COBOR,
unde “sustenabil”
și-a găsit locul.
Cobor este un sat transilvănean care are multe în comun cu mii și mii de astfel de sate:
Case vechi, multe dintre ele văduvite de locatari, plecați demult spre alte meleaguri, aer curat, cer plin de stele, verde de toate felurile, frumusețe din plin, un pic de nostalgie.
Ceva noroi, prea mulți câini mult prea slabi, bucate cu gust, bătrâni în poartă, negrabă amestecata cu o cană de neșansă și timp suspendat între dealuri.
Ce îl deosebește, pe lângă genele sale bune - stejari seculari, natură sălbatică, pășuni cu valoare naturală - Cobor este printre puținele zone din Europa rămase intacte din punct de vedere ecologic - sunt oamenii. Și nu doar cei ai locului, ci și cei veniți de departe, unii chiar din alte țări, ce și-au făcut un scop din a reumple Coborul de viață. Și fiecare-și face partea.
Ferma este nucleul. Un loc vechi, cu suflu nou.
Oferă locuri de cazare, în camere renovate cu ajutorul sătenilor din zonă, meniuri care includ și legumele sau fructele care cresc la fermă, gătite chiar de gospodine din sat, găzduiește cai, câini sau vaci ce au nevoie de îngrijire și e punctul de plecare spre alte activități.
Poți rămâne la fermă pentru a te bucura de nefacut nimic sau poți pleca în mici drumeții prin împrejurimi, face o plimbare cu căruța până la pășunea cu stejari seculari, parcurge un traseu cu bicicleta prin zonă sau poți vizita barajul castorilor, surele de stepă sau tărâmul cailor.
Se organizează și tururi ghidate, picnicuri și tot felul de alte activități, pentru cei mari și mici, ba chiar există și Casa Seminar unde se pot ține teambuilding-uri sau întruniri mai serioase.
Găsești detalii despre toate acestea pe cobor-farm.ro, eu mă voi stărui asupra unor lucruri, pe care le-am descoperito-plăcut în scurta noastră vizită la Cobor (ne-am promis că vom reveni curând, așa că vor mai urma relatări).
Surele de stepă
Sunt vacile din picturile lui Grigorescu, aproape dispărute din România,
reintroduse la Ferma de Biodiversitate Cobor cu ajutorul ONG-ul Conservation Carpathia.
O fundație al cărei scop - crearea, în sudul Carpaților, a unei noi zone protejate cu natură sălbatică, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale - se mulează perfect pe ce am descoperit la fermă.
Astfel, o rasă veche este protejată, iar pajiștile din jurul satului sunt folosite tradițional, pășunatul ajutând și la menținerea biodiversității zonei.
Apasă PLAY pe video-ul de deasupra :)
Caii
La Cobor există un centru de reabilitare și o pensiune de cai - unde armăsarii, iepele, mânjii, caii tineri, dar și cei mai puțin în formă sunt ajutați să aibă o viață cât mai bună.
Sunt 20 de hectare îngrădite de pășune unde caii pot alerga în liberi, adăposturi pentru anotimpul rece, servicii veterinare, potcovar, personal dedicat - mi-a plăcut tare mult să văd toate aceste lucruri!
Casele satului
Albastre, roz, cărămizii sau fără nici o culoare certă, mândre, dichisite și locuite, părăsite și triste - ca după o ceartă definitivă - sau doar lăsate un pic în pace, după o încăierare între frați - toate m-au invitat să inventez, pe loc, scurte povești despre ele, văzându-le.
M-am bucurat de cele recent renovate, care primesc oaspeți și am sperat că încet, încet li se vor alătura și altele, parte din reabilitarea zonei la care lucrează deja oamenii aceia despre care aminteam la început. Poate și noi putem face ceva, ducând mai departe vorba despre astfel de locuri, spectaculoase prin firescul lor.
Firescul lui firesc
Am ajuns la Cobor - într-un Weekend Verde, invitații de habits by Republica - și fiecare dintre noi a încercat să găsească un înlocuitor lui “sustenabil”, ajuns mult prea golit de sens și sensuri. Încă nu avem un căștigător, poate nici nu trebuie, faptele sunt mai importante ca vorbele, iar la Cobor, “sustenabil” chiar își găsește locul.
Printre cele verzi pregătite de organizatori pentru grupul nostru a fost și workshop-ul ținut de Ciprian, care crește albine și oi și drumeția ghidată de Nicu - ce a lăsat totul în urmă și trăiește simplu, printre flori, legume și câini. Oamenii aceștia mă inspiră și mă călăuzesc în căutările mele, iar la nivel micro fac exact ceea ce fermele sau fundațiile cu suflet de aici construiesc: nu lasă firescul să moară.