A făcut blogul 10 ani și doresc să-l sărbătoresc cum se cuvine, cum altfel decât împreună?
Cum ziceam zile trecute, am pregătit tot felul de evenimente, lansarea sacoșelor & cărților poștale ce poartă planșele #AranjateDeLiana cu natură fiind episodul pilot. Acum, hai să ne întâlnim :)
Sâmbătă, 8 octombrie, ora 12, la OTOTO Victoriei. Am pregătit o zonă cu articolele mele favorite de toamnă din magazin, sunt și sacoșele & cărțile poștale aniversare – pentru că sunt mândră de ele și pentru că doresc să-ți spun că le găsești aici, sper să-ți placă la fel de mult cum îmi plac mie. Și vin și eu :)
Am făcut și un clip, de când am ales & aranjat obiectele, pentru cei care nu-s în București și ca să păstrez acest moment cât mai viu multă vreme, doar sunt 10 ani de blog și prima aranjată dintr-un magazin. Mai jos, câteva poze cu selecția mea de toamnă de la OTOTO, cred că vei descoperi branduri interesante pe acolo, demne de #câte5.
Pe mâine!
No Comments