Mici lucruri pe care le putem face pentru a aduce mari eco schimbări

March 19, 2018

Industria modei este a doua cea mai poluantă industrie din lume (după cea petrolieră): pentru fabricarea unei tone de hârtie este nevoie de 17 copaci, unei sticle de plastic îi ia 500 ani să se descompună, în timp ce bateriile și acumulatorii rezistă milioane de ani. Milioane, da. Ca dinozaurii.

Că trebuie făcute schimbări, o știe fiecare. Dar de multe ori, suntem prea bombardați de amenințările cu sfârșitul lumii, dispariția planetei, efectul de seră și altele asemenea pentru a mai face ceva. Așa că, am adunat niște mici lucruri ce, cred eu, făcute cât mai des – și de cât mai mulți dintre noi, pot aduce mari schimbări.

Nu cred în oameni perfecți, schimbări radicale, lucruri duse la extrem sau decizii care fac doar bine. Încerc să fac cât mai des mici lucruri bune, să mă informez, să iau decizii de care mă țin, să caut idei noi care să mă ajute să fiu un om cât mai bun. Și să dau toate acestea mai departe, poate îi inspiră la alte gânduri bune și la altă ștafetă cu dat mai departe.

Așadar, iată niște lucruri pe care le putem face pentru a fi un pic mai eco pentru planeta noastră:

– să răspundem un NU hotărât la întrebarea: “Doriți punguță?”;
– să alegem sacoșe de pânză în care să ne cărăm cumpărăturile de la piață, de la mall sau de la supermarket și să încercăm ca acestea să fie cât mai des din materiale reciclate sau din bumbac organic;
să nu facem risipă de șervețele de hârtie (nici la restaurant nici când suntem răciți);
să reciclăm deșeurile menajere, cât de des și de mult putem – am văzut cele 3 containere de reciclare lângă multe blocuri, dar și în apropierea unor magazine: cora, Carrefour sau chiar Mega Image;
să ne alegem cât mai responsabil hainele – mai puține branduri de mall, mai multe lucruri de calitate, de la companii preocupate de cum se fac bine lucrurile;
să sortăm și reciclăm – poate te ajută și informațiile de pe recycleinternational.ro;
– să refolosim ce avem noi sau alții: să mergem în magazine second hand, în târguri sau talciocuri, să facem schimb de cărți sau haine cu prietenii sau să dăruim din ce ne prisosește (câteva sugestii: Târgul Love Yard Sale sau cel care obișnuia să fie pe strada Dianei și acum s-a mutat pe Blănari, Detox Market, piața Obor, talcicurile, Home Depot);
– să spunem NU paielor de plastic;
– să ne luăm la birou tacâmuri de inox sa de lemn pentru a nu mai avea nevoie de cele de plastic, atunci când comandăm mâncare;
să donăm, fie că oferim acele lucruri oamenilor nevoiași de pe stradă, unor ONG-uri sau bisericii;
– să avem un recipient portabil pentru apă (din plastic reciclat sau din sticlă) – nu doar că îl putem reumple rapid și nu mai cumpărăm așa des sticle de apă la 0,5, dar chiar cred că așa ne amintim să bem mai multe lichide;
– să nu cumpărăm mai mult decât avem nevoie;
– să ne luam becuri ce consumă mai puțină energie;
– să încercăm, pe cât se poate, să avem și pentru cafea sau suc o cană refolosibilă (din ceramică, de exemplu) pe care o putem folosi la birou, dar și în cafenele, când ne luam cafea la pachet, pentru a evita risipa de hârtie și de plastic;
– să ne ținem obiectele în ordine, fie că e vorba de dulapul cu haine sau cel din bucătărie – așa știm ce avem, ce putem oferi, ce ne mai trebuie sau ce prisosește;
– să cumpărăm cât de des putem de la meșteșugari, din piață, de la oameni sinceri și autentici;
– să spunem NU falsurilor – pe lângă latura morală, ele chiar încurajează risipa și lucrurile de care nu avem, de fapt, nevoie;
să evitam vopselurile toxice și lucrurile ce se fac cu astfel de vopseluri (jeanși, haine de piele), să alegem variante ecologice sau chiar să încercăm să facem noi unele lucruri (de exemplu, să vopsim ouale de Paște cu vopseluri naturale);
– să ne bucurăm de natură, de prieteni, de biblioteci, de o conversație spumoasă, un curcubeu – de gratis și eco ce aduce bogăție;
să dăm mai departe ce știm, citim, aflăm, avem suficient.

Câteva fotografii care surprind puțin din binele pe care încerc să-l aduc în viața mea:

sacosa veche de plasa si pantaloni cu dungi oua vopsite natural

wear the change

daytox cani de email

dressing room

colaborare madalina andronic.

feluri de mancare de paste fara carne

marimekko-tote cutii metalice de depozitare
ghiozdan retro retro home decoration

in padure romania

catalogul IKEA 2016 farfurii vechi
coffeee to go rucsac retro
cosmetice si faianta retro felinar-retro

Poate găsești idei interesante și în articolele:

lucruri #BelșugLaPrețRedus găsite pe OLX;
o garderobă capsulă pornind de la filozofia #câte5;
5 idei de câștigat timp, spațiu și bani;
încăpere 2 în 1: dressing și atelier;
loc #BelșugLaPrețRedus cu farfurii și alte lucruri pentru casă;
colaborarea Aveți și pe roz cu Mădălina Andronic și gențile și sacoșele noastre din bumbac reciclat .

În încheiere, mai spun doar atât: nu cred în schimbarea cu forța, în cauzele preluate de la alții, în schimbări la modă sau în cele ce trebuie automat să aducă alte schimbări. Eu am ales să schimb unele lucruri pentru că se potriveau cu crezurile mele, cu omul care am devenit, cu viața mea de acum. Ele nu trebuie să fie și ale tale. Dar poate, citind despre ce fac eu, îți vin idei pentru ceva schimbări potrivite ție.

Ti-ar mai putea placea si:

2 Comments

  • Reply Maria Ionescu April 16, 2018 at 12:16 pm

    Asa este, mare dreptate ai, cu putin se poate schimba mult. Felcitari pentru luarea uei pozitii si faptul ca incerci sa schimbi ceva.

  • Leave a Reply

    *