Cele 25 de planșe #InspiratiePentruDecembrie din 2022

December 26, 2022

S-au făcut 7 ani de #InspiratiePentruDecembrie – în primii 4 am pus pe blog un articol zilnic, de 3 ani așez pe Instagram, între 1-25 decembrie, o planșă de tipul #AranjateDeLiana cu inspirație pentru Sărbători.

Dar cum blogul rămâne casa mea, mereu urmează o retrospectivă și aici. Iat-o:

1. Prima mea coroniță

cum am facut o coronita de craciun din elemente naturale

Realizată, cum altfel, din bucăți găsite în natură. După această experiență am constatat următoarele, le #DauMaiDeparte poate te ajută:
🎄 este mai simplu să faci coronița din șiruri mici, alcătuite din câte unul din fiecare dintre elementele componente: brad, buline roșii etc și să le înfășori cu sârmă sau sfoară de-a lungul bazei, apoi alt grup și tot așa, răsucind un singur fir lung;
🎄 mai poți adăuga apoi elemente, unde e nevoie, eu nu am prea avut material, nu mă pregătisem pentru coroniță, am deviat ieri spre ea, dintr-un alt proiect diy;
🎄 poți folosi un cadru pentru bază – de lemn, sârmă – sau poți înfășura mai multe crenguțe, drept bază a coroniței.

Nu a ieșit ca-n reclame, dar cred că mai importat e lucrul făcut cu mâinile, dorința de a încerca ceva nou, timpul petrecut pentru pregătiri, alegerea elementelor ce vor înfăptui ceva, schimbul de idei cu cei dragi.

2. Diversitate printre conuri

plansa cu tot felul de tipuri de conuri

Planșă care-și dorește să te inspire să te uiți mai mult la copaci. Că de aici vin altele: mirarea, bucuria, respectul, iubirea.

3. Eco-idei pentru decorat & împachetat cadouri

ambalaje de cadouri eco

Pentru runda aceasta, am folosit:
🌲 ornamente de brad din hârtie, lemn & metal;
🌲 cărți poștale;
🌲 etichete;
🌲 jucării de lemn;
🌲 mandarine, crenguțe de brad & turtă dulce;
🌲 iar din ambalajele de cadouri un pic îndoite am decupat personaje, flori sau animale și le-am lipit pe cutii.

4. Cărți vintage în dar

carti vintage de oferit cadou

Cărțile, cred eu, sunt printre cele mai cele cadouri. Cadouri-lămpi fermecate, cadouri-am uitat cât e ceasul, cadouri-prieteni, cadouri-profesori, cadouri-călătorii în timp, cadouri-știu ce vreau să fiu când voi fi mare. Le poți găsi și în anticariate. Dau și niște exemple: Anticariat Unu, Printre Cărți, Târgul Cărții.

5. Idei de cadouri pentru el

idei de cadouri pentru el, de la answear

O planșă realizată în colaborare cu Answear, cu sugestii de cadouri pentru el, pe Instagram e și un carusel, cu detalii ale obiectelor.

Iată ce am ales:
🌲ochelari de soare UVEX
🌲șapcă Deus ex Machina
🌲cămașă Levi’s
🌲hanorac Diadora
🌲geantă RAINS
🌲șosete Peak Performance
🌲ghete On

6. Să întrăm în atmosfera de Sărbătoare!

Un scurt video realizat de noi 2, acasă, cu misiune de a ne ajuta să găsim Spiritul Sărbătorilor :)

7. Compoziție cu tot felul de foarfeci

tot felul de tipuri de foarfeci

Mesajul care o însoțește: creează, inventează, taie, coase, refolosește, dăruiește, învață și pe alții ce știi – chiar dacă nu o faci perfect, e perfect că o faci.

8. Un brad “împodobit” de mine pe peretele showroom-ului The EDIT

brad realzat de aveti si pe roz pentru the edit

Aici o parte din el, pe Instagram e un reel cu realizarea lui.

Eco-bradul-2D a putut fi văzut în showroom-ul The EDIT (Strada Icoanei 20), până în Ajun. Îți recomand o vizită și fără vreun motiv anume, este unul dintre magazinele mele favorite din București, unde găsești accesorii pentru casă și birou ale unor branduri nordice – atent alese de către Irina și Magda, fondatoarele The EDIT.

9. O idee simplă de a decora masa de Crăciun cu elemente naturale

idei eco de decorat masa de craciun

Am meșterit câteva minicoronițe din merișoare și ceva verde ce pot fi folosite pentru împodobit masa, bradul sau un cadou.

10. Sugestii de decorațiuni fără plastic

decoratiuni de brad fara plastic

11. Aranjate din natură

Acest episod a fost cu 10 imagini gata aranjate de iarnă și îndemnul de a privi, cât se des poți, natura. Mai sus prima dintre ele, pe Instagram le poți vedea pe celelalte din serie.

12. Secret Santa de la birou

idei pentru secret santa de la birou

Sugestia mea este: dăruiește obiecte frumoase pentru birou & pauzele de masă. Am mai povestit cum un studiu dintr-o expoziție fabuloasă mi-a confirmat un gând: frumosul din jur nu ne face doar mai fericiți, ci și mai sănătoși. Așadar, să oferim sănătate :)

Mai sus, selecția mea pentru Secret Santa, aleasă în întregime de pe Answear, în ton cu convingerile mele. Te invit să te uiți și la fotografiile din caruselul de pe Instagram, acolo am surprins mai de aproape câteva dintre articole, acum spun doar că seturile de creioane și de caiete sunt fantastice, cu mesaje și detalii ce fac dintr-un cadou aparent banal unul pe care-l vei ține mereu pe birou.

13. Idei de cadouri pentru prietenele tale

idei de cadouri pentru prietenele tale

Planșa 13 este despre idei de cadouri pentru prietenele tale și o sugestie: ia-le daruri care le-ar bucura pe ele, nu pe tine.

14. Despre cadourile care nu costă bani

cadouri care nu costa bani

O plimbare prin pădure, o încurajare oferită unui prieten, câteva ore petrecute într-un adăpost de animale arătându-le că există și oameni oameni – toți putem da mai departe atâtea, poate uneori nu știm de unde să începem.

15. O planșă pentru o carte

aranjate de liana despre cartea albinele

Cartea Albinele este fantastică. Nu este doar foarte frumos ilustrată, dar te și învață o mulțime de lucruri: despre tipurile de albine, dansul lor, care sunt fructele și legumele pentru care trebuie să le mulțumim albinelor, cum este făcută mierea și încă alte o mulțime de lucruri care-s seci dacă le înșirui aici, dar pline de farmec când le descoperi în carte. Care poate fi un cadou pentru tine sau cineva care iubește albinele. Sau mierea. Sau natura. Sau galbenul :) O găsești la Editura Frontiera și ți-o recomand și pe sora ei, Arborii.

16. Idei de cadouri pentru doamne și domnișoare

idei de cadouri pentru doamne si domnisoare

Toate au fost alese de către mine de pe Answear, continuând seria descoperirilor începute cu ocazia scormonirii după articole pentru planșele cu sugestii pentru el și pentru Secret Santa, care au fost prezentate în zilele precedente, la #InspiratiePentruDecembrie.

Pe Instagram este și un carusel cu mai multe imagini unde poți vedea detalii ale obiectelor.

17. Fesuri și căciuli

fesuri si caciuli

Și câteva locuri de unde le iau eu – le poți vedea pe Instagram, alături de răspunsurile de la voi.

18. Madlene cu amintiri

gogosi ca-n copilarie

Găgooșile m-au purtat în copilãrie, într-o zi de mai cu gust zahãr, Constanța, clasa a IV-a și loz în plic.

19. Tot un fel de brad

20. Despre lucruri care fac echipă

♥️ un cadou pe care ți-l poți face atât ție, cât și planetei;
♥️ un serviciu de telefonie mobilă interesat de impactul pe care activitatea online îl are asupra mediului;
♥️ bucăți de natură care alcătuiesc obiecte uzuale, într-o compoziție din seria #AranjateDeLiana, care mă ajută să povestesc despre subiectul de azi.

O colaborare foarte potrivită mie cu cei de la YOXO – un abonament de voce & date mobile 100% digital care nu doar te îndeamnă să stai mai puțin timp online și să fii un strop mai eco, dar te și ajută să faci asta combinând beneficiile unui abonament clasic cu flexibilitatea unui PrePay și oferindu-ți alte recomandări legate de reducerea amprentei de carbon și a poluării digitale. Detalii în caruselul de pe Instagram, unde poți vedea mai bine și obiectele realizate din fruze, ciuperci, măceșe, ghinde și alte elemente naturale.

21. Daruri pentru gânduri

agende si caiete preferate

Îmi plac foarte mult caietele & agendele deoarece eu încă îmi notez ideile, planurile și gândurile pe hârtie. Aici o parte dintre ele, unele sunt pentru cadouri, nu-s chiar miriapod :)

22. Alte sugestii de decorațiuni

Și ele fără plastic (excepție “înghețata” care a fost făcutâ la o imprimantă 3D) – nu sunt extremistă, dar cred că sunt foarte multe alte opțiuni din care putem alege.

23. Mix & match cu idei de cadouri

sugestii de locuri de unde poti lua cadouri

Unele-s din locuri & site-uri șic, altele din talcioc, magazine vintage sau second hand. Cumpăr, cu aceeași bucurie, din toate aceste locuri, important e să fie obiecte de calitate și să se potrivească celui care le va folosi.

🎁 câinele este pentru Stug – l-am găsit într-un sh din Militari (pentru Katia am luat un iepure);
🎁 cosmeticele sunt pentru mine – de pe site-ul Cult Beauty;
🎁 bradul este primit cadou de la fetele de la ykoyko.ro (un site plin cu variante bune & sustenabile pentru cadouri) – a fost realizat de către din resturi de materiale;
🎁 bolul este cadou pentru casa noastră – îl găsești în magazinul theedit.ro, este de un brand nordic care-mi place mult: OYOY;
🎁 portofelul lung este vintage – a fost cadou de la bunica mea.

24. Brazii perfecți pot fi imperfecți

aranjate de liana de craciun

#InspiratiePentruDecembrie, ziua 24, a fost despre brazi imperfecți, inimi de toate felurile și un îndemn: ia-te la întrecere doar cu tine, fă cât mai mult din ce-ți face inima să tresalte și nu te compara cu ce au, fac, poartă, împodobesc sau primesc alții. Văzute mai de aproape, se întâmplă, destul de des, ca lucrurile acelea să nu fie așa de apetisante… și apoi, de ce am umbla prin viață dorindu-ne să o facem în pantofii altcuiva? Poate se dovedește că nici măcar nu-s comozi. Sau numărul nostru :)

25. Sărbători cu bun și bine!

coronita cu iedera si ciuperci

Am învis, am reușit și anul acesta să rezist maratonului de planșe zilnice din decembrie, m-aș bucura să-mi spui și care este preferata ta.

Ne revedem în 2023, până atunci vă mulțumesc din inimă pentru susținere, comentarii, idei, gânduri. Că în orice cursă, suporterii contează teribil. Mă înclin.

4 Comments

  • Reply Mona Cocoreanu December 29, 2022 at 12:31 pm

    Waaw geniale plansele tale! Tocmai ce am venit acum cateva zile de la Paris si imi aduc aminte de Centre Pompidou :) Toate imi plac dar cel mai mult ma atrage cromatica plansei 23 :)
    La mulți ani si sa avem parte de un an nou bun ! Mulțumesc pentru inspirație si pt pauza de lectură plăcută întotdeauna.

    • Reply Aveți și pe roz December 30, 2022 at 1:44 pm

      Mulțumesc și eu pentru mesaj, e combustibil pentru viitor :) Să fie un an nou cu bun și bine!

  • Reply Mona Barna December 31, 2022 at 6:34 am

    Draga Liana, multumesc pentru inspiratie! Eu ma intorc mereu la blogul tau cand am nevoie de o idee buna sau doar ca sa vad o poza faina. Sa fii sanatoasa si sa faci mereu lucruri faine!

  • Leave a Reply

    *