În ultimii ani, s-a tot vorbit despre garderoba restrânsă, capsulă, minimalistă, aerisită sau mai știu eu cum. Sunt cărți, cursuri sau filosofii despre. Am și eu una, după care mă conduc de aproape 3 ani: #câte5. Povesteam într-un articol cum am ajuns la ea, trecând prin toate fazele hârciogărelii vestimentare. Pe foarte scurt, epopeea se poate rezuma la: după ani de colindat magazinele nepotrivite și aruncat banii pe haine care nu mă mulțumeau, am ajuns să îmi doresc puțin și bun. Și cât mai aproape de #câte5 din fiecare articol vestimentar. La unele categorii am reușit, la altele sunt chiar sub, la altele mi-am dat voie să întrec măsura. Nu cred în șabloane sau reguli fixe, dar mi-am dorit un principiu care să îmi ordoneze gândurile și dulapul. Și care sper să vă ajute și pe voi. Și apoi, fiecare știe cât trebuie să taie dintr-o categorie sau să adauge alteia. Dacă ai un job ce impune sacouri și cămăși serioase vei investi mai mult aici, dacă nu esti prietenă cu rochiile, dar iubești fustele, poate alegi 7 fuste și doar 2 rochii. Iar dacă lucrezi mult de acasă cu siguranță te vei gândi la multe haine comode și pijamale. Și tot așa.
Am alcătuit 20 de colaje cu 133 de poze, am vizionat alte mii, m-am gândit, am ales, am șters și m-am răzgândit timp de vreo lună. Dar până la urmă am reușit. Am adăugat și câteva exemple de locuri de unde pot fi luate lucrurile respective. Am făcut un mix între magazine obișnuite și altele mai puțin cunoscute, între prețuri accesibile și altele doar pentru visat sau reduceri, de designeri mai mici sau mai mari.
Dar… să începem.
VARIANTA “ÎMI ESTE DE AJUNS” – 70 PIESE
5 tricouri
1 alb
1 gri
1 cu dungi
1 negru
1 colorat
De unde?
De unde găsești ceva pe plac, de la MUJI la Comme des Garçons. Poate te ajută și aceste exemple de companii ce fac lucrurile mai sustenabil: Organic Basics, Alternative Apparel, Thought, Patagonia, DEDICATED, The Good Tee, No Nasties, Burton, Pact, Boden, People Tree.
5 cămăși
2 camăși albe (una poate fi supradimensionată)
1 cămașă cu dungi
1 cămașă de blugi
1 cămașă sport (cu dungi, carouri bla)
De unde?
COS, Tome, Rundholz, Jill Sander, Ralph Lauren.
5 rochii
3 de zi cu zi, în croieli simple, dar actuale (2 uni și una cu imprimeu)
1 lejeră, fluidă, cu un imprimeu floral sau cu dungi
1 mai elegantă (uni, potrivită și pentru un eveniment mai serios gen nuntă/botez/divorț)
De unde?
Uniqlo, Sandro, COS, Marni, Acne Studios, Celine, Hobirama, PNK Casual, MUJI sau Ioana Ciolacu.
5 fuste
1 plisată
1 de lână
1 cu un design avangardist
1 de blugi
1 fustă-pantalon
De unde?
Rad Playground, Ioana Ciolacu, Uniqlo, ASOS.
5 pantaloni
2 perechi de blugi
1 pereche de pantaloni dintr-un material mai prețios ce merge și la un sacou, dar și seara
1 pereche deschisă la culoare dintr-un material ușor (in, bumbac)
1 pereche de pantaloni mai sport, dar tot pentru purtat pe stradă
De unde?
Levi’s, Acne Studios, Nudie Jeans, KOI – blugi
COS, Marni, Maje – casual
adidas, Uniqlo – mai sport
5 pulovere
2 “cu gât de broască țestoasă”
1 cu nasturi în față
1 supradimensionat
1 dintr-un material prețios sau un design mai altfel (recomand cașmirul și modelele simple, dar impecabil realizate)
De unde?
A.P.C., COS, Weekend Max Mara, Missoni
5 chestii groase de pus pe deasupra
1 palton
1 pardesiu
1 trenci
1 parka
1 geacă sport
De unde?
Tiger of Sweden, Filippa K – branduri nordice, mai ales pentru paltoane și pardesie
Sandro, A.P.C. – casual
Uniqlo, The North Face – sport
5 chestii mai puțin groase pentru pus pe deasupra
2 sacouri
1 geacă de blugi
1 geacă de piele
1 pelerină de ploaie
De unde?
COS, Comptoir des Cotonniers, Sandro – sacouri
Levi’s, Nudie Jeans – denim
RAINS, Joules – pelerine ploaie
5 genti
1 geantă mare, de zi
1 geantă nu așa mare, tot de zi, dar care poate fi purtată și seara, la o ținută mai nepretențioasă
1 geantă sacoșă
2 genți mici, de seară
De unde?
Celine, J. W. Anderson, COS, Otilia Flonta
5 perechi de încălțări pentru primăvară-vară
2 perechi de sandale
1 pereche pantofi cu toc mai înalt
1 pereche balerini
1 pereche espadrile
De unde?
Acne Studios, Celine, Birkenstock, Teva, Camper, Espadrij
Ana Pârvan, Smiling Shoes – branduri românești
5 perechi de încălțări pentru iarnă
2 perechi de cizme (una poate fi de piele sau înlocuitori și una de cauciuc)
2 perechi de ghete/pantofi/încălțări sport (una de zi cu zi, una mai elegantă, ce poate fi folosită și seara)
1 pereche de bocanci
De unde?
Dr. Martens, Feit – bocanci
Marni, Musette, COS, adidas Boarder’s Shop, Moon Boots – ghete, pantofi și cizme
Joules, Hunter – cizme cauciuc
5 accesorii pentru toamnă-iarnă
2 căciuli/fesuri
2 fulare (unul clasic și unul circular)
1 pereche mănuși
De unde?
Uniqlo, COS, BODEN, târguri de Crăciun sau ceva făcut de bunica
5 accesorii pentru primăvară-vară
1 pereche ochelari de soare;
1 pălarie de paie;
1 pălarie de pânză;
1 coș/geantă de paie;
1 eșarfă spectaculoasă.
De unde?
Anthropologie, COS, Uniqlo, Muji – eșarfe și genți
Karen Walker, Marni, Polaroid, Kuboraum – ochelari de soare
Fandacsia – pălărie paie
5 bijuterii de bază
2 broșe (una vintage, una dintr-un material mai puțin prețios, dar cu accent pe design)
2 coliere (pot fi de plexiglas, silicon, piele sau înlocuitori, important e să fie de calitate)
1 brățară
De unde?
COS, Other Stories, târguri vechituri sau dulapul bunicii
Oval, Carla Szabo, Lady Magpie – designeri români
VARIANTA DE AICI ÎNCEP: 25 PIESE
5 albe
1 tricou
1 cămăsă
1 trench
1 rochie
1 pereche sandale
5 cu denim
1 cămașă
1 fustă
1 pereche de blugi
1 geacă
1 salopetă
5 gri
1 palton
1 rochie
1 pereche pantaloni
1 pulover
1 sacou
5 negre
1 pulover
1 fustă plisată
1 pereche de pantofi comozi
1 geantă mică
1 pereche pantaloni
5 cu dungi
În loc de concluzie:
Desigur, modulele acestea pot fi ajustate, tăiate, completate sau aruncate…. după cum simte fiecare că i se potrivește. Eu mai spun doar (că și așa aproape am luat-o razna de la vizionat atâtea poze și migălit la colaje) că, orice garderobă ai avea, o poți revigora doar cu câteva piese.
VARIANTA BONUS: 5 PIESE CARE FAC CÂT 55
În funcție de stilul de viață, ocupație, preferințe, locul în care trăiești și buget te sfătuiesc să îți alegi 5 piese în care să începi să investești. Iată câteva sugestii: un palton de senzațional, un sacou croit impecabil, o pereche de blugi care te pun în valoare, un pulover de cașmir, o geantă fabuloasă, niște încălțări ireal de comode, un kimono de calitate, un aceesoriu ce are puterea de a schimba o ținută.
Și un ultim colaj despre toate acestea:
Gata! Vă aștept cu păreri, idei, roșii… și ce mai simiți că mai trebuie. Iar dacă aveți locuri preferate de unde vă cumpărați hainele, care nu se regăsesc pe listă, mi-ar plăcea să îmi spuneți despre ele.
PS nu cred că Pinterest este demn de dat ca și sursă a fotografiilor, așa încât caut mereu să dau de urma celor pe care le folosesc ca și exemple și inspirație în colajele mele. Nu este mereu posibil deoarece, din cauza preluărilor succesive, se pierde locul unde acestea au fost puse inițial.
Surse foto: vogue.com, cosmopolitan.com, elle.com, hypebeast.com, highsnobiety.com, the-atlantic-pacific.com, marni.com, farfetch.com, cosstores.com, tomenyc.com, acnestudios.com, joules.com, asos.com, uniqlo.com. Dacă știi vreo fotografie care este din altă parte, lasă-mi un mesaj și voi completa, cât de repede, lista.
23 Comments
Pt geci de piele si sacouri impecabile Massimo Dutti
Ești fantastică, Liana! A fost o muncă de titan la acest articol, pun pariu, dar ți-a ieșit. Deși îmi plac culorile mult, în ultimii anii parcă tind și eu către acest minimalism de care vorbești, o fi de la vârstă, nu știu.
Sugestie: Merită și dresurile băgate în seamă.
Felicitări!
Da, o să mai fac câteva materiale, în completare, cu șosete, dresuri, eșarfe, curele și alte accesorii.
Superb articolul, dar ma gandesc si cata munca a fost sa il construiesti! Sunt incantata de ce am descoperit! Multumesc foarte mult!
Da, m-am zbătut puțin. Dar mi-a plăcut mult să-l construiesc, iar acum că a gata mai văd 100 de chestii pe care le-aș fi pus. Dar deja mă gândesc la o continuare.
as vrea ceva pantofi faini faini. any tips there?
Ai niște linkuri sub fiecare categorie. Cât despre fain, depinde de gust. Ce e frumos, bun și comod pentru mine, poate nu e așa pentru tine. Mie îmi plac cei Feit (sunt în articol). Sau Marni. Sau Chloé, Rundholz sau Acne Studios. Dar și adidas, Premiata sau Birkenstock – la cei sport-casual.
Esti minunata! Atat am avut de zis.
Ah, mulțumesc mult, roșesc ;)
Foarte bine structurate piesele ! Felicitari pentru munca depusa. Ma gandesc din ce in ce mai mult la simplificarea garderobei cu ocazia asta.
Keep up the good work! Te urmaresc cu drag de fiecare data.
Mulțumesc mult, mă bucură tare ce spui.
<3 <3 <3
:)
Super fain structurat articolul! Chiar cred ca poate fi de ajutor! Multumesc !
Mulțumesc frumos, așa sper și eu.
Foarte util articol, iti multumesc. Eu imi tot curat garderoba de 4 ani, incet si sigur, iar anul trecut mi-am dat singura un challenge si nu mi-am cumparat nimic. Acum, cand o sa imi cumpar ceva, ma voi gandi cum sa imi construiesc 5/5.
Wow, nimic tot anul? Asta chiar e ceva ce nici eu nu mi-am propus :)
Minunat articolul! Pe mine una mă ajuta super-mult să fac cumpărături mai cu cap (și stil :) ). Recent am făcut curățenie în dulap, am păstrat doar articolele pe care le port și în care mă simt bine. Vreau să investesc în mai puține haine și trebuie să recunosc că articolele tale m-au motivat foarte mult.
Îți mulțumesc!
Ah, ce mă bucur, mulțumesc de mesaj, contează tare să știu că are ecou ce fac.
Si pe mine m-ai super inspirat acum ceva timp sa-mi fac curat in dulap si in stil si iti mai (re)citesc articolele cu acest subiect din cand im cand. Eu mi-am luat o super caciula lanoasa iarna asta de pe madeinrosiamontana si in primavara vreau un maieu negru din matase de la Verlinne (e din ala atat de misto si versatil de cred ca merge si la birou si la party si la nunti si la inmormantari :))))
Hahah, așa e :)
[…] Iar despre garderobă – am scris și în postarea de data trecută despre filosofia #câte5, dar am găsit într-un alt articol al aceleași autoare o idee interesantă, care […]
[…] Idei pentru reinventarea garderobei – ați simțit vreodată că aveți prea multe haine, dar că nu aveți cu ce vă îmbrăca? Eu da. Ulterior, am donat/ aruncat multe dintre ele. Apoi, am simțit că ceea ce mi-a rămas nu mă mai reprezintă. Îmi doresc să-mi reinventez stilul vestimentar și să-mi fac o garderobă nouă, dar vreau întâi să adun idei și să le pun pe hârtie pentru că vreau să am haine mai puține, mai de calitate (nu neaparat de firmă), să-mi fie potrivite (asta înseamnă că ar trebui să le ajustez pe unele) și să pot realiza cât mai multe combinații între ele. Filosofia „#cate5” e un bun pas de început. […]