M-am tot gândit că acest prag trebuie sărbătorit cumva. Am rumegat niște vorbe, dar nu s-au așezat deloc cum mi-ar fi plăcut. Sunt deja câteva săptămâni de atunci. Așa că voi spune doar că de la câini am învățat cea mai valoroasă lecție: cea a lui acum.
Las și niște imagini cu ei, câinii din prezent (Stug și Katia), cei din cer (Igor și Flak) și din Germania (Tigri – pe care l-am avut doar în foster). Pe lângă ei, au mai fost câțiva, ajutați cu transport, donații, mâncare, sfaturi sau dragoste.
Nu știu cum, cine sau unde aș fi fost fără câini. Poate mai liberă. Poate un strop mai avută. Poate pe alte drumuri. Poate cu spinarea mai dreaptă :) Dar câinii te învață o altă limbă. Una nepământeană. Ar trebui trecută în CV-uri, e o nouă aptitudine. Care te poartă prin locuri care nici nu știai că există. Sau că aveai nevoie să existe.
Iar când pleacă, deoarece câinii pleacă când ți se culcușiseră mai confortabil în inimă, îți lasă o lanternă fermecată care încă poate lumina acel drum pe care nimeni altcineva în afară de voi nu-l poate vedea. Și pe care continui să pășești, să vezi, să simți și să te revolți altfel decât înainte de a primi acest dar.
Dacă vrei să adopți, să donezi sau să ajuți cum poți, iată câteva locuri către care te-ai putea îndrepta:
Asociația Kola Kariola
Adăpostul Speranța
Homeless Animal Hospital
Fundația Visul Luanei
Am scris, ceva mai inspirat, despre lecțiile învățate de la Igor, primul meu câine.
No Comments