Bloguri, scrisuri si alte droguri

Vorbeam cu o prietena draga, priceputa tare in ale scriituri si in ale aciditatii – care imi zicea cam asa: “Stilul tau oral e picant, dulce pe alocuri. Poti să transferi chestia asta în scris”.

Asa-i, pot.

Pot??

Stau si analizesc scurt, intre maldarele de proiecte de la birou ce trebuie scrise (nu picant-acid, dar, totusi, scrise) de ce nu scriu cum vreau (si pot). Hm… ia sa vedem…

Cinstit e asa: am cazut in capcana cea mai capcana dintre toate. Nevrand sa imi supar suratele de bransa, am scris stangaci, poticnindu-ma ca o domnisoara prima data pe tocuri, sfarsind a fi ca majoritatea dintre ele: impiedicata. Da, ok, ok, nu sariti in apararea-mi, da, am si portiuni in care merg drept. Dar stand si analizand treaba asta cu mersul stramb pe blog, trebuie sa marturisesc ca este al dracului de greu sa scrii intr-un loc pozitionat ca superficial (e de fashion si are roz in denumire, nu?) pe care il citesc si prietenii si familia si concurenta si gura-casca despre ce simti. Da, am sectiuni “mai altfel”, incerc sa nu copiez retete/ posturi/ tinute/ trenduri, nu pozez tamp pe langa panouri cu sponsori, nu fac review-uri produselor cretine si inutile doar ca sa fac un ban pentru alte produse cretine si la fel de inutile, nu dau like contra like, am o scoala de arte… bla, bla… Dar in mine se da batalia scrisului intre Liana pentru public si cea pentru suflet. Si, o stie oricine de la Faust incoace, totul pana la suflet. Prinsa in valtoarea blogului si a blogosferei, tot aruncand ocheade in stanga, in dreapta si peste umar, am ajuns sa uit de ce scriu aici. Imi doream succesul unora, tinutele altora, fara sa ma gandesc nici ce ar trebui sa fac pentru asta nici la faptul ca, dincolo de ambalajul stralucitor al produselor fashion-fashion, sta, de cele mai multe ori, o cutie goala. Plecasem la drum, uitand sa iau cu mine ce era mai important: pe mine insami.

Da, mi-e greu sa recunosc ca am un blog de fashion tocmai pentru a scapa de imagine. E mult mai simplu sa alergi prin viata pe tocuri, cu pungi de cumparaturi inutile in brate, decat sa vorbesti si sa scrii despre tine. Asa incat, plictisita sa tot fiu altfel, am ales sa ma pierd in multime. Si ce multime e mai multime decat cea a fetelor cu bloguri de fashion?

Asa ca, am incalecat bland pe culoarea roz si am purces la drum. Am incercat sa uit de Liana de suflet, care rabufnea, uneori, in cate un post. M-am facut ca nu vad nepriceputele, grasele, trisoarele, impostoarele si am vrut doar sa fiu ca ele. Ei bine, a venit timpul sa recunosc: nu pot! Nu pot sta duioasa pe tocuri si zambi la targuri, ceaiuri, grupuri sau evenimente doar pentru a fi acceptata. O sa ma las sa am posturi strambe sau incalcite, voi fi profesoara severa sau paracioasa clasei, voi purta – dupa chef – tinute voit stangace sau deranjant de studiate. O sa scriu, ca si cum, acesta este blogul meu. Si culmea, cred ca asta este si singura cale spre succes.

Hai, va pup!