Ținută minimalistă cu încălțări grăsane și gânduri despre calitatea găsită cu 4 lei și cu 400 euro

August 26, 2019

Nu, nu trebuie să fie pe placul tău – nici încălțările grăsane, nici ținutele minimaliste, dar cum sunt pe placul meu, le port :). Și le și arăt, poate inspiră pe cineva la alte idei și combinații. Chunky sneakers, cum sunt ei numiți, pun în valoare orice ansamblu cu linii simple, sunt comozi, haioși, te fac mai înaltă fără dureri de spate sau de picioare, sunt în vogă… și câte și mai câte. Dar nu-i alege, dacă nu-s pe gustul tău. Spun mereu că nu trebuie să cumpărăm sau să punem pe noi tot ce e la modă, dimpotrivă: să alegem din hituri părțile potrivite nouă, cele ce vor fi cu noi mai mult decât o vară.

Încălțările grăsane sunt de la Acne Studios, un brand nordic drag mie, unul dintre puținele piese achiziționate de când am terminat provocarea anului doar cu 5 obiecte. Chiar dacă nu mai am un an cu doar 5 piese vestimentare noi, tot nu am de gând să dau iama fără discernământ prin magazine.

Și da, piesele pe care ele port nu-s tocmai ieftine, dar dacă aleg mai puțin, mai rar, mai bun pot alege și mai scump. Care nu echivalează mereu cu ceva de calitate, dar, de regulă, cam așa este. Costă ca un obiect să fie fabricat în Italia, Danemarca sau Suedia, să aibă materiale bune, modele care se așază bine pe trup, lentile care nu-ți nenorocesc ochii, cusături care nu se destramă la prima spălare – plătești piese care vor fi cu tine mai multă vreme, ceva făcut cu respect pentru design, om și planetă. Mie nu-mi iese de fiecare dată, dar încerc să o fac aproape de fiecare dată. Și poți privi lucrurile și așa: alegi să dai pe o rochie sau pe niște încălțări de calitate cât ai fi da pe 4-5 așa și așa care ar fi rămas, de cele mai mult ori, în dulap sau care s-ar fi stricat după 3 purtări.

pantofi sport cu rochie

acne chunky sneakers and weekender tote

Poți găsi calitate și la preț mic, dar eu îți recomand să nu alergi după prețul mic, ci după calitate… la preț mic. Aveam, mai demult, conceptul #BelșugLaPrețRedus ce era fix despre asta – găsirea comorilor ce nu costă o avere. Nu prea am mai scris despre el deoarece cei mai mulți rămâneau la prețul mic. Și nu acesta era intenția mea. Eu îți recomand ca în magazinele vintage, outleturi, talciocuri, OLX, la reduceri – să nu te uiți la preț, ci la ce-ți oferă el. Nu are sens să-ți iei 10 tricouri H&M doar pentru că le-ai găsit cu 2 lei bucata, oricum nu fac mult mai mult decât atât, ci să vânezi piese bune ce pot avea, datorită locului, un preț fantastic. Te sfătuiesc să te uiți după eșarfe de mătase, pulovere de cașmir (voi reveni cu un articol despre unde putem găsi materiale bune ce nu fac rău planetei), pardesie croite bine. Și reversul: nu lua doar pentru că ai văzut o etichetă apetisantă. Pe lângă faptul că multe dintre lucrurile aflate în astfel de locuri nu-s orginale, o etichetă răsunătoare și, dacă ai noroc, un preț mic, trebuie doar să însoțească un obiect valoros. Poate vei găsi inspirație și în articolul despre cum poți începe o garderobă capsulă pornind de la filosofia #câte5 , deși are 2 ani, încă sunt de acord cu ce am scris acolo :)

scandinavian fashion

Am purtat:

– rochie Norse Projects;
– ochelari Marni;
– fustă vintage;
– sacoșă Weekend(er);
– încălțări Acne Studios.

PS pe fustă am dat 4 lei (e chiar un articol din anii 70, păstrat perfect), iar încălțările făceau 400 de euro. Asta ca să arăt că îmi pun în aplicare predicile… și să fac și legătura cu titlul. Dar dincolo de hainele minunate, pe care dăm sau ba sumele potrivite, cred că merită să acordăm ceva atenție și altor lucruri care ne aduc, sau care susțin, fericirea aia grăsană: hrană mai bună, abonamente la o sală de sport sau investiția în accesoriile ce susțin mișcarea – biciclete, role, trotinete, rachete sau alte drăcii, un cort sau ceva bilete de avion spre o destinație pe care mereu am visat să o vedem, o mică seră, perne și saltele mai bune, cărți ce ne fac mai buni, cursuri ce ne aduc zâmbete sau donații către cauze ce schimbă destine.

6 Comments

  • Reply Greenbee August 26, 2019 at 8:27 pm

    Esti minunata! Iar blogul – pe care l-am citit aproape din scoarța in scoarța – teribil de inspirant. Pe mine una m-ai schimbat, de când îți citesc blogul cumpăr mult mai cumpătat. Nu doar țoale , dar si chestii de casa. Weekendul asta am găsit niște pahare de vin superbe intr-un magazin cu chestii vechi de pe Străduța din Paris. Le-am înhățat instantaneu :-)

    Mulțumesc pentru ceea ce faci

    • Reply Aveți și pe roz August 27, 2019 at 7:54 am

      Ah, mulțumesc tare de mesaj, mă bucur că te ajută și inspiră ce scriu. Cine e Străduța din Paris?

      • Reply Greenbee August 27, 2019 at 7:21 pm

        Scuze , era o greșeală de tipar :-) Voiam sa scriu pe o straduta din Paris (eu locuiesc in Paris). Așa ca ma poți adauga la lista de fani care te citesc din străinătate

  • Reply Greenbee August 27, 2019 at 7:59 pm

    Nu știu de ce nu merge sa dau reply, așa ca scriu aici, ca un nou comentariu. Era o greșeală de tipar (damn autocorrect). Stau in Paris și voiam sa spun ca paharele le-au luat de la un magazin de vechituri de pe o straduta din Paris (au fost 10 euro toate 6, sunt făcute in Cehoslovacia înainte de ‘89). Asta da #BelsugLaPretRedus, nu-i așa ?
    Ah și poți sa ma adaugi la lista de fani care îți citesc blogul din străinătate și care urmăresc aproape in fiecare zi sa vadă dacă nu ai mai postat vreun articol.

  • Reply A. B. August 31, 2019 at 10:19 am

    Apropo de “obiectul shameing-ului” din acest articol, cred ca aceleasi principii referitoare la cum putem cumpara ieftin sau mai putin ieftin, de calitate si “neconsumist” pot fi puse la lucru chiar si in cazul in care cumperi (prin absurd) aproape exclusiv de la un mamut precum H&M.

  • Reply A. B. August 31, 2019 at 10:21 am

    * “shaming”

  • Leave a Reply

    *