DDD este un eveniment anual IKEA ce adună, în orășelul suedez Älmhult, locul primului lor magazin, jurnaliști, bloggeri și colaboratori IKEA din toată lumea într-un maraton de 2 zile în cadrul căruia se anunță viitoare colecții, colaborări și inovații ale companiei.
Anul acesta tema a fost sustenabilitatea și am fost grozav de fericită să mă aflu printre cei invitați.
Am simțit că lucrurile vor fi pe gustul meu încă de la primul contact cu organizatorii. Am fost anunțati de existența unei aplicații unde vom găsi toate informațiile. Și asa a fost: simplu, rapid, mereu la îndemână, fără tone de emailuri, hârtii sau amănunte inutile.
Tot aici am găsit, în timpul evenimentului, noutațile & programul și tot cu ajutorul ei am putut avea acces la materialele prezentate în cadrul DDD. În rest, tot la partea de impresii și organizare: autobuzele ce ne duceau spre eveniment și înapoi la hotel plecau la ora anunțată, oamenii erau politicoși fără a părea artificiali, iar ținutele celor ce ne vorbeau erau reconfortant de comode și de firești.
În prima dimineată am primit și "sacoșa de eveniment" - pe care am și integrat-o într-o ținută - obiect pe care, de obicei, îl primim la finalului operațiunilor. Din păcate, multe dintre ele nu prea conțin obiecte prea inspirate sau de folos, dar de data aceasta nu a fost deloc așa. Sacoșa nu doar că face parte dintr-o colecție realizată în colaborare cu Virgil Abloh, fondatorul OFF-WHITE și directorul artistic al diviziei pentru bărbați Louis Vuitton - ce va fi lansată în magazinele IKEA în luna noiembrie, dar conținea și un mic kit sustenabil pentru zilele festivalului: o sticlă refolosibilă pentru apă și o cană, tot reutilizabilă, pentru cafea.
Le poți vedea mai jos, alături de alte câteva obiecte, adăugate de mine: ghidul primit când am vizitat IKEA Test Lab, un pliant al orășelului Älmhult și o carte pe care mi-am cumpărat-o de la muzeul IKEA.
În zona evenimentului existau locuri în care puteam umple recipientele cu apă și cafea și astfel, pe tot parcursul acelor zile, în cladirile în care s-a desfășurat evenimentul nu au existat sticle de plastic cu apă abandonate la jumătate sau căni de cafea presărate pe toate mesele. Fie ele și de carton reciclat sau din plante. Nu am primit nici mape sau alte materiale printate, toate informațiile puteau fi accesate prin aplicația despre care am amintit, iar la plecare, pentru a ușura programul tuturor, prânzul a fost oferit la pachet, în cutii de carton. Mici lucruri ce contează. Și care au simplificat viața tuturor. La urma urmelor și asta înseamnă a fi sustenabil.
Toate fotografiile din articol au fost realizate de mine acolo, cu telefonul.
Puteam folosi pozele oficiale, dar am zis că acestea te conduc, prin ochii mei, în spatele lucrurilor.
Obiecte realizate parțial din plastic recuperat din Marea Mediterană cu ajutorul pescarilor, unul dintre gândurile ce mi-au plăcut cel mai mult, poate și pentru că, pe lângă idee, m-a sedus imprimeul obiectelor.
Colecția va apărea în Italia și Spania la începutul anului viitor și sperăm să o regăsim apoi și în alte magazine IKEA.
O minicolecție realizată din paie de orez, un reziduu ce rămâne după stângerea recoltelor și care este, de obicei, ars contribuind astfel la poluarea aerului.
Colecția apare ca urmare a inițiativei IKEA, Better Air Now, din 2018, de a lupta cu poluarea aerului ce-și dorește să continue și cu alte proiecte, așa că IKEA s-a alăturat organizației Climate & Clean Air Coalition urmând să se implice și în alte inițiative.
va fi numele colecției realizată în colaborare cu Little Sun - o afacere socială lansată în 2012, la Tate Modern, de către artistul Olafur Eliasson și inginerul Frederik Ottesen care-și dorește să ofere tuturor enegie curată, ieftină, pe care să te poți baza mereu. Energie sustenabilă... de la soare.
Unele dintre obiecte create de ei se pot cumpăra deja de pe site-ul Littele Sun, de exemplu minilampa solară în formă de floarea soarelui, numită Little Sun Original, altele vor fi lansate, în curând, în colaborare cu IKEA.
sunt niște perdele care purifică aerul. Ei bine, da. Aerul este poluat nu doar în exterior, ci și în casele noastre, iar cei de la IKEA, împreună cu niște parteneri deștepți, s-au gândit cum ne pot ajuta să-l purificăm, prin niște soluții simple, la îndemâna tuturor și fără să intervină prea mult în interiorul încăperilor. Iar o perdea era o astfel de idee. Mai mult, particulele purificatoare se află în țesătură și sunt activate cu ajutorul soarelui, deci inovația bifează și la capitoul consumului de energie. Perdeaua minune va apărea în magazine la anul și va fi urmată și de alte inovații ce ne vor ajuta să ne purificăm aerul din case.
IKEA este interesată a afla obiceiurile de zi de zi ale unor oameni ce trăiesc atât de aproape de ocean. Sunt tare curioasă ce va rezulta de aici!
Fondatorul restaurantului Noma din Copenhaga - cu ajutorul căruia în restaurantele IKEA se va găsi mâncare mai simplă, mai curată, mai gustoasă.
O idee coborâtă parcă din filmele SF ce-și propune să neutralizeze efectele devastatoare ale civilizației ce și-au pus amprenta asupra planetei și a felului în care trăim în orașe pentru a crea o noua realitate urbană care va oferi un trai mai curat și mai sustenabil.
este laboratorul unde se testează produsele IKEA. Bănuiam că se fac tot felul de încercări și de teste înainte ca produsele să ajungă pe piață, cred că și în magazinul de la noi sunt niște mici demonstrații, dar nu îmi imaginam că totul este privit atât de atent și de minuțios.
Nu doar că scaunele, saltelele sau canapelele sunt încercate cu tot felul de greutăți ce imită un om așezat, copii ce sar sau rostogoliri din timpul nopții, dar există teste pentru orice.
este muzeul unde poți vedea evoluția mobilierului IKEA, dar și a caselor noastre. Un muzeu incredibil de interesant, cu obiecte aranjate pe placul Instagramului meu :)
Firește că știu că IKEA este un gigant care, la urma urmelor, se hrănește din ce vinde. Face asta de aproape 76 de ani și nu cred că are de gând să se oprească prea curând. Ba chiar o face destul de apetisant, deși nu trebuie să fim toți de acord cu asta, ținând cont că mulți dintre noi intrăm la ei în magazin cu gândul de a lua un scaun pentru birou și ieșim cu șervețele, pahare, tacâmuri pentru tort, fețe de pernă, vaze de flori, lumânări, o măsuță mică și poate și scaunul cu pricina. Eu încerc să mă țin în frâu, poate îți propui și tu, la următoarea vizită, să-ți setezi cu listă de obiecte de care să te ții. Dar cred că sunt de admirat pentru că au integrat firesc în inima companiei lor principii pe care o mulțime de alte corporații și le-ar dori însemnate în prezentarea lor, fie că se numește misiune, viziune, crez, despre noi sau orice altă denumire. Dar nu mulți pot spune că au reușit să îi atingă pe cei mulți cu munca lor, să le facă viața mai ușoară, mai simplă, mai organizată, în timp ce le oferă produse ce nu-s deloc urâte, ba chiar se mai gândesc un strop și la planetă. Poate alegerile lor nu-s mereu pe placul tău, dar nu cred că există companie, medicament sau chiar om care să facă mereu doar bine.
Doresc să închei cu niște imagini văzute pe geamul autocarului ce ne ducea de la hotel la eveniment, ce deși nu surprind nici pe departe măreția locului susțin destul de bine ce doresc să spun: cred că indiferent ce și de unde alegem să cumpărăm, e de datoria noastră să îi răsplătim, măcar uneori, pe cei ce se gândesc și la alții. Doar, la final, alegerile noastre își pun amprenta nu doar asupra noastră.