De când am plonjat în treaba aceasta cu produsele cosmetice netestate pe animale (și cu cât mai puține nenorociri în ele) descopăr, în fiecare zi, câte ceva. Dacă la început eram puțin încurcată și mă…
-
-
Sunt mereu în căutare de mai bun, mai natural, făcut mai cu grijă pentru planetă, mediu, om și animale. Azi #DauMaiDeparte un ruj aproape SF. Fabricat în Franța, fără porcării în el, netestat pe…
-
Am fost ieri la un eveniment Douglas, cu prielejul lansării în România a brandului american de cosmetice Pretty Vulgar. Primele 2 fotografii sunt făcute chiar la fața locului. Și deși ambalajele și culorile sunt…
-
Mă bucură tare că proiectul #IepuriiNuAuNevoieDeRimel prin care promovez produse netestate pe animale se îngrașă, natural, frumos și sănătos (pam-pam!), pe zi ce trece. Așa că astăzi voi mai adăugă un episod, despre geluri…
-
Sunt în efervescența creării listelor, așa că, după regula lui 3 de asortat haine, 4 tipuri de genți pe care le am sau genul de lucruri pe care le caut pe OLX, m-am gândit…
-
Am mai scris, când vorbeam despre niște descoperiri cosmetice, despre SPF (Sun Protection Factor). Chiar a fost printre primele articole scrise despre cosmeticale, deoarece subiectul mi se pare a fi printre cele mai importante…
-
Ale mele obsesii (simpificarea, puțin și bun, #câte5, #BelșugLaPrețRedus) și-au pus amprenta și asupra cumpărăturilor de pe ASOS. Am renunțat la a cumpăra haine de aici, dar mă mai uit după cadouri și cosmetice.…
-
1. iHerb E un site american, unul dintre cele mai mari din lume bazat pe produse naturale. Găsești aici tot felul de branduri pe care eu nu le-am văzut în România, dar și prețuri…
-
Tot încerc să arăt că există mii de alternative și că nu trebuie să ne oprim la ceea ce e la mall, la îndemână sau deja știut. Eu caut mereu idei, nu neapărat pentru…
-
Am promis, în articolul cu lămuriri despre cosmeticele netestate pe animale, că voi începe o serie de liste mai specifice despre branduri și categorii de produse cruelty free. După episodul: Cosmetice cruelty free de…
-
Acum câteva zile, am scris un articol destul de lung despre testarea pe animale a cosmeticelor ce sper că a mai lămurit puțin treburile. Am încercat să răspund unor întrebări ce apar atunci când…











