Sfaturi de tinut minte atunci cand mergi la cumparaturi

September 25, 2012

Scriu regulile acestea si pentru mine, spre aducere aminte in momentele de lipsa de luciditate… adica la shopping.

Nu fi oaie! Adica nu cumpara ceva doar pentru ca se poarta. Daca ai 1,50 degeaba visezi la o rochie pana in pamant, asa cum are toata lumea. Nu iti va provoca decat cosmaruri (si tie si celor din jur).

Nu inhata ceva doar pentru ca e la reducere. Ce conteaza ca “e o afacere” daca nu vei purta acel articol niciodata?

Investeste in calitate! Mai bine 5 tricouri de buna calitate si care iti plac cu adevarat decat 25 din care oricum porti doar 5. In plus, vei avea 20 de tricouri care doar ocupa loc in sifonier si nu te lasa sa le vezi usor pe cele 5 pe care le porti.

Asteapta! Gandeste-te de 2 ori atunci cand vrei sa investesti in ceva mai costisitor. Daca chiar nu mai poti fara, cumpara cevaul acela, doar shoppingul trebuie sa aduca bucurie in inima. Daca mai poti sta putin fara, asteapta si mai mult, urmarind produsul la reduceri.

Probeaza! Probeaza! Probeaza! Niciodata nu cumpara ceva ce nu ai probat. Poate ti se pare ca e fix marimea ta, dar poate modelul nu te avantajeaza. Aplica regula si atunci cand vezi ceva peste buget sau care nu e chiar stilul tau. S-ar putea ca odata probati, sa iti iei gandul de la pantofii aia fara de care credeai ca nu mai poti. Sau, cine stie, daca iti stau atat de minunat, poate suma nu mai e un pret asa de mare.

Listele de cumparaturi sunt pentru supermarket, nu pentru haine. Da, fireste, e bine sa cauti in primul rand ce ai nevoie (dar acum serios, de cate ori chiar avem nevoie de ceva?), dar recomand o minte deschisa si un ochi alert. Nu se stie cand vezi ceva ce ar intregi minunat o tinuta! Sau cand gasesti un articol la un pret bun. Sau niste accesorii ce ar putea merge la mai multe tinute. Obisnuieste-te sa arunci mereu un ochi mai ales la genti, ciorapi, bentite, curele. Doar accesoriile fac diferenta, nu?

Daca mai aveti sfaturi, va rog sa le impartasiti grupului spre luare aminte.
Va pup si shooping placut!

No Comments

Leave a Reply

*