Despre expoziția FotoSinteze. Parcurile din București #AranjateDeLiana, de la Muzeul Antipa

August 12, 2024

Abia așteptam să vă dau această veste: o nouă expoziție a aranjatelor! Și se întâmplă într-un loc la care, până acum nu de mult, nici nu visam că-mi va găzdui planșele. Expoziția va face parte din circuitul de vizitare Antipa până pe 15 septembrie. Dacă ajungeți să o vedeți, m-ar bucura să-mi scrieți părerile voastre.

Când am ales compozițiile pentru expoziție, am dorit nu doar să prezint plantele care se găsesc în parcurile Bucureștiului, ci și să creez un parcurs care să vorbească despre diversitate, culori și anotimpuri – cuvinte tare dragi mie. De aceea, am planșe cu diverse tipuri de trandafiri, ghide, frunze sau echinaceea, fotografii care surprind florile & plantele galbene, roz, mov sau maro sau compoziții care doresc să prezinte timpul, acum-ul și anotimpurile. 

Las mai jos câteva imagini din expoziție și câteva gânduri, care mă însoțesc mereu în munca mea:

Fă, cât de des poți, lucruri pentru care nu ai nevoie de cuvinte: privește cerul, marea, iarba, scoarța copacilor, ghidele, florile, păsările care se scaldă într-un ochi de apă. Înoată, culege nuci, coace plăcinte, croșetează, citește, vizitează muzee, fă castele de nisip, stai în liniște lângă un om sau un câine. Lasă necuvintele să se transforme în cuvinte. Asta încerc să surprind în planșele mele: transformarea.

Ce nu doreai să ajungi când vei fi mare? Eu nu mai știu nici ce voiam să fiu, nici ce nu, dar îmi e foarte clar că nu voiam să părăsesc vreodată atelierul mamei. Atelierul în care am crescut, împreună cu frații mei, colegii și prietenii noștri – locul locul unde făceam de toate: pictură, desen, modelaj, ne uitam la diafilme, acultam povești, țeseam la gherghef, tăiam, lipeam, decupam, făceam felicitări cu flori și frunze presate… Încerc să fac în fiecare zi un lucru pe care-l făceam atunci. Nu-mi iese mereu, dar am reușit să nu plec din atelier.

Antipa Parcurile din București #AranjateDeLiana

Puterea e a mușuroiului. Cred cu tărie că nimeni nu poate reuși să tacă, să vorbească, să plângă, să râdă, să cadă, să se ridice sau se întoarcă din drum fără mușuroiul său. Așadar, doresc să mulțumesc celor care m-au ajutat să fiu aici. Lui Sorin, familiei, prietenilor, câinilor mei, naturii, celor de la Antipa și, mai ales vouă, cititorii și urmăritorii mei, care sunteți combustibilul meu. Mă înclin.

PS și un video cu lucrările:

8 Comments

  • Reply Olivia August 13, 2024 at 7:31 am

    Felicitari! Eu nu locuiesc in Romania, dar imi voi trimite negresit prietenii la expozitie, arata minunat. xx

    • Reply Aveți și pe roz August 13, 2024 at 7:34 am

      Mulțumesc mult. Am în plan niște cărți poștale cu natura din București, așa poate le va fi mai ușor imaginilor să călătorească :)

  • Reply Nicoleta August 13, 2024 at 2:10 pm

    După vernisaj m-am mobilizat și am scos/dat câteva sacoșe de lucruri (ca să leg expoziția de modul în care am ajuns pe blogul tău, adică prin minimalism/câte 5 etc). Îmi place mult cuvântul TRANSFORMARE din textul de mai sus, cred că mi se potrivește în acest moment al vieții și îți mulțumesc pentru el.
    Expoziția este minunată din multe puncte de vedere și o voi revedea curând. :)

    • Reply Aveți și pe roz August 15, 2024 at 4:01 pm

      Vai, ce mesaj frumos și plin de combustibil pentru viitor, așa cum sunt toate cuvintele de la voi!

  • Reply Ramona August 13, 2024 at 9:26 pm

    Felicitări, Liana! Mega bucurie să văd aranjatele la Antipa!

  • Reply Olivia August 14, 2024 at 9:15 am

    O idee excelenta, succes!

  • Leave a Reply

    *