Spuneam, acum 9 ani, că doresc să-mi simplific stilul și dulapul alegând piese mai puține și culori mai potolite. Pe mine autoîngrădirile mă eliberează, ajutându-mă să câștig timp și să mă concentrez asupra lucrurilor care contează și așa a fost și în ceea ce privește garderoba.
Cu cât treceau anii, cu atât simplificam mai mult, renunțând la zorzoane, plastice, culori, imprimeuri. Azi îmi e mult mai ușor să combin piesele – toate articolele din dulap se potrivesc între ele – să-mi fac bagajul, să văd ce mi-ar mai trebui sau la ce pot să renunț.
1. Ținute necolorate, aproape monocrome
Din famila Maro și membrii săi: bej, brun, camel, cafeniu, castaniu, poate cu ceva piese sau detalii albe sau negre – care, de regulă, pot fi mixate armonios împreună.
Din zona griurilor, mai închise sau mai deschise, apropiindu-se, mai mult sau mai puțin, de părinții-extreme: alb și negru.
Și din cea albastră: bleu sau bleumarin, albastru foarte închis sau aproape alb, întâlnite în toate din toate picturile, păsările, apele și cerurile. Le adaug nonculorile alb, negru, gri sau alte culori, despre care povestesc mai jos.
2. Un strop de culoare: roz, desigur
Dar tu poți opta și pentru altceva, tot contrastant: roșu, galben, verde, portocaliu, mov. Ideea este să adaugi ținutelor necolorate doar un pic de culoare, un 5-7%, să zicem: o pereche de încălțări, un fular, un fes, un ruj, o pereche de ochelari de soare, o eșarfă, un plic… poate dungile unui pulover.
3. Un duo care-mi place mult: maro și albastru
Un altul este maro-roz sau chiar verde-albastru, când voi avea exemple foto cu ele voi mai face astfel de planșe, dacă te ajută (chiar m-ar bucura să-ți știu părerea despre articolul de azi).
4. Trio: alb, albastru, galben
Cum ziceam, am cam renunțat la culori, am câteva piese roz și verzi pentru anumite accente, dar am alcătuit următoarele 2 colaje pentru a exemplifica introducerea unor alte culori, pentru grupurile de combinații cu 3 și 4.
Sfat: una dintre culori, de preferat galbenul (dacă nu, alta dintre cele 3), să fie doar un accent.
Alte sugestii de trio:
roz, gri, roșu;
maro, roz, verde;
alb, bej, gri.
5. Cvartet: alb, negru, albastru, roșu
Sfat: când ai mai mult de 2 culori adaugă ansamblului și nonculorile (alb și/sau negru sau gri) – va fi mult mai ușor de creat o ținută armonioasă, culorile sunt mult mai greu de stăpânit decât necoloratele – și cu cât sunt mai vii, cu atât calitatea pieselor trebuie să crească. Nu că acest lucru nu este valabil pentru orice piesă din garderobă, dar imaginează-ți o geantă verde-mușchi-de-pădure sau un palton roșu-foc. Eu cred că aceste piese nu pot fi altfel decât im-pe-ca-bile :)
Materialul de azi arată cum fac eu lucrurile, asta nu înseamnă că altă abordare e greșită, m-am gândit la acest articol în speranța că simplifică un pic alegerile pentru cei încurcați prin culori. Aștept păreri despre el și m-ar bucura mult să aflu și despre combinațiile de culori pe care le faci tu.
Despre istoria #câte5 poți citi în categoria Idei de pe blog, subcapitolul #câte5.
Și încă ceva: nu te teme de lipsa culorii – pentru mine apogeul lui stilat & sexy este cineva care poartă o pereche de jeanși clasici cu un tricou alb, or mai fi și alții ca mine.
2 Comments
Ah, colaborarea Uniqlo cu JW Anderson. Iti multumesc peste ani pentru pont, am atat tote-ul cat si rucsacul, sunt minunate pentru plecari in weekend. Au tinut excelent si arata in continuare foarte bine :)
Cu plăcere :) Și eu am încă geanta roșie și este ca nouă – și-s sunt ceva ani de atunci, este din prima colaborare cu JW Anderson. Între timp au mai fost altele, nu știu dacă le-au văzut, plus alte
colaborări Uniqlo cu branduri sau designeri unde poți găsi piese de calitate: Jil Sander, Marimekko, Marni, Comptoir des Cotonniers. Trebuie atenție la etichete – am văzut mult plastic, dar sunt și articole care merită, în opinia mea, desigur.