Am început amenajarea casei

April 3, 2015

De ceva vreme, ma ocup de Proiectul casa. Casa – care este, de fapt, un apartament (mic) cu gradina (mare) – mi-a ridicat intrebari, probleme si dileme inca dinainte de a fi nascuta. Adica cumparata. Am topait vreme indelungata de pe un picior pe altul jongland cu posibilitatile. Si cand am avut raspuns la ele, au venit intrebarile, dilemele si problemele referitoare la mobilat si decorat. Si cum mi-a luat ceva vreme sa le dezleg, am zis ca poate foloseste cuiva experienta mea.

Gresia & faianta. De care, de unde? Cu cat?

Problema asta a fost rezolvata fulgerator deoarece stiam clar ce doresc. Faianta alba dreptunghiulara si gresie 3D. Faianta am luat-o de la Bricostore (cu aproximativ 50 lei m2), iar placile de gresie sunt, de fapt, placi decorative din ciment pictate manual de cei de la Manolo Manufaktura. Aici a durut putin pretul, dar eu zic ca a meritat.

bucatarie ikea retro

Mobila de bucatarie.

Primul gand a fost IKEA. Discutand despre el cu alti oameni in cautare de mobila sau care trecusera de curand prin aceeasi experienta, am primit tot felul de sfaturi. Fanii infocati IKEA spuneau ca e cel mai bun raport calitate-pret (plus siguranta oferita de cei 25 de ani garantie), tabara opusa ii sustinea pe cei care iti pot face tot ce doresti, doar sa le arati modelul. Chiar si mobila ca la IKEA, dar la un pret mai mic. Cautand sa imi dau dreptate (cum altfel?) am pornit in cautarea catorva mesteri sau magazine minune. Nu am gasit. Tot ce pare “prea bun sa fie adevarat” nu e adevarat. Am fost si pe la magazinele mai scumpe, dar, sincer, nu mi s-a parut justificat pretul exorbitant. Asa ca, m-am intors (triumfatoare) la varianta mea. Si cum am prins si o promotie cu montaj si transport gratis pot zice ca am avut cu adevarat dreptate sa aleg IKEA.

Chiuveta, bateria si accesoriile pentru dulapuri au fost luate tot de la IKEA.

Cuptorul si plita sunt Whirlpool, de la Flanco, vanate la promotie.

ikea retro kitchen

faianta alba retro bucatarie

servetele si ghiveci IKEA

Cateva accente cu poveste.

Asa cum in garderoba mea gasesti rochii din second hand langa sandale J. W. Anderson, tricouri H&M, genti handmande si brose din copilarie, tot asa am calatorit prin timp si stiluri si in apartament.

Lucruri mesterite de catre noi stau alaturi de cele gasite prin targuri de vechituri, oferite de prieteni sau cumparate de pe net.

Le multumesc din nou Roxanei, Danielei, lui Bogdan, domnului V din Ploiesti pentru ca mi-au oferit o bucatica din trecutul lor.

bucatarie retro ikea si cantar vechi

cantar retro bucatarie

litere vechi piine

Frigiderul este Gorenje, comandat online de pe un site d-ala cu reduceri. Price.ro sau Ideall, nu mai stiu exact. A fost cu 1/3 mai ieftin decat pretul din magazine.

frigider retro roz gorejne

foi de dafin ambalaj vechi

cutii vechi de cafea si zahar

Dupa ce am umblat de nebuna prin magazine – virtuale sau ba – cautand o canapea si frumoasa si cum nu are toata lumea si comoda si la un pret decent, am decis ca nu mai iau, deocamdata, canapea. Si am optat pentru 2 scaune. Un Eames (original, deoarece, la fel ca si in fashion, cred ca piesele iconice isi spun povestea doar daca sunt originale) si un scaun metalic din Romania aniilor ’70, comandat de pe net de la baietii de la Retroactiv.

scaun eames si lada army

scaun metalic retro

Un strop de industrial.

Dulapul metalic este luat din targul de vechituri de la Brasov cu ocazia unui botez in Sibiu (da, da, ati citit bine, nunta era la Sibiu si noi am ocolit pe la Brasov pentru a merge la targ). Am mers cu dihania metalica in spate pana la Sibiu si apoi tot drumul de intoarcere pana la Bucuresti. Dar zic ca a meritat din plin!

Lampa este confectionata de catre noi dintr-un felinar vechi si un trepied.

Masuta de cafea este o lada militara luata de la magazinul Kaki si accesorizata cu niste roti pentru a putea fi numita masa.

dulap metalic retro

recipient metalic vechi

dulap metalic vechi

felinar transformat in lampa vintage

Ce urmeaza?

Mai sunt multe de facut, le luam pe rand. Vom incepe cu cele mici, sa avem timp de gasit si gandit la cele mari. Cine stie, poate ne sare in cale si canapeaua minune :)

Pana atunci, sper ca v-am ajutat, inspirat si provocat la gasit idei.

52 Comments

  • Reply iheartblack April 3, 2015 at 9:16 am

    Felicitari, arata superb! De unde ai luat literele pentru bucatarie? :)

  • Reply Mic Dejun de Bucuresti April 3, 2015 at 9:23 am

    Arată fain de tot! Ai făcut foarte bine că ai ales bateria, chiuveta şi mobilierul de la IKEA. Eu am făcut la fel acum trei ani (din păcate, am fost nevoită, din lipsă de timp, să instalez mobilierul peste gresie şi faianţă – am făcut o greşeală foarte mare fiindcă acum vor trebui demontate toate…). Avem blat identic mi se pare, dacă e cel din stejar. Am luat uşi şi rafturi din oţel şi acum încerc să găsesc o soluţie pentru a acoperi faianţa oribilă. Bateria şi chiuveta sunt impecabile, iar duşul din baie, luat de la Bricostore mi se pare, s-a crăpat şi am rămas cu el în mână într-o zi. Cea din bucătărie e o baterie neagră mat şi funcţionează de minune după 3 ani în care a fost folosită de un milion de ori.

    Sper să reuşesc anul acesta să scap de gresia şi de faianţa din bucătărie, deşi mi-e groază sincer de sacii aceia de moloz şi de tot praful din casă (am experienţa renovării băii).

    • Reply Aveti si pe roz April 3, 2015 at 10:43 am

      Nu are de ce sa iti fie frica. Ai galagie si moloz cateva ore dar nu te mai ucide vizual faianta o viata intreaga :)

    • Reply Ra April 3, 2015 at 1:20 pm

      Sticla peste faianta! Se pot aplica pereti din sticla direct peste faianta, fara sa demontezi nimic sau sa spargi. Orice culoare vrei ;) o faci!

      • Reply Aveti si pe roz April 3, 2015 at 1:39 pm

        Da, stiu. M-am gandit o vreme si la varianta asta. Apoi am ales sa sparg, deoarece nu imi doream pereti de sticla. Dar este o idee, da.

  • Reply Orin April 3, 2015 at 9:51 am

    Dulapul metalic este foarte mișto, îl remarcasem și în teasing-ul de pe facebook. Ai idee cu ce frecvență și când sunt târgurile de vechituri în Brașov? Sunt din Sibiu, la noi în târg rar mai găsești ceva interesant (pentru mine cel puțin). Succes în continuare cu amenajarea!

    • Reply Aveti si pe roz April 3, 2015 at 10:44 am

      Din cate stiu eu, sunt saptamanal, sambata si duminica. Eu am fost de mai multe ori si mereu am gasit chestii interesante.

  • Reply mada April 3, 2015 at 9:59 am

    Frumos, frumos

    Nu inteleg ce este in fotografia anterioara frigiderului. Ce parere ai de canapeaua aceasta? http://karup.ro/shop/canapea-extensibila-shin-sano/ (nu-i stiu, i-am gasit azi pe net :) )

    • Reply Aveti si pe roz April 3, 2015 at 10:46 am

      Imaginea de neinteles prezinta un detaliu cu literele :)
      Stiu acea canapea, e interesanta, dar ti-o poti face singura.

  • Reply Cyanilla April 3, 2015 at 1:39 pm

    Te-ai tinut de promisiune, ca o sa vedem literele volumetrice in propriul tau cuib candva. Totul vorbeste despre tine, despre voi. O sa amenajati un colt si pentru membrul blanos al familiei?

    • Reply Aveti si pe roz April 3, 2015 at 1:44 pm

      Pai cum altfel? Acum ne apucam de amanejat gradina, care este toata a lui :)

  • Reply Gabi Urda April 4, 2015 at 9:40 am

    Arata genial! Esti tu acolo.

  • Reply silvia April 6, 2015 at 8:58 am

    Super misto, urmaresc cu interes postarile tale din categoria asta. :) Mai am si eu cate ceva de renovat pe acasa si tot adun inspiratie.

  • Reply Dora April 6, 2015 at 10:27 am

    Foarte tare!! imi place foarte mult ce v-a iesit! Intr-adevar creativ :)

  • Reply Oana Pavel April 6, 2015 at 10:30 am

    Ai pus tu mai demult un articol in care scriai cum vrei sa arate casa ta. Si atunci ma gandeam ca nu ai cum sa reusesti. Dar m-am inselat amarnic si recunosc!! Nu-mi vine sa cred cum arata, e chiar mai frumoasa ca pozele inspirationale de pe net! Felicitari! Esti intr-adevar o inspiratie, mai ales ca zilele acestea ma apuc si eu de Proiectul meu casa :)

  • Reply ioana April 7, 2015 at 12:01 pm

    Arata excelent!
    Livingul, in umila mea parere, nu este insa terminat (pentru locuit).
    Pentru pozat, e perfect. Insa ca sa te bucuri de interior, de privit la TV, de stat de vorba cu orele cu prietenii la un pahar de ceva si etc., o sa mori fara canapea. Nu exista nici canapeaua perfecta, nici scaunele perfecte, nici dusumeaua perfecta, nici tu si nici eu perfecte. Exista doar obiecte care stau mai mult sau mai putin bine impreuna si care iti sustin fundul, paharele si farfuriile, hartia igienica si etc. Functia o sa primeze in timp. Acum ai doar un post excelent pe blog, pentru care ma inclin :)

    • Reply Aveti si pe roz April 7, 2015 at 1:05 pm

      Ai mare dreptate si, dupa cum ziceam, nu e un proiect terminat. Inca suntem in cautarea unei canapele – sau a unei solutii de tolanit. Intre timp, ne bucuram ca nu prea avem cum sa stam la televizor :)

  • Reply Raluca April 7, 2015 at 12:19 pm

    Demential frigiderul, corpul de iluminat din living. Trepiedul rock my heart!
    Imi place compozitia, legatura facuta intre bucatarie si living.
    Intrebari:
    – in bucatarie este caramida aparenta ?
    – ati facut un cost estimativ al renovarii?

    • Reply Aveti si pe roz April 7, 2015 at 1:04 pm

      Nunu, e faianta alba retro. Am si scris. La fel, am si scris si cat a costat totul – bucatarie si living – in jur de 3000 de euro.

  • Reply dana April 7, 2015 at 3:18 pm

    Imi place mult stilul- masuta si literele m au fermecat. Litere decorative gasiti la ZOOM DECOR- pe comanda- orice text, fac si reclama acum, dar poate mai sunt oameni cu mai putin noroc decat tine :) Felicitari, sa fie multe momente frumoase acolo!

    • Reply Aveti si pe roz April 8, 2015 at 7:49 am

      Multumesc. M-am uitat la literele de la Zoom, dar nu prea seamana :) Noi am gasit (cu noroc, da) niste litere vechi, cu poveste. Ceea ce nu e deloc povestea celor de la Zoom.

  • Reply LS April 8, 2015 at 10:56 am

    foarte inspirata!

  • Reply Spa Gura Humorului April 8, 2015 at 12:55 pm

    Arata pur si simplu extraordinar!

  • Reply Anne April 9, 2015 at 9:19 am

    Blatul din bucatarie este din lemn? L-ati tratat in vreun fel ?

    • Reply Aveti si pe roz April 9, 2015 at 12:17 pm

      E din lemn, luat de la IKEA. Nu l-am dat cu nimic.

  • Reply Victor Covrig April 9, 2015 at 7:48 pm

    Felicitari! Arata senzational!

    MI-au sarit in ochi front-urile bucatariei (am facut aceeasi alegere)
    Noi azi am reusit sa montam bucataria, urmeaza etapa de accesorii si cred ca o sa “furam” cate ceva de la voi ;)

    Am optat doar pentru front-uri de la Ikea, in schimb structura am facut-o pe comanda pentru a iesi ceva mai ieftin. Pe o lungime de 2.55 + corpuri suspendate 2.00 am ajuns undeva la 3000 lei (fara accesorii). Cu tot cu electrocasnice + masa + scaune ne-a dus in jur de 2000 de euro – pret rezonabil pentru look-ul final.

    Imi bucura ochii amenajarea voastra asa ca va felicit din nou!

    Seara buna!

    • Reply Aveti si pe roz April 10, 2015 at 7:59 am

      Ma bucur mult ca ti-a placut si te-a inspirat. Poate imi trimiti o poza cu bucataria ta :)

  • Reply Monik April 21, 2015 at 8:30 am

    Superb!!!
    Cred ca iti voi fura niste idei ;) No offence :)

    • Reply Aveti si pe roz April 21, 2015 at 12:27 pm

      Te rog :) Si poate imi trimiti niste fotografii dupa, sa vad ce a iesit.

  • Reply Cercea Irina April 30, 2015 at 5:34 pm

    Am de unde mă inspira acum wowww

  • Reply Alma April 30, 2015 at 6:54 pm

    Buna! Caut o asemenea faianta simpla (gen caramida) si la un pret acceptabil de mai bine de o luna. Tot ceea ce gasesc este in jur de 90 RON/mp… Poti sa imi spui in ce magazin Bricostore ai gasit-o si eventual care este numele produsului?
    Multumesc mult:)!

    • Reply Aveti si pe roz April 30, 2015 at 7:28 pm

      Buna. Am luat-o de la Brico Baneasa, dar, din pacate, s-a epuizat foarte repede. Am mai gasit-o la Leroy Merlin (de unde am luat pentru baie), dar nici acolo nu mai au. Ce te pot sfatui, este sa o vanezi la aceste 2 magazine. Sau, daca te grabesti si nu iti trebuie foarte multa, o poti lua chiar la un pret mai ridicat. Metro White o cheama.

  • Reply Darius June 5, 2015 at 4:07 pm

    Faantastic!! Felicitari!

  • Reply Constantin Pisleag April 10, 2016 at 7:43 pm

    Arata bine, dar tin sa te contrazic. Exista mesteri care fac tot ceea ce doresti iar pretul pe care il platesti trebuie sa reflecte nivelul de confort pe care ti-l stabilesti.

  • Reply Daniela June 2, 2016 at 4:06 pm

    Eu am ales mesterii si acum regret. Bucataria nu arata rau, insa bataia de cap a fost enorma. Voiam sa te intreb despre barile crom. Sunt tot de la IKEA? Nu le mai au acum si cele negre nu se potrivesc

  • Reply Codruta November 15, 2016 at 10:52 pm

    de vis, gust si indrazneala in amenajareaspatiilor tale

    intrebare: cum ai montat perdeaua de sub chiuveta? ce sistem ai folosit?

    • Reply Aveti si pe roz November 16, 2016 at 7:28 am

      Un sistem simplu: o sfoară :) Si 2 cuie de o parte și de alta.

      • Reply Sonia January 20, 2021 at 8:53 pm

        Buna seara! Ce ascunde spatiul din spatele perdelei? Gunoiul?

  • Reply Codruta November 17, 2016 at 11:02 am

    un MARE multumesc

  • Reply Anna December 6, 2016 at 12:58 pm

    Buna,
    Am dat search pe google cu denumirea bucatariei de la Ikea si am descoperit acest site minunat, pe care am inceput sa m uit f des Foarte draguta bucataria, m-am inspirat si eu din ce am vazut in pozele tale. Am o curiozitate insa, ce blat ai ales de la Ikea? Sunt multe modele asemanatoare si nu imi pot da seama exact din poze. O zi frumoasa!

    • Reply Aveti si pe roz December 6, 2016 at 1:49 pm

      Mulțumesc frumos pentru aprecieri. Cât despre blat, este cel de stejar. Tot de la IKEA.

    Leave a Reply

    *