Bloggerii cred ca se pricep la orice.
La inceput, blogurile erau scrise din pasiune. Indiferent ca apartineau unor jurnalisti cu experienta ce povesteau despre subiectele ce ii framantau sau unor tineri pasionati ce doreau sa isi exprime undeva acele trairi, daca intrai pe un blog stiai ca acolo vei gasi parerile acelui om. Era si absurd sa fie altfel. Si atunci fiecare scria despre ce stia mai bine, fie ca era vorba despre sport, politica sau machiaj. Numai ca, la mirosul primilor bani dati “pe publicitate”, au sarit rechinii. Iar blogurile au inceput sa fie privite ca o sursa facila de venit. Si daca inainte erau sertare si clasificari destul de stricte, acum toata lumea sare cu dexteritate acrobatica acolo unde crede ca e pestele mai gras.
Nu, nu e nimic rau in a avea un blog-revista, “cu de toate”, de life style sau mai stiu eu ce. Chiar eu, dandu-mi seama ca nu mi se potrivea un blog (doar) de fashion, am transformat blogul intr-unul de fiecare zi. Unde povestesc cum ma imbrac, cum arata casa mea, pe unde calatoresc sau ce mananc. Iar cand aleg sa fac publicitate, o fac daca produsul se potriveste cu ce mi se intampla mie, zi de zi. Si aleg sa exprim acel lucru in felul meu. Doar e blogul meu, nu? Si brandul aceala vine la mine pentru ca ii place felul meu de a vedea lucrurile. Si cred ca si cititorii mei la fel.
De aceea, mi se pare foarte grav ca vad bloguri ce nu mai pot fi incadrate nicicum in categoriile initiale “de fashion”, “IT”, “sport”, “politica” care trateaza subiectele ca si cum blogul ar fi ramans in acea categorie. Si atunci vedem bloguri cu rochii lungi pe toate paginile, indiferent ca articolele vorbesc despre iaurt, hartie igienica sau telefoane de ultima generatie. De aceea toata lumea se maimutateste prin malluri cu o cafea in mana in timp ce face reclama la pantofi. Sau la absorbante.
Eu as vedea 2 posibile solutii (daca vedeti mai multe, va rog sa completati lista):
1. Sa ramai fidel genului tau. Sa zicem ca ai blog de fashion. Ok, pai atunci prezinta, frate, haine. Si nu o sa se mai mire nimeni (dimpotriva) ca tot ce va vedea la tine vor fi rochii. Am un exemplu, Blair Eadie de la Altlantic Pacific. Are un blog cu haine. Si, ghiciti ce? Prezinta haine. De ani de zile are aceleasi postari cu tinute prezentate simplu, in drum spre birou, intr-un decor deloc fortat. Pentru ca cititorii ei vor sa vada hainele. Iar ea prezinta asa ceva, nu cofetarii sau bai sau candelabre in timp ce, intamplator, poarta anumite haine.
2. Sa ai un blog cu ce vrei tu, dar sa prezinti subiectele in felul tau. Este ceea ce imi propun eu sa fac, incercand sa educ clientii si sa le explic ca important e continutul si acesta poate lua uneori forma unui video, alteori a unor fotografii, ca uneori e mai nimerita o ilustratie si alteori e mai bine (pentru ambele parti) sa nu colaboram deloc.
Oamenii de PR cer cifre, nu continut.
Si atunci ii invata si pe clienti ca asa e bine. Sau nu-i contrazic, cand stiu ca asa nu-i bine.
Pentru ca Maria Sa, Cifra, este Regina – bloggerii ajung sa ofere ce se cere. Se cumpara likeuri, se modifica statistici, se alearga doar dupa un singur lucru: numere, cat mai babane, cu atat mai bine. Nu conteaza ca dupa aceea nu vei avea niciun rezultat, ca nu vei starni delir pe pagina ta cu zeci si sute de mii de fani, ai luat banul, treci la urmatoarea victima. Iar clientul… treaba lui. Si oricum, daca nu ii convine ceva, poate sa sune la omul de PR, nu? Doar el te-a propus, nu?
Si tot de cifre este vorba si cand primesti invitatii la un eveniment. De data aceasta nu cifrele de trafic, ci cifrele acelea cu care trebuie sa se impauneze cei de la PR la client la finalul proiectului: ia uite, am chemat 100 de bloggeri, au scris 101 despre noi!! Vai, ce buni suntem, ce echipa facem, bla bla. Uita sa mentioneze ca dintre cei 101 care au scris, 98 au dat copy paste din comunicatul de presa. Poate clientul (si cei de la PR) vor intelege candva ca, uneori, a chema doar 3 bloggeri relevanti pentru acel subiect e mai relevant.
Clientul nu vrea sa vanda, vrea doar poze frumoase.
Imbatat de cifrele omului de la PR, clientul se asaza comod in fotoliu si asteapta pozele. Obisnuit sa vada aceleasi dantele si prajituri peste tot e fericit cand vede ca acum are si el. Atat de fericit, ca uita sa se mai intrebe daca au avut vreun efect. Iar daca se intreaba si nu-i convine – doar ce relevanta poti avea daca vorbesti de crema de plaja la Polul Nord imbracata in rochie cu paiete? – uita repede cand se uita la minunatile de poze. Doar ambalajul conteaza, nu?
cititorii vor gratis si scandal.
Scandalul vinde, concursurile aduc like-uri si fani, iar pozele care “iau ochii” iau si banii. Si atunci de ce sa te mai chinui sa faci continut? Asa ca, multi nici nu fac.
nimanui nu ii pasa de propriul nume
Bloggerul uita ca, fiind blogul lui, tot ce e acolo il reprezinta. Si mi se pare cel putin ciudat sa te reprezinte toate acele lucruri. Ca si cum, daca blogul ar fi un CV (cum, de fapt este) la rubrica aceea de interese unde cei mai multi bifeaza banalitati ca: sunt socialbil, imi plac calatoriile si lucrul in echipa, bloggerul a turnat tot: sunt sociabil si manevrabil, scriu despre tot, dar am personalitate, imi plac si calatoriile de o zi si cele in jurul lumii, mananc inghetata in timp ce tin dieta, fac sport, dar ma omor si dupa cartofi prajiti.
Clientului nu-i pasa de brandul sau. Si daca este convins de cifre, oricine poate fi bun sa vorbeasca despre marfa lui: si un circar si un comis voiajor si o calugarita si o sirena.
Omului de PR nu ii pasa nici de agentia sa, nici de client, nici de blogger. Doar el primeste fix acelasi salariu si daca totul iese bine si daca nu iese nimic. Si atunci, prezinta cifrele care i se cer, bloggerii pe care ii stie si tot ce vrea e sa se termine odata programul si sa plece la sala. Sau la un Prosecco.
Cititorului nu ii pasa ca pagina lui de Facebook arata ca un catalog de supermarket de la atatea like-uri si share-uri pentru concursuri, nici ca s-a inscris si pentru a castiga si o guma de sters si o lectie de inot si una de chitara si un sampon contra cresterii parului si o peruca. Nu-i pasa nici ca se multumeste sa citeasca acelasi bloguri fara continut, nici ca ar da mai degraba like unui ecler decat unui articol ce analizeaza de ce lumea da like unui ecler.
Din fericire, exista o speranta.
Cunosc si bloggeri si clienti si oameni de PR si cititori care sparg toate aceste reguli. Ofera si cer continut, au un drum al lor, lupta cu sistemul, vor sa arate ca se poate si altfel. In fata tuturor acestora, ma inclin.
Si acum, voi. Voi ce ati observat suparator in blogosfera?
9 Comments
Din păcate ai dreptate.
Mulţi dintre cei care au un blog nu realizează (sau nu vor sa realizeze) că blogul este un transfer al brandului personal în mediul online.
Am observat că foarte mulţi blogeri vor să pară ceea ce nu sunt, dacă în mediul online au o imagine în viaţa reală se prezintă cu totul altfel.
Din păcate şi banii au un rol în crearea unei imagini distorsionate, autencitatea este aproape inexistentă – blogerii scriu despre tot şi toate fără a se îngriji deseori de calitatea muncii lor – totul pentru nişte amărâţi de 50 de lei pentru un articol de 500 de cuvinte, care face reclamă la anvelope chiar dacă blogul în sine e unul de făşion.
Am observat o tendinţă în blogosferă în ceea ce priveşte cantitatea, diverse persoane scriu zilnic sau de mai multe ori pe zi fără a transmite un mesaj clar sau fără a avea o strategie în ceea ce priveşte dezvoltarea brandului său personal ca şi bloger.
Ceea ce e trist!
În opinia mea idea de blog înseamnă a te transpune în mediul online aşa cum eşti şi pe cât posibil să poată şi alţii învăţa de pe urma experienţelor eului tău.
Daca initiala bloggeri erau niste adevarati trend-setteri la care “clientul” venea pentru a oferi propriului brand o viziune unica si proaspata pe care nu o gasea in brand-book, acum bloggerii au devenit doar “Setteri” (a se vedea rasa de caini cu acest nume) – au blana lucioasa, dau din coada frumos, sed, se rostogolesc, primesc bucatica de carnitza, dar in acest timp se uita si stanga dreapta poate mai pica ceva de la alti trecatori. Ceea ce nu inteleg e ca la un moment dat o sa ramana doar la comanda “play-dead”.
ca Brand Manager imi place cand bloggerul aduce produsul respectiv intr-o poveste fluenta si credibila, un content frumos integrat. dar vreau sa vad mai multa consistenta in randul bloggerilor si mai putini mercenari: ai semnat acum cu brandul X, nu vreau sa te vad peste 3 luni cu Y, serios, that’s so cheap!
Care 3 luni? Poate 3 zile :)
Îmi place mult ce ai scris, și din păcate ai dreptate. Mi se pare aberant să îți deschizi un blog și apoi să promovezi absolut orice ți se oferă.
Da, e OK ca un blogger de fashion să posteze produse de machiaj, pe la ce evenimente a mai participat sau ce și-a cumpărat dintr-un magazin de design interior (și eu am un blog similar, ce tratează destul de multe subiecte, deci mi-e greu să zic că ar fi doar modă sau doar beauty). Dar așa cum ai zis și tu, toate acele lucruri pot face parte din lifestyle-ul unui blogger, și atâta timp cât îi reflectă stilul și personalitatea, totul e în regulă.
Dar tendința de azi e să lauzi tot ce primești, indiferent că e o sticlă de Cola, anvelope (wtf!) sau un nou brand de hârtie igienică. Cel mai probabil nu se gândesc pe termen lung, nu vor (sau nu știu) să își construiască un brand personal.
În orice caz, e greu pe aici prin blogosferă, dar e al naibii de plăcut, deci putem doar să sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți în timp :)
Felicitari pt curajul opiniilor, banuiesc ca nu ti-a fost usor sa-l scrii mai ales ca probabil colaborezi si cu agentii de pr si cu clienti.
Bine scris. As mai adauga aici si calitatea textelor si a pozelor. Imi pare rau ca unele nu au inteles nimic din blogging, desi unele o fac de ani de zile. De 1 an de zile imi incerc si eu mana pe un Fashion Blog, trecerea a fost usoara pentru mine fiind Web Designer si Fotograf. Desi lucrurile merg mai incet, nu ma bazez pe concursuri inutile, gudurat pe langa X si Y, incerc sa fiu eu, sa dau calitate si sa aspir la calitate. Daca ai hotarat drumul asta, apai fa-o ca un profesionist, parerea mea.
Bravo
Din pacate, cam asa este, prea multi vulturi si prea putini intelepti.