Eram intr-un magazin de pantofi cu doua prietene, nu imi amintesc exact cu cine. Scotoceam flamanda de aur, nemultumita ca nu gaseam ceva sa-mi convina, cu toate ca peste tot erau numai minunatii. Observ ca una dintre prietene alege niste pantofi galbeni, lacuiti, nr. 36, cu care se dovedeste ca de fapt venise. Cealalta ii da inapoi pe cei cumparati acum ceva vreme (mentionnad raspicat ca ii purtase cu nemultumire in inima timp de 7 luni) – pe motiv ca nu erau dati cu lac. Eu nu reusesc sa aleg nimic, si plecam toate trei, eu fiind total dezamagita de necumpararea pantofilor, dar si de vanzator, care nu era in stare sa ma ajute sa aleg dracului ceva.
Pornim toate trei pe scarile in spirala, unde se dovedeste ca ne urmeaza si vanzatorul nepriceput. Tot coboram in melc, pana cand scarile se transforma intr-un platou cu nisip care se inunda brusc. Cele doua plus vanzatorul reusesc sa plece, eu raman acolo, prinsa in apa care tot creste. Strig dupa ajutor, si ma trezesc pe o alta terasa, de beton de data asta, unde mai multi necunoscuti imi spun ca sunt deja moarta. Ma indeamna sa imi analizez atenta viata si sa imi dau seama ca am fost mereu moarta. Incerc sa dau timpul inapoi, chemand amintirile in ajutor, si realizez ca da, am fost mereu moarta.
Si ma trezesc, intrebandu-ma daca traiesc sau ba.
Dupa cum suna titlul, credeati ca e un vis cu rochii de printesa, nu? Ei bine, de alea nu visez.
2 Comments
Oh ce vis, cu printese nici eu nu am.. ultima oara alergam cu copila in brate de coltii unui leu si copila nu am.
Vise cu printese nu cred ca mai ai nici micutele copile, cu atat mai putin noi.