cu atenție înăuntru. Da, și acolo în spate. Apoi, să te întrebi, sincer, câte obiecte porți, de fapt. Pe câte le vezi acum prima oară după săptămâni sau chiar luni? De câte esti, cu adevărat, mândră că le ai sau câte te fac fericită când le porți? Câte îți stau foarte bine? Alege 5 favorite ale șifonierului și 5 care să cadă în dizgrație. Nu face nimic acum, doar ține-le minte. Și vezi ce se întâmplă după o vreme cu aceste obiecte. Sigur vei trage ceva concluzii de aici. Legate de haine sau ba.

Cât despre mine, îmi propun serios 1 an în care să cumpăr doar 5 obiecte vestimentare. Voi continua să mă informez, să îți arăt ce descopăr pe site-uri sau în magazine, să recomand lucruri, locuri sau combinații. Voi încerca să mă țin de cele 5, dar și să recunosc dacă nu mi s-a potrivit acest drum. Oricum s-ar sfârși, așa voi mai face un pas spre a cunoaște ce-mi place, dar și a reduce ce, cum și cât cumpăr. Și nu banii rămași sunt importanți, ci alegerile pe care le voi face pornind de aici: poate banii vor fi dați pe vacanțe mai dese sau mai exotice, pe abonamente mai simandicoase la sală sau la spa, pe cărți sau pe cursuri. E foarte posibil ca pe cele 5 obiecte să dau cât aș fi cheltuit pe mult mai multe, de-a lungul anului. Poate îi voi pune într-un cont de economii sau poate, cine știe, nici măcar nu voi simți acea economie. Știi bancul cu țigările și Porsche-ul? Un tip îi spune unui fumător că ar fi putut să își ia un Porsche cu banii dați pe țigări. Omul îl întreabă dacă fumează. Iar primind un răspuns negativ, îl întreabă unde e Porsche-ul lui.

Deci nu, nu e despre bani, e despre epifania mea… ca să ajung iar aici. E minunat că, cel puțin în ceea ce privește garderoba, pot spune liniștită că nu am nevoie de nimic. Și dincolo de efervescența eliberatoare a acestui gând, el mă înghiontește să fiu mai resposabilă, mai atentă, mai darnică, mai odihnită, mai liberă, mai selectivă. Și cu haine mai bune :) Și nu cred deloc că e puțin.

19 Comments

  • Reply Cristina Lazanu May 16, 2018 at 11:09 am

    Am inteles perfect ce ai scris.
    Mi-a placut tare.

  • Reply Ioana C May 16, 2018 at 12:38 pm

    Ohoo, cat inteleg din epifania asta! :) Am avut de curand o traire similara pe care inca nu am materializat-o.
    Cred ca in vremurile in care traim suntem bombardati cu informatie, trenduri etc. Daca alegem sa fim mai selectivi, ne ramane mai mult timp pentru a ne focusa mai mult pe ceea ce conteaza.
    Imi place tare mult epifania asta si iti urez bafta sa o pui in practica :)

    • Reply Aveți și pe roz May 16, 2018 at 12:40 pm

      Hehe, te voi ține la curent. Nu mi se pare deloc imposibil, mai ales că, așa cum ziceam, nu am nevoie de nimic. Poate niște blugi eco, bio, sustebanili, bla, am rămas cu o pereche sau 2, după triere. Dar am 5 obiecte, nu? :)

  • Reply Anca May 16, 2018 at 1:50 pm

    Dar COS tine de H&M, nu?

    • Reply Aveți și pe roz May 16, 2018 at 1:56 pm

      E același grup, da. Și &Other Stories tot din el face parte. Totuși, hainele COS sunt ceva mai bine croite și realizate, mai au colaborări cu diverși artiști sau designeri. Dar și de la ei cumpăr foarte, foarte rar.

  • Reply Irina May 17, 2018 at 6:16 am

    E exact pe gustul meu tărășenia asta!
    Acum 9 ani mi-am propus ceva similar, dar mai drastic. Și anume sa nu cumpăr absolut nimic un an de zile. Pot spune ca am reușit, am fost nevoita un anul respectiv sa cumpăr doar o pereche de pantofi pentru un curs de stewardesa, nu aveam în genul ala și nici nu erau măcar pe placul meu, dar erau obligatorii.
    Deci dacă tu ți-ai propus 5 obiecte, vei vedea ca e posibil și cu mai puțin de atât, doar sa vrei.
    De abia aștept sa ne povestești!

    • Reply Aveți și pe roz May 17, 2018 at 9:55 am

      Sigur că e posibil. Plus, cele 5 pot fi alese așa încât chiar să aducă o bucurie garderobei restânse :)

  • Reply Alina May 18, 2018 at 8:40 am

    Vezi tu, Liana, ca sa ajungi la etapa in care esti tu acum, trebuie sa le fi parcurs pe toate celelalte, ca in piramida lui Maslow, nu poti cere unuia care nu are satisfacute nevoile primare sa fie altruist, filantrop, ma rog, capabil de sentimente si acte ce tin de evolutiei sinelui , atata vreme cat e cu burta goala. Asa si cu pantofii/hainele astea, cata vreme ti-ai schimbat pantofii abia cand au obosit cei vechi, cred ca absolut firesc in prima faza, daca ti-ai permite, ti-ai lua tote modelele/,culorile (sa te saturi) si pe urma vine si etapa urmatoare

    • Reply Aveți și pe roz May 18, 2018 at 4:26 pm

      Nu e neapărat așa: sunt oameni care au ajuns la minimalism fără a fi acumulat gramezi de obiecte înainte, alții au parcurs tot felul de stări și etape, iar altii nu vor renunța niciodată la hârciogăreală. Iar eu nu cer nimic, ar fi culmea, fiecare alege ce i se potrivește. Doar povestesc ce mi se mai întâmplă, poate inspiră pe cineva. Sau poate de aici vin alte gânduri. Sau ba :)

  • Reply Andreea May 22, 2018 at 7:09 am

    Mi-a placut articolul tau, desi nu stiu daca aceasta provocare este pentru mine. Eu am ales altceva pentru ca am prea multe haine in cele doua sifoniere (da, 2 sifoniere imense) si purtam doar o parte din ele. Asa ca m-am decis sa nu-mi mai spal hainele pe care le port zi de zi si sa vad cat de mult pot sa rezist cu ceea ce am deja. Au trecut 5 luni de la inceperea acestui experiment si inca mai am destule haine pentru cel putin 1-2 luni. Si asta fara sa cumpar foarte multe obiecte vestimentare in tot acest timp (cred ca le numar pe degete, si asta e o realizare avand in vedere cat de multe haine imi cumparam in trecut).
    Da, nu avem nevoie de toate lucrurile pe care le avem, cumparam in nestire, purtam obsesiv o anumita piesa vestimentara dupa care o uitam in sifonier si pantofii cu toc parca nu sunt niciodata indeajuns de multi, de colorati sau de potriviti tinutei noastre. Si de abia atunci, cand realizezi ca nu ai nevoie de toate aceste chestii incepi sa te concentrezi pe lucrurile care iti aduc cu adevarat fericirea, poate o iesire in oras, poate o cina la restaurantul preferat, poate o excursie la care visezi de mult…

    • Reply Aveți și pe roz May 22, 2018 at 8:44 am

      Hehe, și după încetarea experimentului ce faci? Ți-ai propus ceva? Sau doar să vezi cât te țin hainele? :)

  • Reply Diana July 30, 2018 at 1:33 pm

    Apreciez ideile tale, dar eu inca nu m am vindecat de ,,virusul” umpărăturilor foarte dese :) Însă, eu am o altă ,,campanie” în fiecare sezon: incerc sa port absolut fiecare item din garderoba. In fiecare zi trebuie sa port ceva ce nu am mai purtat în sezonul respectiv sau de cel puțin două săptămâni. Asa stiu ca tot ce am in șifonier îmi folosește. Si uite asa am descoperit lucruri ce nu mi se mai potrivesc, care s au uzat ori pur si simplu nu mi mai plac. Dau prietenelor tot ce nu mai port.

    • Reply Aveți și pe roz July 31, 2018 at 7:38 am

      E o idee tare bună aceasta cu a purta tot ce ai. Dacă reușești, înseamnă că nu ai, totuși, foarte multe :)

  • Reply diana November 17, 2018 at 1:45 pm

    Hei! Random question.Oare ai putea face si un articol despre cum e sa calatoresti singura sau nu stiu sa gasesti avantaje si dezavantaje calatoritului singur?

    Just sayin” ,m am gandit ca poate e ceva ce vor si alte fete sa vada sau sa experimenteze

  • Reply Cristina May 7, 2019 at 6:16 pm

    De cate ori citesc articolul asta, ma apuca panica. Am inceput sa mai renunt si eu la haine, am vandut mare parte la evenimente tip resale si am dat cele cu care am ramas, insa tot mai am o gramada de care nu ma pot desprinde. Si imi creeaza o stare foarte neplacuta, in loc sa ma bucur de ele. Poate din cauza ca stau intr-o garsoniera si nu le vad, jumatate sunt stranse in permanenta, la fel si incaltamintea. Dar nici nu pot trai cu parerea de rau ca am dat niste lucruri pe care le-as mai fi purtat, in loc sa astept sa le vina randul. Acum urmeza sa ma mut in Olanda, cel putin pentru o perioada de 3 luni, si nu am reusit sa adun doar 5 obiecte vestimentare din fiecare nicicum. Intentionez sa platesc o firma de relocare dupa ce ma stabilesc si sa mut si restul in final. Asta e atasamentele costa :) Tot ce imi pot propune este sa nu mai cumpar de acum inainte si treptat, foarte treptat, sa mai renunt la ce am.

    • Reply Aveți și pe roz May 7, 2019 at 6:30 pm

      E un plan bun acesta cu renunțatul la a cumpăra. Sau cumpără foarte rar și doar ce-ți place cu adevărat. Și, treptat, când ți se așază bine gusturile, cumpăraturile și noul fel de a alege o să vezi că vei putea renunța la ce nu-ți trebuie.

  • Reply Știrile zilei - 21 mai 2019 ⋆ zoso blog May 21, 2019 at 5:22 am

    […] Un an cu doar 5 obiecte vestimentare […]

  • Leave a Reply

    *