Unde găsim un costum de baie mai altfel?

June 20, 2017

Mosley London

Un brand hipsteresc din estul Londrei ce se mândrește cu pricipii etice. Desenele sunt realizate de Lyndsey – o tânără designer – și printate chiar în atelierul ei din Whitechapel. Iată câteva idei de costume de baie desenate de ea (pe care le puteți găsi și pe ASOS).

mosley london swim flower swimsuit
bride swimsuit costum de baie domnisoara de onoare

Lazy Oaf

Tot un brand londonez născut în estul Londrei unde Gemma – creativul din spatele brandului – avea un atelier de imprimat tricouri aflat în garajul tatălui său. Afacerea a crescut, acum Gemma se mândrește cu un flagship boutique în Soho și cu un magazin online ce vinde produsele ei cu desene haioase în intreaga lume.

costum de baie cu rechini costum baie lazy oaf
costum de baie negru watermelon lazy oaf

ASOS

Deși ASOS nu este un loc necunoscut, dimpotrivă, dacă săpați cu atenție puteți găsi aici tot felul de modele interesante. Și nu doar de la ASOS, o mulțime branduri pot fi găsite și aici.

costum baie asos costum baie intreg asos
costum baie cu dungi asos costum baie asos

COS

Nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, prezența lui și pe piața din România făcându-l destul de cunoscut. În două vorbe: parte din grupul suedez Hennes & Mauritz – din care face parte și H&M, oferă creații cu un design minimalist, în culori puține și nesăritoare în ochi. Piesele pot fi cumpărate și separat și mixate în tot felul de combinații.

costum baie cu dungi cos bikini cos
costum baie costum baie cos

Billabong

Are o istorie destul de lungă deja, brandul datează de la începutul anilor ’70, fiind specializat în costume de baie și accesorii pentru sporturile nautice. Eu am găsit piese de-ale lor și la miniPRIX, unde am mai văzut tot felul de costume de baie interesante și #BelșugLaPrețRedus. Și am văzut că organizează un eveniment cu costume de baie spre finalul săptămânii, la magazinul din Romană. Poate găsiți vreo comoară.

billabong vintage short billabong-tropical-salty-daze-spring
ong-sleeve-surf-capsule billabong warhol billabong swim

Love Stories

V-am mai povestit despre acest brand prin iarnă, în proiectul #InspirațiePentruDecembrie. Este al unei stiliste olandeze de modă & interior ce a început să creeze lenjerie pentru ea, inspirându-se din călătorii, filme și literatură. “Underwear becomes outerwear” este unul dintre crezurile brandului, creatoarea sa fiind o susținătoare a nestatorniciei pieselor și a migrării lor în diverse categorii.

costum baie 2017 bikini baie
costum baie rosu intreg costum baie love stories

Din ce am observat eu:
– se poartă costumele întregi;
– și cele croșetate;
– decât 10 costume cumpărate la repezeală, care vor rămâne la întuneric, în dulap, mai bine 1 sezanțional, pe care nu-ți mai vine să-l dai jos.

Cam acestea ar fi, deocamdată. Ați mai putea încerca la Decathlon (mai ales pentru modele simple, de mers la bazin) sau la Boarder’s Shop (au modele mai deosebite, am văzut la ei costume Animal sau Nikita). Mai sunt costume de baie drăguțe și la Oysho, H&M sau ZARA, dar parcă prea-s pe la toate bazinele și plajele. Deși acest H&M cu dungi și fermoar mi-a plăcut tare.

7 Comments

  • Reply Cristina June 20, 2017 at 8:45 pm

    Dragute modelele de la Mosley London :) eu chiar anul asta, dupa multa vreme de nemers in vacanta la mare, am hotarat sa-mi iau un costum de baie si am gasit la Uniqlo, unul simplu intreg, colaborare cu Princesse Tamtam. Poate daca mai aveam rabdare, dadeam peste ceva mai funky

    • Reply Aveti si pe roz June 24, 2017 at 5:13 pm

      Cred că e frumos și cel ales de tine. Îmi place Uniqlo. Și Princesse tam.tam :)

  • Reply Diana Solomon June 21, 2017 at 8:24 am

    parcă nu m-aș supăra dacă m-aș bronza cu urme de inimioare ^_^

  • Reply Oana June 27, 2017 at 11:07 am

    Bai, ce-mi plac articolele tale! Ma pui la cheltuieli, stii? ;)

  • Reply George July 6, 2017 at 8:51 am

    Costume de baie frumoase si fete foarte dragute de asemenea

  • Leave a Reply

    *