Ce poți ruga o prietenă să îți aducă de la Londra, în loc de un magnet sau o cană

December 27, 2017

Nu știu voi, dar eu am câteva prietene bune care atunci când pleacă la Londra se oferă să îmi aducă ceva de acolo. Dacă și tu ai astfel de prietene sau dacă, pur și simplu, dorești să descoperi câteva locuri de găsit mici comori pentru când pleci în vacanță, iată niște idei.

Ceva de cașmir de la Uniqlo

Am mai amintit de mai multe ori despre Uniqlo. Este un retailer japonez, un fel de H&M al lor, dar cu materiale ceva mai bune, croieli mai simple și culori mai puține. Un fel de H&M 3 în 1, alături de surorile sale, Other Stories și COS.

Mie îmi plac, deoarece oferă un minimalism accesibil, iar articolele de cașmir și colecțiile speciale sunt favoritele mele. Au avut colaborări cu nume mari: J. W. Anderson, Olympia Le-Tan, Disney, Jil Sander, Opening Ceremony – pe unele chiar îmi pare rău că le-am ratat.

pulover casmir uniqlo uniqlo

Imaginile sunt de pe site-ul uniqlo.com

Ceva mic de la Anthropologie

Ceva mare oricum e cam scump. Și despre Anthropologie am mai povestit: e un magazin cu tot ce și-ar dori o inimă feminină iubitoare de frumos și de cumpărături: haine, pantofi, accesorii, cosmetice, cărti, ceva mobilier și articole pentru casă. Prețurile nu-s chiar mici, dar magazinul merită vizitat, mai ales că este aranjat spectaculos.

the monocle guide to drinking and dining idei de cadou de la londra

Imaginile sunt pe anthropologie.com

Un fond de ten de la The Ordinary

Am tot povestit anul acesta despre The Ordinary. Un brand canadian, parte din grupul Deciem, ce-și propune să ofere produse simple, formule necomplicate și să comunice simplu și direct.

În mare vogă, mai ales printre bloggerii și pasionații de skincare din afară, produsele au formule clasice, de care a auzit mai toată lumea: acid hialuronic, vitamina C, retinol, dar și clasicele mai cunoscute printre pasionați: Matrixyl, buffet, acid lactic, azelaic, AHA, BHA și alte drăcovenii. Ele vin în preparate simple – de unde și numele The Ordinary. Prețurile sunt foarte bune (mai toate produsele costă în jur de 30-60 lei), și acest fapt a contribuit la succesul lor. Sunt un fel de #BelșugLaPrețRedus al cosmeticalelor.

Și deși au început să se găsească și la noi (eu mi le iau de la Bebe Tei), nu am găsit chiar toate produsele. Eu îmi doresc să încerc fondul de ten, deși părerile sunt cam împărțite. Și-s tare curioasă de cum vor fi și produsele lor solare, ce trebuie să apară. Așa că, deși e destul de greu de nimerit culoarea potrivită, poate m-aș încumeta să-i cer unei prietene să îmi aducă un flacon, deoarece prețul e unul mic (6,70 euro). Sau poate mă decid să încerc alt fond de ten din portofoliul Deciem, de exemplu de la Hylamide. Mă mai gândesc, până pleacă cineva.

fond de ten the ordinary

Prietena se va opinti puțin pentru a alege, deoarece sunt multe branduri surori în familia Deciem, dar măcar magazinele sunt mai ușor de găsit, compania are deja 3 magazine la Londra (singurele din Europa).

Foto via glamour.com

Ceva #BelsugLaPrețRedus de la TK Maxx

Am mai tot zis și despre TK Maxx: este unul dintre locurile mele favorite de vânătoare. Au magazine tip outlet în Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Germania, Polonia și Olanda, plus un site, dar care nu oferă nici pe departe belșugul din magazine. Aici sunt tot felul de branduri de la cele de mall, până la mari designeri. Iar prețurile chiar sunt de de outlet. Eu mi-am găsit ochelari de soare Marni, o rochie Calvin Klein Collection, ceva cosmeticale bune și am mai poftit dupa o grămadă de lucruri care s-au dovedit fie prea scumpe (chiar și o reducere de 60-70% din 2-3000 euro lasă o sumă impresionantă de plată), fie nepotrivite ca și mărime. Dar aici chiar poți găsi lucruri de calitate la prețuri excelente.

calvin klein collection safari dress bsb top marni sunglasses

Mai sunt de luat în seamă, pentru căutat mici comori: Selfridges, Urban Outfitters, Old Spitalfields Market și cam toate magazinele din est, din aria: Redchurch Street, Shoreditch High Street, Old Street.

Te mai poți inspira din articolul cu sfaturi despre Londra. Și, bineînțeles, că-s binevenite și ideile tale.

2 Comments

  • Reply Ioana December 27, 2017 at 6:18 pm

    As adauga și câte ceva de la Muji :)

    • Reply Aveti si pe roz December 28, 2017 at 6:59 pm

      Da, corect, tare bine zis. Cum de am uitat de ei?

    Leave a Reply

    *