Primele zile calde ne-au împins la a face ceva cumpărături pentru curte. Am mai luat câțiva butași de trandafiri, un nuc mic, o cutie de depozitare și o bancă de lemn. De care am fost așa încântați încât am început să o montăm cum am ajuns acasă. Dar cum a venit iar vremea rea, am băgat-o repede în casă. Și văzând-o acolo, ne-am dat seama că ar putea sta foarte bine și aici. Imediat am început să aranjăm ceva obiecte pe lângă și cum ne-a plăcut tare ce a ieșit am făcut repede niște fotografii.
Am asortat-o cu niște cutii metalice
Ce pot ajuta la a face rapid curat, dar și ține la îndemână niște obiecte pe care le folosești în acel moment: ceva cărți pe care le citești, poate un pulover pe care l-ai început a împleti, 2-3 jucării, o pătură, niște perne sau alte obiecte de decor. Am uitat să spun, banca e de la Brico Dépôt, o cheamă Denia, noi am luat-o din magazinul de la Orhideea, face parte din colecția de primavară, pentru grădină.
Apoi am ascuns ceva sub ea
Un geamantan vechi, ce mereu e mutat dintr-un loc în altul, și un teanc de cărți și reviste. Când va sta în curte, putem pune sub bancă ceva găleți, poate niște ghivece ce își așteaptă florile, furtunul sau tot felul de cutii și cutiuțe ce viețuiesc mereu prin grădină. Apropo de flori, tot la Brico Dépôt am văzut niște magnolii destul de măricele, la 50 lei. Sunt chiar la intrarea în magazin. Nu e un preț rău, mai ales că unele aveau și boboci. Eu încă stau pe gânduri, nu prea mă pricep la flori, dar mi-ar plăcea tare o magnolie, în curte.
I-am adus apoi alături pe cineva din familie
Tot din colecția aceasta face parte și o ladă de depozitare (mai poți vedea obiecte în catalogul de primăvară, dar eu recunosc că nu prea mă uit în cataloage, prefer să mă duc în magazine să analizez lucrurile pe viu). Se poate pune sub bancă (acolo e în acest moment, din lipsă de spațiu, deoarece stă în casă până se usucă bine pământul și îi putem căuta un loc al ei, în curte), dar cred că atunci când va fi afară vom pune sub banca ceva obiecte, iar lada va sta în altă parte, fiind folosită și ca loc de stat. Dar cine știe ce idei ne mai vin când chiar va ajunge acolo.
Sau… parcă văd că banca rămâne în casă :) Oricum ar fi, sper că aceste fotografii, realizate ad-hoc, te-au inspirat în a te juca cu piesele de mobilier ce, cred eu, pot avea, asemeni celor vestimentare, roluri fluide.
Iar ca ultim sfat, păstrând paralela cu hainele, aș recomanda – și când vine vorba de decorarea casei – mixarea obiectelor din diferite zone. Noi am amestecat în decorarea casei noastre obiecte luate din tot felul de magazine cu piese ceva mai valoroase (avem un fotoliu Eames, un scaun Cook Cambridge, vechi de peste 100 de ani, ba chiar și geamantanul din aceste fotografii e unul cu istorie, purtând semnătura Lafayette, iar gresia din bucătărie e de la Manolo Manufaktura), cu obiecte din copilăria noastră și opere meșterite de noi (patul este făcut din țevi galvanizate, în curte mai aveam o ladă de depozitare mare și un fel de căsuță cu unelte, toate făcute de noi. Poate va veni și vremea lor de stat la pozat și lăudat, că tot nu am mai făcut demult articole din această zonă. Până atunci, poți vedea ce am făcut prin casă (plus alte idei de amenajare) în categoria Proiectul Casa.
4 Comments
Apropo de magnolii: Înfloresc asa de devreme si sunt atât de frumoase :)
Da, și eu mă tot gândesc să îmi iau una :)
Frumoasa si originala abordare, felicitari!
Mulțumesc frumos.