Despre Emily in Paris sau rozul din vremea molimei

October 12, 2020

Noul serial Netflix, Emily in Paris, e ca un cont nerealist de Instagram care nu ne e nicidecum pe plac, dar pe care nu reușim să-l lăsăm din mâini până nu-l devorăm. Scenariu previzibil încă de la prima scenă, banalități la fiecare pas, trandafiri exact cât trebuie de roz, brioșe cu gust nemaigustat vreodată, actori frumoși, ținute inaccesibile, povești de dragoste ca-n basme și conturi de social media ce cresc într-o zi ca altele într-un an. Și în asta cred că stă succesul filmului. E o poveste. Știm că nu există idei ce-ți vin mereu la timp, boacăne fără consecințe, prietenii fără nor, bucle perfecte sau salarii de început cu care-ți permiți ținute de Vogue. Știm. Dar cu cât grămada de clișee crește, cu atât ne place mai tare. E un basm în care ne scufundăm cu sete, mai ales în condițiile actuale ce chiar îl fac să se petreacă într-un ținut la fel de îndepărtat ca regatul lui Verde Împărat – în care putem ajunge și nu prea. Parisul luminează scenele ca un filtru de Instagram ce schimbă total un cadru. Închipuie-ți filmul petrecându-se în realistul Chicago. El reprezintă scena brută, cotidianul fără filtre, locul banal de unde a plecat Emily și de unde a început totul, lăsând deoparte o viață obișnuită, fără provocări sau artificii. Dar filtrele pariziene schimbă totul. Fac visul posibil. Deoarece da, ambalajul conteaza. Ba chiar s-a demonstrat că frumosul din jur nu ne face doar mai fericiți, ci și mai sănătoși. Și chiar dacă nu ne dorim imposibilul – sau am învățat să ne mai dorim vecinii apetisanți, jobul de vis, garderoba de designer și întâmplările de roman – știm că undeva, cândva la un bilet de avion distanță, într-o lume ce acum ni se pare că era perfectă ca o carte de povești, exista orașul acesta fantastic. Unde, într-adevăr, parcă totul are o tentă de roz. Și nu e nimic rău în asta. Iar ce ne face să zâmbim rozului, imposibilului și clișeelor filmului, în timp ce închidem laptopul și ne întoarcem în realitate este că știm că într-o bună zi vom face în așa fel încât să ajungem iar acolo. Trebuie. Doar basmele ne arată că se poate, nu-i așa?

PS și o planșă de tipul #AranjateDeLiana inspirată de serial.

colaj emily in paris

2 Comments

  • Reply Iulia October 12, 2020 at 5:53 pm

    “La vie en rose” tot serialul asta, cu tot ceea ce exprima aceste cuvinte, care stim cu totii ca la urma urmei nu sunt decat fantasme, un fel de life through happy lenses. Mie personal mi-a prins bine acest serial, in aceasta toamna sufocata de politica si virusi, a fost un refugiu copilaresc. L-am savurat rapid, in 2 seri si am revenit cu picioarele pe pamant . Mi-ar fii placut si mai mult daca ar fii fost mai multa franceza in serial “un petit peu plus de francais, s’il vous plait”, l-ar fii facut si mai stilish, si mai delicios. :)

    • Reply Aveți și pe roz October 13, 2020 at 8:28 am

      Poate în seria a 2-a :) Și da, perioada lansării serialului a jucat un mare rol, că a fost calculată sau ba, în vremuri normale nu cred că ar fi avut așa succes.

    Leave a Reply

    *