Idei de mixat ceva scump cu ceva ieftin la haine și mobilă

August 9, 2017

Nu alerg după branduri, nici nu resping magazinele obișnuite. Încerc să cumpăr lucruri de calitate, cu o croială făcută de cineva care se pricepe, să respect modelele iconice, să nu iau doar ca să am.

Am branduri preferate, care nu-s ieftine. Le vânez la reduceri, outleturi, sample sales, deoarece nu prea mi le permit altfel. Și decât să iau ceva de o calitate îndoielnică, la impuls, la grămadă sau o replică… prefer vânătoarea. Dar lucrurile de designer nu-s un scop în sine, ci un exercițiu prin care urmăresc să aflu mai mult, să am mai puțin, mai ales, mai potrivit mie. Și apoi, nimic nu mi se pare mai prețios decât a face combinații între astfel de obiecte și unele luate din magazinele mass market sau chiar din piețe, talciocuri sau magazine second hand. Lucru care nu se potrivește doar la haine, ci și la mobilă. Și nu numai.

Totuși, îndrăznesc să sugerez ca obiectele mai scumpe să nu fie luate doar pentru că ai găsit ceva la preț bun. Mai bine mai aștepți sau chiar iei ceva mai scump, dar ceva potrivit ție și de care chiar ai nevoie. Mie mi se pare că merită investit în ochelari de soare, încălțări, un palton bun, niște cămăși de calitate, o rochie croită impecabil. Un tricou, o fustă plisată, un pantalon de plajă pot fi luate și de la Uniqlo.

Așa că, astăzi voi arăta câteva astfel de combinații făcute de mine. Am pus prețurile întregi, în euro, pentru a se observa diferența reală. Pe Facebook, în albumul Proiectul #BelșugLaPrețRedus, vei găsi atât cât am dat pe fiecare obiect, cât și locul de unde a fost luat fiecare. Iar tot ce ai dori să afli despre amenajarea apartamentului meu cu grădină găsești în categoria Proiectul Casa.

ochelari Marni, 310 euro

bsb top marni sunglasses

fusta ASOS, 50 euro

tinuta cu dungi

rochie Calvin Klein, 1500 euro

calvin klein collection safari dress

fusta Stradivarius, 30 euro

papuci rundholz si fusta plisata

adidas Raf Simons, 300 euro

uniqlo sweatpants

pantaloni Uniqlo, 30 euro

pardesiu si pantaloni trening

ochelari Karen Walker, 220 euro

ce port la mare

rochie Promod, 35 euro

aveti si pe roz la mare

fotoliu Eames, 320 euro

fotoliu eames

masă din ladă militară, 50 euro

bucatarie IKEA retro industriala

gresie, 60 euro/m2

bucatarie retro

faianță, 10 euro/m2

ikea retro kitchen

Cam astea ar fi exemplele care mi-au sărit primele în minte. Dacă faci și tu astfel de combinații, dacă ai magazine favorite de vânat chestii, poți spune despre ele în comentarii.

Pe ale mele le găsești pe blog, mereu spun ce și de unde iau, sau în albumul de pe Facebook: Proiectul #BelșugLaPrețRedus. Iar pentru grăbiți, iată câteva locuri, pe loc: magazinele TK Maxx, Colette și Dover Street Market, Uniqlo, Muji, COS, outnet.com sau chiar asos.com

6 Comments

  • Reply Oana Bascu August 9, 2017 at 2:28 pm

    Sa stii ca asa e. Eu obisnuiam sa iau tot felul de prostii – chestii de casa, tricouri, fuste, covorase si ma trezeam ca nu folosesc sau port mai nimic. De cand te citesc, m-am ordonat foarte mult si pot sa zic cu mandrie ca am o casa mai ordonata si un sifonier de care sunt mai mandra.

    • Reply Aveti si pe roz August 14, 2017 at 9:15 am

      Ce mă bucur! Felcitări pentru deschidere și voință. Nu e simplu să renunți la obiceiuri vechi.

  • Reply Florina August 11, 2017 at 7:08 am

    Eu nu cred ca am dungi in garderoba mea, clar trebuie sa incerc si eu ca tu le porti asa de natural :)

  • Reply Vali August 21, 2017 at 10:28 am

    Vai ce-mi place de tine, ai un fel tare sanatos de a vedea lucrurile. Un mare bravo! Love your style.

  • Leave a Reply

    *