Magica Deltă a Dunării – despre zilele petrecute vara aceasta la Sulina și la Sfântu Gheorghe 

August 31, 2025

Anul acesta am ajuns de 2 ori în Deltă – la Sfântu Gheorghe și la Sulina – în 2 vacanțe distincte, și cum mi-a plăcut chiar mai mult ca ultima dată, voi lăsa câteva info organizatorice și mult mai multe imagini, poate te ajută în planificarea unei vacanțe sau te inspiră spre alte drumuri și fotografii.

spre sfantu gheorghe

Cum ajungi?

Cu mașina sau cu trenul până la Tulcea și de acolo pe apă. Poți merge cu mașina și până la Mahmudia, ai apoi mai puțin de mers cu vaporul, iar de aici poți avea chiar mai multe variante de ore sau tip de ambarcațiuni spre diverse destinații, mai ales spre cele mai mici.

Sfântu Gheorghe, fiind un sătuc, are mai puține variante de plecări/sosiri din și către Tulcea, cea mai mare companie este Navrom – care oferă ambarcațiuni mai rapide (călătoria durează în jur de 3 ore) sau mai lente și mai mari (cam 4 ore). Către Sulina poți opta pentru aceleași nave – 3,5, respectiv 2,5 ore, dar sunt și bărci mai mici și mai sprințare (în jur de 1,5 ore), cu alte companii private – nouă ne-a plăcut de cei de la Sulina Trans. 

Sfat: nu toate variantele de mai sus disponibile din toate așezările, așadar verifică când sunt plecările (și, mai ales, întoarcerile către Tulcea sau Mahmudia). Musai rezervare înainte, indiferent de varianta aleasă.

Eu aș recomanda să faci măcar unul dintre drumuri cu navele mari, de pasageri, care înaintează mai lent spre inima Deltei – deși drumul poate părea lung, mi se pare că te introduce treptat în lumea Deltei, e un fel de zonă tampon între ce lași în spate și ce urmeză să vezi. 

tulcea-sfantu gheorghe

delta dunarii

cu vaporul spre delta dunarii

in delta

cu vaporul spre sfantu gheorghe

Stabilirea cartierului general

Sulina & Sfântu Gheorghe au ieșire directă la mare, dar poți opta să te te cazezi și în alte locuri, de unde să faci diverse excursii spre inima Deltei, pe canale sau către ale mici localități. Povestesc, un pic, despre cele 2 locuri în care am stat noi.

Sfântu Gheorghe e un sat – câteva terase, un supermarket, alte 2-3 foarte mici magazine, școala, un mic muzeu, 2 în 1 cu Căminul Cultural, casele celor care locuiesc aici + cele câteva pensiuni. Nu există mașini, ajungi la plajă cu trocariciul, dacă stai în capătul opus al satului. Poți merge și pe jos, firește, e destul de lung drumul (cam 2 km, în funcție de punctul de plecare) dar merită. Mie mi se pare că drumul te pregătește pentru surpriza destinației, iar cel parcus pe jos despachetează lucrurile mai lent și mai intens: mirosul care-ți însoțește pașii, copacii întâlniți în cale, pietrele de care de împiedici, colbul de pe încălțări, fluturii, libelulele sau câinii care te însoțesc.

casa sfantu gheorghe delta

sfantu gheorghe case vechi

casa in sf gheorghe

program trocarici sfantu gheorghe delta

plaja sfantu gheorghe

Sulina – e un orășel, cu mai multe opțiuni nu doar pentru cazare, dar ai mai multe magazinașe, terase, puncte de plecare spre excursii. Sunt străzi asfaltate, mașini, poți lua chiar taxiul sau maxi taxi către mare (dacă stai în centrul orașului sunt vreo 2-3 km până la plajă).

sulina vazuta de pe vapor

sulina vazuta de sus

Sugestii de cazare

Sunt locuri pentru toate gusturile și buzunarele, de la gazde particulare, la mici pensiuni și complexe – și acestea cu diverse oferte.

Dau niște exemple, de pe lista mea, încep cu Sfântu Gheorghe: 

Green Village Resort – un loc mare, care crește de la an la an, cu diferite zone și oferte de cazare, masă, petrecere timp liber – casuțe, camere, apartamente, vile, restaurant, brasserie, grădină organică, piscină, zone speciale pentru adulți sau copii – destul de aproape de plajă, e chiar la ieșirea din sat, spre mare.

Pensiunea Déjà Blue – adults only, 6 căsuțe individuale cu piscină comună, – cu mic-dejun inclus și cină la cerere – liniște, curat, totul făcut cu gust, în centru, aproape de port, așadar ai de mers ceva până la plajă, dar există și opțiunea trocariciului, vin din 20 în 20 de minute, un bilet este 5 lei de persoană (atenție, plata doar cash).

Pentru Sulina am de dat mai departe Green Coffee House, dar sunt multe, multe alte variante, depinde de ce ți se potrivește în acel moment.

Ce e de văzut?

Tot :) De la plaje la micile muzee, de la străzile urbei la excursiile în inima Deltei! M-a mișcat flacăra celor care lucrează sau locuiesc aici, oameni într-adevăr pasionați de istoria locurilor, de măreția și smerenia lor, dornici să o dea mai departe. Iată și câteva recomandări:

Muzeul Satului din Sfântu Gheorghe

L-am descoperit din întâmplare, nu este deloc semnalizat, trecând pe lângă clădirea cu pricina și aruncând o privire înăuntru, ușa fiind deschisă. Este vorba despre Căminul Cultural, în incinta căruia funcționează muzeul, care este, de fapt, o încăpere mai mărișoară în care pășești chiar din stradă. Sunt obiecte adunate din sat și grupate în funcție de temă –  colțul pescarului, obiecte din bucătărie… Am intrat în vorbă cu doamna de acolo, despre care am aflat apoi că este și viceprimar,  mi-a plăcut mult energia dânsei, felul în care povestea despre proveniența fiecărui obiect, cândva banal în gospodăria cuiva din sat, devenit acum o mică comoară cu puterea de a te purta prin timp.

muzeul satului din sfantu gheorghe tulcea

muzeul satului sf gheorghe tulcea

În cadrul Căminului Cultural există și o sală de de proiecții unde rulau niște documentare vechi despre Deltă, pescari și sturioni – care m-au mișcat enorm, așezându-se firesc peste acele zile pline de firesc, aer sărat și simplitate. Am brodat niște planuri, inspirați de aceste locuri și povești, sper să se înfăptuiască cât mai repede!

Farul și Muzeul Farul Vechi Sulina

Vechiul far din Sulina, în care poți urca și admira orașul de sus, a devenit muzeu, la începutul anilor 2000. Expoziţiile prezintă istoria Sulinei în perioada Comisiunii Europene a Dunării şi momente din viața a două personalităţi importante legate de acest oraş: scriitorul Jean Bart și dirijorul George Georgescu.

Există și un mic magazin de suveniruri, unde este casa de bilete, doamna este foarte amabilă și gata să ofere informații, am găsit niște insigne mici cu farul și niște cărți poștale rămase din anii ’70-’80 (cu imagini de la Muzeul Delta Dunării din Tulcea), m-am bucurat să contribui cu ceva la acel loc… și să rămân și cu amintiri de preț. Îți sugerez, atunci când poți, să susții muzeele sau locurile vizitate prin achiziționarea unor astfel de obiecte sau mici donații. 

far sulina

interior far sulina

farul sulina detalii

Expoziția Sulina Veche de la Sulina

O expoziție privată permamentă, o găsești în casa din prima imagine – pe strada C.A. Rosetti 5 – cu obiecte vechi, fotografii, documente din Sulina de altădată.

expozitie obiecte vechi sulina

expozitia sulina veche de la sulina

mic muzeu cu obiecte vechi din sulina

Am și eu paporniță ca la muzeu :)

aveti si pe roz in sulina

Plajele

Nicăieri nu mi se pare marea mai frumoasă ca atunci când se întâlnește cu apele Dunării, de aceea plaja din Sfântu Gheorghe este specială în inima mea. Și de la Sulina este ieșire la mare, dar poți ajunge la vărsare doar cu ambarcațiunile care oferă acest serviciu (sunt plecări zilnice din port). 

plaja din sfantu gheorghe  

sulina la mare

aveti si pe roz calatorii

la mare in sfantu gheorghe

delta dunarii calatorii si recomandari de la aveti si pe roz

plaja la sfantu gheorghe

Pădurea Letea

Noi am plecat către Letea prin intermediul unei excursii de o zi din Sulina, cu o ambarcațiune mică, de 10 persoane, dar sunt diverse variante de excursii din port, poți afla detalii de la Punctul Turistic sau chiar de la cei care organizează aceste plecări, aflați, de obicei, pe malul Dunării, spre port.

spre letea

excursie la letea

padurea letea

excursie letea delta

in padurea letea delta

caii de la letea

calatorii prin romania - padurea letea delta

Trecerea timpului

Ciudat poate, dar orășelele acestea parcă uitate de vremuri îmi scot la iveala multe trăiri, pe lângă tristețe. Duioșie. Mirare. Nostalgie. Prezență.

prin sulina

epava vapor vechi in delta

posta sulina insemne vechi

cabina telefonica veche in sulina

port sulina

sulina cladiri vechi pe malul dunarii

biserica sfantu gheorghe

magazin vechi sfantu gheorghe

aveti si pe roz la sfantu gheorghe

recomandari vacante in romania de la aveti si pe roz

casa veche sfantu gheorghe delta

calatorii prin sulina

sfantu gheorghe delta dunarii

ghiseu posta sulina

calatorii prin sfantu gheorghe delta

Pe canale, cu barca

pasare delta dunarii

pelican in zbor

vacanta in romania delta dunarii

nuferi in delta dunarii

delta dunarii broaste

pasari din delta

pe canale in delta cu barca

nuferi galben delta dunarii

pasari in delta dunarii

pelicani in delta dunarii

PS țânțarii. Noi nu am fost stat lângă Dunăre, așa că la cazare nu au fost deloc, chiar nu am folosit pastilele, spray-urile și aparatele aduse de acasă. Nici măcar în curte, seara. Sunt mai mulți la noi acasă :) Dar dacă luam cina pe malul apei sau mergeam apoi la plimbare, apăreau, însă nu roiurile de care mă temeam. Nu zic că nu sunt sau că nu pot fi deranjați sau poate chiar periculoși, povestesc doar experiența noastră de acum. Dacă data viitoare va fi altfel, voi spune atunci. Dar tot nu cred că este un motiv de a sta departe de Deltă. 

—

Cam așa a fost o parte din vara noastră… și tare bine a fost! Dacă ai întrebări, completări sau orice alte gânduri, le primesc cu bucurie. Las mai jos și o planșă cu fragmente de natură culese de mine din Sulina și Sfântu Gheorghe, pe Instagram găsești o serie de 5 imagini #Aranjate DeLiana Deltă. Și un reel.

biodiversitate din delta dunarii

No Comments

Leave a Reply

*