În 1917, un bărbat cumpără de la un magazin cu obiecte pentru casă un pisoar, îl duce acasă, îl așază invers, îl semnează R Mutt și îl datează. Obiectul va fi trimis spre înscriere la o expoziție de artă ținută de Society of Independent Artists în New York, în același an. Și deși juriul spusese ca va înscrie orice artist care a plătit taxa și are o lucrare semnată și datată aceasta a fost respinsă.
Bărbatul se numea Marcel Duchamp, iar Fântâna este azi una dintre cele mai importante opere de artă realizate vreodată. Și în topul meu 5 cu lucrări preferate.
De atunci, obiectele au fost de multe ori investite cu alte roluri, în artă, arhitectură, modă și nu numai. Și dincolo de faptul că, de cele mai multe ori, mă seduce felul lor de a răsturna sensurile și rosturile, ele îmi aduc aminte că lucrurile nu trebuie să fie cum ne-am obișnuit să le vedem. Că e sănătos să le privin din alt unghi, să le demontăm, strâmbăm, punem cu susul în jos, golim de sensuri și umple cu altele noi. Că nimic nu trebuie să fie cumva, iar pentru a crește, a ne schimba, a fi mai buni sau a așeza lucrurile cât mai aproape de cum credeam că vor fi în anii 2000, atunci când eram copii, ar fi fantastic să putem, măcar uneori, inventa cât mai multe unghiuri. Și fântâni.
Și acum, cu puterea mea de om obișnuit, #DauMaiDeparte câteva idei ce poate te vor ajuta să privești altfel obiectele din garderoba ta. Și deși este vorba despre broșe și poșete, cred că e un exercițiu care ne poate învăța mai multe și despre fântâni.
1 pereche de cercei, 3 roluri
Sunt niște cercei dintr-o colecție mai veche H&M Studio, nicidată purtați ca și cercei. Dar au avut diverse roluri: epoleți, accesoriu de păr, ornament pentru geantă de plajă sau espadrile, broșă.
Genți din negenți
Îmi plac teribil astfel de obiecte, iată câteva dintre cele purtate de mine de-a lungul vremurilor. Și nu, nu te îndemn să ieși pe stradă cu un sac de rufe pe post de geantă, fiecare are modul său de a privi moda, dar mi-ar plăcea teribil ca ce scriu să te facă să privești lumea fără a crede că este doar un sigur mod de a o face. Al tău.
sac de rufe IKEA
paporniță oltenească | cutie pentru prânz LEGO |
cutie veche
Broșe 5 în 1
Sunt accesoriile mele preferate, așa că le tot inventez roluri. Iată 5 dintre ele:
pentru decorat o pălărie | sau un guler |
pentru brad…
sau accesorizat o fustă
și, de ce nu, pentru decorat un cadou.
Accesorii din obiecte utilitare
Din tot felul de șaibe, garnituri sau șuruburi, accesorii pentru alpinism sau navigație sau orice obiect care aparent nu are nicio legătură cu moda. Iată 2 dintre preferatele mele ce nu de puține ori au fost luate drept obiecte hispterești de supernișă. Ele sunt 2 piese de la Hornbach din gama pentru navigație transformate într-un inel și un colier.
Cravate cu multe funcții
Am mai scris despre feluri de a purta sau folosi o cravată, reiau aici câteva ținute unde le-am purtat altfel.
Sper că cele ideile de azi te-au pus un strop pe gânduri și te vor ajuta să te uiți la o situație din mai multe unghiuri. Și ca să îngrășăm lista de privit lucrurile din afara cutiei, m-aș bucura să-mi spui ce fel de obiecte-fântâni ai tu în garderobă.
No Comments