Agrafa de birou de la Tiffany ce face o groază de bani, ce a tot circulat zilele acestea pe FB, mi-a adus aminte de o campanie Harvey Nichols de Crăciun, din 2013.
Și undeva între Tiffany ce ne ademenește cu clame de birou aurite de 1500 dolari și Harvey Nichols ce ne spunea, acum ceva ani, într-o campanie de Crăciun tare premiată, că e în regulă să ne răsfățăm noi cu darurile grase, în timp ce ceilalți primesc clame de birou de câteva lire sau alte mici obiecte banale, stau și mă gândesc că nu e nimic în neregulă nici cu clamele sclipicioase, nici cu a cheltui toți banii pentru noi, nici cu a fi sau nu de acord cu ce transmit campaniile acestea. Că ar trebui să fim atât de siguri de cât valorăm și de motivele pentru care acționăm într-un anumit fel încât să nu fie nevoie să ne învelim tranzacțiile în papetărie extravagantă, că ar fi minunat să ne iubim echilibrat și constant, nu să ne înfometăm trupul și inima încât să simtă nevoia unor recompense uriașe, dar și să ne bucurăm de lux, dacă ni se așterne firesc printre alegeri. La urma urmelor, și luxul acesta nu e universal. Doar fiecare are clama lui de aur sau cadoul grăsan pe care visează să și-l facă într-o zi, nemaigândindu-se la ce trebuie, la bani, la reproșuri, la tradiții sau la ziua de mâine. Doar că pentru unii e o portocală primită de Crăciun, pentru alții o cafea de 15 lei, băută în fiecare zi, iar pentru câțiva o clamă de hârtie pe care și-o cumpără… oricând ar pofti.
Dar indiferent de cât valorează pentru noi lucrurile valoroase, cred că luxul poate fi cu noi, mai des de cât îndrăznim să credem și să-l acceptăm lângă noi. Un cozonac înfiorător de strâmb – și doar parțial gustos – ce ne amintește de cel din copilărie, un “da, am treabă, dar pot vorbi puțin” spus cuiva drag, mașina pe care nu am schimbat-o nici anul acesta, vacanța de la Oslo, nu de la Tokyo, câinele ce vine din curte și nenorocește parchetul, ba chiar și supărările ce se strecoară printre plasturii lipiți în grabă – sunt lucruri ce îmi amintesc, zi de zi, de cât de vie și de bogată sunt. Chiar și când nu prea cred asta.
Și poate ar trebui să ne gândim mai des, atunci când suntem puțin uimiți de prețul unui obiect de lux sau de un gând un pic cam prea extravagant pentru noi, că suntem infiorător de norocoși (și de bogați) dacă clamele de aur sau cei dragi rămași fără cadou deoarece noi am cheltuit toți banii pentru vreo extravaganța personală sunt cele ce ne intrigă.
PS Tiffany are și un ghem cu fire de argint de 9000 $. Și nu, nu e o campanie pentru Tiffany, poate în următorul an de #InspirațiePentruDecembrie. Că tot vorbeam de extravaganțe. Și de vise.
No Comments