Reducere la risipă! Obiecte de la mall ce ne ajută să luptăm cu ce nu avem nevoie.

July 3, 2020

Cred că deja te-ai săturat de mine tot povestind despre mai puțin, mai bun, mai pe potrivit nouă, nu modelor sau Instagramului și făcut cu cât mai multă iubire pentru design, animale și planetă. Dar o să mai povestesc :) Azi e un nou episod cu obiecte-aliați ce ne pot ajuta să trăim mai sustenabil.

alegeri de la mall cu mai putina risipa

Reducere la risipă! Mici obiecte ce aduc mari schimbări.

Toate obiectele pe care le voi prezenta au fost alese de mine, zilele trecute, din Sun Plaza, cărora le mulțumesc și aici pentru proiectele noastre comune – nu-s multe companiile care se asociază cu cineva care cumpără mai cumpătat și-i îndeamnă și pe alții să o facă. Așa că au rămas partenerii noștri de drum lung, pentru care creăm cu bucurie tot felul de proiecte, din perspectiva de oameni cu blog sau cu agenție de publicitate.

Fotografiile au fost realizate la noi acasă, am lucrat împreună cu Sorin, firește, mai poți urmări proiectele noastre verzi și pe Alege Sustenabil.

Multe dintre obiectele de azi sunt chiar dintre cele aflate la reducere, altele probabil vor intra în perioada următoare (oficial sunt în perioada 15 iulie – 15 august), dar adevărata reducere cred că se înfăptuiește când irosim mai puțin timp, spațiu, resurse, mâncare, energie, iubire.

alegeri fara risipa de la sun plaza

Tocător de lemn (cora), perie de lemn și detergent vegan de vase Sansin (dm), ibric de email fabricat în România și mosor din iută (cora).

alegeri sustenabile de la mall

Ustensile de lemn (English Home), vas de metal – ce face parte dintr-un set cu 3 recipiente (Pepco) și 4 șervete din bumbac (tot Pepco) – se vând câte 2 și au modele foarte faine (cu hipopotami, frunze, prințese) – le poți folosi în tot felul de moduri: cârpe de praf, șervete de bucătărie, fețe de masă pentru picnic, scutece (cred că aceasta este și denumirea sub care sunt vândute), poți realiza din ele diverse obiecte (penare, truse pentru obiecte refolosibile de luat cu tine etc). O să arăt un exemplu, mai jos.

cadouri de lemn

Puzzle din lemn în ambalaj de hârtie – o idee de cadou pentru un eco-entuziast sau… pentru tine. Îl găsești la Librarium alături de alte obiecte de la KIKKERLAND DESIGN o companie faină ce îmbină în creațiile sale forma și funcționalitatea și susține proiectele designerilor independenți.

produse vegane de curatare

Detergent vegan pentru suprafețe de la Bebe Tei și față de pernă din bumbac folosită pe post de accesoriu foto, de la Pepco.

Cleștii metalici pe care-i vezi în fotografii sunt tot de la KIKKERLAND DESIGN, i-am găsit acum ceva vreme tot în Librarium, la Sun Plaza (e un set mai mare, de 8 sau 10 bucăți, nu mai știu exact) – îi poți folosi pentru a închide pungile de hârtie în care ai depozitat diverse alimente vrac. Chiar așa, a cumpăra vrac sau în recipiente mai mari este un alt mod de a reduce risipa și mă bucur că încep să fie și la noi astfel de oferte.

fa-ti acasa o trusa pentru obiecte refolosibile

kit antirisipa

Poți confecționa chiar tu o mică trusă antirisipă din resturi de materiale pe care le ai acasă sau din piese deja existente (șervete, fețe de perne) Pe cealaltă platformă, Alege Sustenabil, poți vedea cum Sorin a făcut câteva genți, stegulețe și penare dintr-o veche prelată mililară. Și fețele de pernă pot fi transformate în genți, mai ales cele cu fermoar, le atașezi niște barete și gata. Am văzut multe fețe de pernă interesante & la reduceri bune la English Home.

lumanari cu citronela

Deoarece avem curte, folosim des lumânări cu lămâiță pentru alungarea țânțarilor. Acestea sunt de la cora, am văzut și la Leroy Merlin unele mai mari. Poți refolosi recipientele după golire, în categoria Eco de pe blog găsești idei de dat o nouă viață obiectelor.

borcane cu capac de lemn

Borcane de sticlă și capac de lemn de la English Home – le poți folosi pentru mirodenii, alune, semințe, poți ține în ordine tot felul de alte obiecte nealimentare, ba chiar le poți atârna și face din ele felinare sau piese de decor.

o viata fara plastic

E iulie, e luna fără plastic care se organizează în fiecare an, în toată lumea, hai să încercăm să-l alungăm, cât de des putem, din viața noastră, mai ales pe cel de unică folosință. Poți lua cu tine o plasă din bumbac (aceasta este din dm), poți alege săculeții textili pentru a cântări legumele și fructele, paiele de bambus, sticlă sau metal le pot înlocui pe cele plastic, putem alege ambajale și produse mai curate, căni și pahare refolosibile, dar, mai ales, putem cumpăra doar cât avem nevoie.

obiecte fara plastic de la miniso si dm

Trusă cu tacâmuri refolosibile de la Miniso – cu lingură și bețișoare metalice (au mai multe seturi, ce conțin și tacâmuri obișnuite), îți poți face și tu una după modelul de mai sus, unde poți insera ce obiecte dorești. Tacâmuri de lemn ambalate în hârtie sunt la dm, unde găsești foarte multe alte obiecte ce te ajută să duci un trai mai sustenabil. Am văzut lavete din materiale reciclate, paie de metal, perii de lemn, produse vegane pentru casă sau corp, pungi din plante și câte și mai câte.

produse romanesti fara zahar

3 produse românești vegane, fără zahăr și foarte bune la gust: biscuiți Ambrozia (Bebe Tei, dm), magiun de prune Răureni (cora) și ciocolată Sweet & Safe (Bebe Tei).

obiecte pentru o viata sustenabila

Câteva idei de produse verzi pentru tine, pe blog am un articol maraton despre produsele cosmetice curate, cu exemple de branduri și magazine. De la Sun Plaza am ales, pentru acest articol: apă de gură Biomed (dm și Bebe Tei), burete konjac de la dm (este un burete vegetal ce ajută la curățarea în profunzime a tenului, fiind în același timp blând cu pielea), cremă de corp de la Rituals (Douglas), pastă de dinți WOOM (dm și Bebe Tei), perie de dinți din bambus de la compania The Humble Co (au și alte produse pentru sănătatea orală, eu am mai văzut la noi pasta de dinți) și pieptene dm din fibre de lemn și plastic reciclat.

produse vegane pentru casa

Alte 2 idei de companii ce fac produse vegane & cruelty free pentru tine & casă: Dr. Konopka’s (Bebe Tei) – produse pentru mâini, față și corp și Astonish (noi le luăm de la Leroy Merlin, dar e posibil să fie și în altă parte) – au o gamă de produse de curățare: pardoseală, baie, bucătărie, mașină etc, fabricate în UK, cu formule biodegradabile și ambalaje reciclabile.

trai sustenabil

3 prieteni verzi pentru o zi mai roz: cană refolosibilă Ecoffee Cup (Librarium), ciocolată neagră cu 100% cacao de la un brand sustenabil, Juan Choconat, eu am găsit-o la dm și un carnețel de la Miniso.

unde gasesc paie din metal si hartie

Paie din hârtie (Pepco) și metal (KitchenShop) + un borcan pentru limonadă de la Miniso. El vine cu un pai de plastic, dar îl poți înlocui cu unul refolosibil. Am așezat paiele într-unul din borcanele luate de la English Home, cred că l-ai recunoscut chiar și fără capac :)

Ar mai fi multe produse și acțiuni din Sun Plaza ce ne ajută să luptăm cu risipa, dar am încercat să mă înfrânez cumva. Plus, să mai las ceva și pentru episoadele viitoare. Dar mai dau, repede, 5 exemple:

1. produsele de curățare Seventh Generation – vegane, cruelty free, cu ambalaje realizate din până la 99% plastic reciclat (la dm și Bebe Tei);
2. alimentele gustoase, fabricate în România, de la Zimbria;
3. în magazinul The Body Shop (alt brand ce luptă cu risipa & susține drepturile animalelor) sunt multe produse cosmetice curate și accesorii din lemn;
4. brandul suedez Maria Nila oferă produse pentru păr vegane & netestate pe animale (se găsesc la Profihairshop);
5. în magazinul LEGO poți dona piese sau jucării LEGO ce nu-ți mai trebuiesc ce vor fi oferite unor copii ce nu prea au avut parte de astfel de bucurii.

2 kit-uri antirisipă pentru tine

Pentru că nimic nu se face de unul singur, doresc să împart cu tine ce știu, am și descopăr. Așa că dau cât de des pot mai departe ștafeta binelui ce sper să ajungă în locuri în care nici nu visez că ar putea călători.

Acum doresc să împart cu tine unele dintre obiectele prezentate mai sus, am adăugat și câteva cumpărate special deoarece unele au fost deschise pentru fotografii. Le mulțumesc iar celor de la mall pentru susținere și, mai ales, pentru că susțin mai puțin și mai bun. Am alcătuit 2 seturi ce vor fi pleca către 2 cititori – sper să te ajute și conducă spre alegeri cât mai înțelepte. Și pentru că tot învățăm unii de la alții, pentru a te înscrie în cursa verde spune-mi, într-un comentariu, ce ai cumpărat tu din magazinele din Sun Plaza și te-a ajutat să reduci risipa. Ai timp până pe 15 iulie la finalul zilei. Poți participa de oriunde te-ai afla, dar pentru trimiterea premiului voi avea nevoie de o adresă din România. Cei 2 câștigători vor fi aleși de către mine și anunțați printr-un comentariu la acest articol, pe 16 iulie.

mic kit pentru o viata fara risipa

Setul 1: tacâmuri de lemn de la dm, plasă dm, set paie de oțet inoxidabil & periuță de curățare KitchenShop, carnețel de la Miniso, mosor de iută de la cora și exfoliant pentru corp Rituals de la Douglas.

Setul 2: cană și minikit tacâmuri refolosibile de la Miniso, spary de păr Maria Nila de la Profihairshop, paie de hârtie de la Pepco și agendă cu stickere de la Miniso.

Sper că ideile și obiectele de azi te-au inspirat să-ți alegi mai cu grijă aliații. Nu putem face totul deodată, nici nu e sustenabil să ne dorim asta, dar dacă fiecare își schimbă câteva obiceiuri și înlocuiește câteva obiecte, nu e deloc puțin. Sunt mii și mii de pași făcuți zilnic spre mai bine. Ei pot inspira alții sute și mii de pași. Iar să faci în fiecare zi un pas înainte e mai mult decât o goană nebună, din cât în când. Valabil când dorim să ajutăm planeta și nu numai :)

Îmi mai așez gândurile și descoperirile și pe Instagram:

avetisiperoz
#IepuriiNuAuNevoieDeRimel
Alege Sustenabil

27 Comments

  • Reply #IulieFărăRisipă: Redu, Refolosește, Reciclează, Repară, Refuză - IdeiRoșcate July 3, 2020 at 8:18 am

    […] ps: Mai multă inspirație în zona asta găsiți pe România Ecologică. De asemenea, Liana de la Aveți și pe roz are o serie de sfaturi din zona sustenabililății. […]

  • Reply Andreea July 4, 2020 at 8:49 pm

    Multe produse din dm si din the body shop am cumparat si eu, in timp. Imi plac produsele lor, mai ales cele care folosesc lemnul in locul plasticului.

    • Reply Aveți și pe roz July 5, 2020 at 9:32 am

      Și mie îmi plac produsele The Body Shop și, mai ales, crezurile companiei. Au o mică perie rotundă pe care mi-o doresc, cred că va fi următoarea achiziție :)

  • Reply Ionela July 5, 2020 at 4:16 am

    Din Bebe Tei am cumparat balsamul de par pentru volum de la Dr. Konopkas, iar din Dm si Pepco accesorii din hartie pentru petrecerea zilei de nastere a baietelului meu.

    • Reply Aveți și pe roz July 5, 2020 at 9:35 am

      Ți-a plăcut balsamul? Eu am gelul de duș și un exfoliant pentru față, se vede în foto 1. M-am bucurat să-i descopăr în Tei, îmi place că încep să fie aduse și la noi produse vegane, din toate categoriile de preț.

      Și da, la Pepco sunt multe accesorii din hârtie numai bune pentru petreceri. Eu mai iau de la ei și jucării pentru câini.

  • Reply Anda Marin July 5, 2020 at 9:31 am

    Mă lupt cu reducerea risipei, dar uneori mi se pare că nu fac cât aș putea. Cu toate astea, orice pas înainte este un pas, așa că sper să fac mai multe în viitor. Am cumpărat din Cora pahare biodegradabile (de ajutor atunci când trebuie să folosești neapărat pahare de unică folosință, dar nu vrei să consumi plastic) – cu puțină implicare ar putea să fie folosite ulterior la germinarea unor semințe de flori/plante aromatice preferate. De asemenea, pentru pachețelul de la birou, poți lua din Cora iaurt în reciepiente de sticlă (de exemplu, de la Lăptăria cu caimac) pe care să le reciclezi apoi. Din DM, am cumpărat lavete biodegradabile, detergent bio pentru vase și lufă care poate fi folosită la baie sau la spălarea vaselor (de preferat, nu aceeași lufă :)) Pentru sublinierea ideilor importante, am început să folosesc creioane groase fluo care țin loc de markere, consumând astfel mai puțin plastic.

    • Reply Aveți și pe roz July 5, 2020 at 9:45 am

      Eu zic că faci multe lucruri mici ce, în timp, aduc schimbări mari. Foarte bune idei, de unele am amintit și eu prin articole sau colaje. Felcitări pentru implicare!

  • Reply Madalina July 5, 2020 at 9:35 am

    Hello! Pai as cumpara clar sampon solid, sapun solid, niste paie de metal, o sticla de apa din inox si lufa naturala, crescuta la noi in tara de la DM!

  • Reply Oana July 5, 2020 at 9:49 am

    Din DM am cumpărat paie reutilizabile din otel inoxidabil și o sticla termo U-Grow pentru fetita mea. Asa am scăpat de gramada de sticle micute de plastic. Iar din Pepco, caserole de sticla. Sunt excelente pentru a pastra alimentele în ele, au o viata luuunga și nu se pătează de la mâncare. Din Cora, când aleg iaurt, aleg cel la borcane de sticla, pe care le refolosesc pentru depozitarea condimentelor. Acestea îmi vin în minte acum. De fiecare data când ajungem cu ceva acasă, avem grija sa ii explicam și fetitei alegerile noastre și motivația din spatele lor. Asa va invata și ea sa trăiască fără risipa si sustenabil.

  • Reply anca July 6, 2020 at 8:06 am

    Am cumparat tacamuri de lemn din DM, se pare ca ii plac mai mult copilului decat cele de plastic. Sacosa impletita din DM e o constanta in ghiozdanul meu, la fel si recipientul de sticla luat din Pepco. (Apropos, cred ca ar merita un post cu ce poti cumpara mai sustenabil din Pepco dc esti parinte de copil/ animal. ) Cel mai tare ma mandresc cu un diy: am transformat un scutecel de bumbac luat din BebeTei in dischete demachiante refolosibile.

    • Reply Aveți și pe roz July 6, 2020 at 8:48 am

      Am ales câteva lucuri din Pepco și pentru acest articol, mai sunt multe variante, e adevărat. Am adăugat și un DIY – suportul pentru tacâmuri din fața de pernă, îmi place și ideea ta :)

  • Reply Geanina July 6, 2020 at 9:03 am

    Hello. Am incercat paiele de hartie din pepco dar le prefer pe cele din metal.
    Incerc si eu sa fac alegeri sustenabile dar de multe ori nu gasesc alternative asa ca ideile tale ajuta. :)
    Nu reușesc sa gasesc o solutie pentru diferite alimente ambalate pe care mi-e frica sa le iau varsate (soareci, gandaci care le pot “vizita”) .:(

    • Reply Aveți și pe roz July 6, 2020 at 9:14 am

      Poți încerca să le iei ambalate, dar în materiale mai prietenoase: hârtie, sticlă, metal, carton reciclat etc. De asemenea, poți alege să cumperi cantități mai mari.

  • Reply Cristiana Paraschiv July 9, 2020 at 9:28 am

    Hei, bună!
    Și eu încerc cu fiecare tură de cumpărături să fac alegeri cât mai conștiente. Merg mereu cu plasa de acasă, am una textilă luată din DM, la segmentul en-gros de exemplu încerc să nu folosesc pungi pentru fructele și legumele pentru care chiar nu e necesar. Din Pepco am un termos în care îmi pun ceaiul făcut în casă în fiecare dimineață. În plus, am dintotdeauna caserole din sticla luate din supermarket în care îmi iau mâncare la mine cât de des pot. Chiar dacă îmi comand mâncarea, știu câteva restaurante care o trimit în caserole reutilizabile, pe care eu chiar le refolosesc.
    Sunt doar câteva exemple, dar alegerile mele țin cont întotdeauna de ideea de a reduce risipa :)

    • Reply Aveți și pe roz July 9, 2020 at 9:35 am

      Felicitări pentru alegeri. Poate ne spui și câteva restaurante care-ți plac, dintr-acelea ce trimit mâncarea în caserole reutilizabile, sigur informația poate fi folositoare mai multora.

      • Reply Cristiana Paraschiv July 10, 2020 at 8:49 pm

        De exemplu, ultima dată mi-am comandat de la Taj (big fan mâncare indiană), care livrează în recipiente care se închid ermetic, le spăl și le păstrez.
        Obișnuiam să îmi mai comand și prin Caserola.ro. Este o aplicație de tipul Foodpanda sau Glovo, însă tocmai prin asta se diferențiază, prin faptul că livrează în caserole biodegradabile, având, e adevărat, o listă mai restrânsă de restaurante – alese mai pe sprânceană.

  • Reply Ioana R July 9, 2020 at 6:51 pm

    Am găsit un set bun de bureți de vase la dm, unul soft şi unul aspru din lufa. Pot fi spălați la maşina de spălat şi scapi de jegoşeii de plastic. Şi apropos de maşină, folosesc nucile de spălat de la Savonia. ;)

    • Reply Aveți și pe roz July 10, 2020 at 10:28 am

      La dm sunt multe lucruri foarte bune. Cele din gama Profissimo mi-au plăcut în mod special. Nuci de spălat nu am folosit încă, dar am luat recent niște fulgi de săpun de la La Maison Du Savon De Marseille, voi scrie mai multe curând despre produsele de la ei, sunt foarte pe gustul meu.

  • Reply Mihaela July 12, 2020 at 10:36 am

    Îmi plac mult articolele tale. Fiind interesata de sustenabilitate și minimalism le găsesc extrem de utile. Cat despre cumpărături…in ultimii ani am tot înlocuit o parte din obiectele folosite cu alternative sustenabile: perie de par din lemn, periuta de dinți din bambus, lufa, sacoșe din pânză, săculeți pentru fructe și legume, dischete demachiante din bumbac, nuci de săpun, recipiente din sticla. Mi-am făcut chiar și un etui pentru tacâmuri dintr-un prosop de bumbac cumpărat dintr-un second hand. Acum încerc sa fac schimbări și pe partea de produse cosmetice folosite, asa ca îți citesc cu mare interes blogul.

  • Reply #iuliefărărisipă: Kaufland România aduce în magazine prima infrastructură de reciclare a produselor de îngrijire personală și a locuinței și recompensează clienții cu 50% reducere - IdeiRoșcate July 13, 2020 at 6:54 am

    […] #iuliefărărisipă este o inițiativă globală care vorbește despre cât de mult plastic există în natură. O serie de sfaturi le-am prezentat cu ajutorul celor de la Biodeck în articolul #IulieFărăRisipă: Redu, Refolosește, Reciclează, Repară, Refuză. Mai multă inspirație în zona asta găsiți pe România Ecologică. De asemenea, Liana de la Aveți și pe roz are o serie de sfaturi din zona sustenabililății. […]

  • Reply Aveți și pe roz July 14, 2020 at 11:01 am

    Ah, mulțumesc frumos!

  • Reply Florenta July 15, 2020 at 1:12 pm

    ❤️ foarte bune alegeri. Si frumos impachetate, cum ne-ai obisnuit. Magazinul meu favorit din Sun Plaza e Librarium, de acolo am luat o cana asemenatoarea cu ceea verde din articol, carti cu retete sanatoase si cu ganduri pentru un trai mai sanatos, creioane, ceva jocuri si puzze-luri din lemn – mereu gasesc o mica bucurie.

  • Reply Aveți și pe roz July 16, 2020 at 10:03 am

    Bună tuturor, mulțumesc pentru răspunsurile cu fapte bune. Darurile de azi merg către Anca și Florența – pe care le voi anunța și via email – vă mai aștept pe blog și vă promit și alte surprize, daruri și descoperiri.

  • Leave a Reply

    *