Cum înveți să te îmbraci? Gândește-te că te apuci să gătești o rețetă nouă

January 14, 2023

Am o prietenă tare dragă care m-a rugat să o ajut cu câteva sugestii despre cum ar putea crea combinații vestimentare reușite. E o misiune grea, deoarece “reușitul” acesta e tare subiectiv. Ce înseamnă, de fapt, o ținută bună? Reușeala, cred eu – la fel ca frumusețea sau succesul – stau în ochiul privitorului, lucru valabil indiferent că vorbim despre chipuri, cariere, tablouri, vacanțe sau ciorbe.

Că am pomenit de ciorbe… prietena mea e tare pricepută în ale gătitului. Și nu orice, oricum, ca să aibă ce mânca, ci s-a ordonat, educat și îndreptat spre rețete și alegeri simple, sănătoase, rapide, actuale. Așa că voi încerca să fac o paralelă cu acest subiect familiar ei și să tratez tema realizării unor ținute ca și pe cea a gătitului unui fel de mâncare nou. Sper să o inspire și, cine știe, chiar să ajut și pe alții cu această abordare. Așadar, m-aș bucura să aflu părerea ta despre subiectul de azi. 

Hai să facem un exercițiu: ce faci când vrei să gătești ceva pentru prima dată?

1. Cauți rețete

Pe bloguri culinare, conturi de Youtube cu rețete, pe Pinterest, Instagram, în cărțile de bucate ale bunicii. Te uiți la fotografii, aduni info, citești despre moduri de a găti acel lucru și decizi care îți e mai potrivit (în funcție de gustul personal, ingredientele pe care le ai, timp de realizare, dispoziție, momentul sau ocazia în care va fi mâncat acel fel). 

Ei bine, exact asta ai de făcut și acum: pornește de “un fel” nou pe care dorești să-l faci (o ținută pentru birou, de ex), de la un ingredient principal cu care vrei să “prepari” ceva (o pereche de blugi, un sacou) sau de la o ocazie (nuntă, interviu de angajare) și caută “rețete” în diverse locuri: pe bloguri, Insta, Pinterest, la prieteni pricepuți la treaba asta, în vitrinele magazinelor favorite, pe paginile anumitor branduri, în reviste sau pe podiumuri, revizitează sfaturile bunicii, uită-te la trecători, la show-uri sau seriale. 

2. Selectezi rețeta pe care vrei să o faci

Așaz-o apoi în noua ta carte de bucate: creează un fișier pe laptop sau pe telefon, fă-ți un cont de Pinterest, printează-o și lipește-o pe un caiet, orice îți e mai potrivit – în timp vei aduna aici tot felul de rețete noi, la cere vei putea apela la nevoie. Ba chiar le poți grupa pe categorii: de zi, de seară, de petrecere, de birou, de munte, de vacanță… ca un fel de cuprins al unei cărți serioase cu rețete de tot felul. 

3. Alegi ingredientele

Te poți apuca să faci rețeta cu pricina cu ce ai deja în casă, poate înlocuind anumite ingrediente cu altele sau poți merge la cumpărături – în timp, la fel ca și în cazul alegerilor alimentare, vei descoperi ce-ți place să gătești și ce nu, ce-ți priește și ce nu-ți face așa de bine, vei da peste multe locuri și magazine pe placul tău, vei afla despre site-uri cu ingrediente magice, despre buticuri de nișă, vei descoperi piețe cu diverse condimente fantastice – cu ajutorul cărora vei putea jongla din ce în ce mai bine și din care vei putea alege din ce în ce mai repede ce ai nevoie. 

4. Te apuci de gătit

La început poți “copia” cât mai fidel rețeta inițială. Ți-a plăcut o ținută pe Pinterest sau la un anumit blogger? Fă-o și tu! Cu timpul, vei ajunge să o creezi din obișnuință, vei cunoaște puterea fiecărui ingredient, rolul său în compoziție, ce efect are fiecare și-ți vei aduce propriile îmbunătățiri, simplificări, adnotări. 

5. Îți faci propria rețetă 

Pe baza a ce ai făcut deja, ce știi că îți iese, îți place, îți face bine. Cu fiecare ținută realizată poți încerca să schimbi ceva, să adaugi ingredientele din ce în ce mai bune, să scoți adaosurile nesănătoase sau inutile, să schimbi sau să înlocuiești anumite elemente. Încearcă să stai cât mai des în echilibru, el, cred eu, este cheia succesului în bucătărie și nu numai: susține producătorii locali, dar folosește și articole din marile magazine, ba chiar fă-ți câte o poftă… din când în când. Ai grijă de trup, dar și de inimă. Cumpăra ingrediente curate, simple, de calitate – ele sunt fundația oricărei rețete, iar condimentele sunt baghete magice: da, calitatea fiecărei piese contribuie la reușita ținutei, iar accesoriile au puterea de a transforma un ansamblu banal într-unul spectaculos. . 

Poate nu-ți place să gătești, poate mănânci ca să supraviețuiești, poate ești genul care comandă acasă sau care iese des în oraș. Nu e absolut nicio problemă, indiferent că ne referim la mâncare sau nu. Dar așa cum suntem (și) ceea ce mâncăm, suntem și ceea ce purtăm, fie că ne place sau ba. E o carte de vizită și vorbește despre noi, despre preferințele noastre, despre anii în care trăim, despre cei pe care-i susținem și despre perioadele sau luptele prin care trecem. Dacă pentru tine contează aceste lucruri și dorești să te exprimi cât mai bine prin intermediul hainelor, exersează. În unele cazuri devii bun mai repede, în altele mai încet, așa cum unele rețete ies din prima, altele nu se lasă cucerite nici după câteva renovări ale bucătăriei. Dar îți promit că dacă încerci, cauți, citești, combini & recombini ingrediente și rețete te vei trezi, când te aștepți mai puțin, că te-ai apucat de (re)aranjat bucătăria & cămara, că ți-ai schimbat obiceiul de a face cumpărături, că ai moduri noi în care mixezi ingrediente, gătești, stai la masă sau te raportezi la hrană… nu ai uitat de paralela cu moda, da? :)

Poate sună naiv, dar cred că poți reuși să fii bun într-un domeniu dacă te apuci de acel lucru și te ții de treaba asta. Da, talentul contează, ba și norocul, puterea de muncă, energia, genele, mediul, determinarea și alte câteva ingrediente care își au rolul lor, nu toți ajungem bucătari iscusiți, designeri vestimentari sau stiliști, dar mie mi s-a întâmplat deseori să dau peste prăjiturile unor simple bunicuțe de la țară care făceau rău de rușine realizările unor chefi celebri. 

Dacă dorești, pentru schimburi de idei & rețete, mă poți urmări și pe Pinterest sau pe Instagram.

4 Comments

  • Reply Emilia January 22, 2023 at 6:18 pm

    Cam greu dar cu umor!

  • Reply Oana January 27, 2023 at 8:56 pm

    Cat de bun e articolul acesta al tau despre cum sa te imbraci frumos si personal. Foarte general si totusi foarte generos in capacitatea de personalizare pe gusturile si intelesul fiecaruia. Multumim ❤️

  • Leave a Reply

    *