Ținută cu câteva branduri ce-mi plac și un îndemn

December 9, 2019

Treaba aceasta cu #câte5 & garderoba minimalistă m-a condus către tot felul de descoperiri, dar și de renunțări. Am tot scris despre ele de-al lungul timpului, voi relua câteva linkuri la finalul acestui articol, acum doar voiam să îți amintesc să invesești în branduri și companii care-ți plac. Așa vei avea lucruri pe gustul tău, vei renunța mai ușor la balast, mode și obișnuințe și îi vei susține pe cei pe care-i placi cu adevărat.

Eu sunt mândră că, la aproape 5 ani de #câte5, am renunțat aproape de tot la magazinele mass market – iau doar de la UNIQLO și rar de la COS, ba chiar, ajungând cam la 5 din fiecare articol vestimentar, așa cum mi-am propus, nu mai am dețin mai nimic din astfel de magazine. Am vreo 2 piese &Other Stories, câteva COS și mai multe UNIQLO. A, mai am ceva accesorii: niște cercei Mango, un fes H&M și vreo 3-4 piese din colabărările H&M cu designeri și cam atât. În rest nimic, nimic, sunt mândră. Nu ZARA, Stradivarius, Koton, Motivi, Forever 21 și mai știu eu ce. Prefer să iau de la mici designeri, români sau ba, de la branduri care-mi plac, de regulă minimalisto-nordice și încerc să aleg din ce în ce mai des lucruri care au grijă și de planetă – deja iau doar tricouri din bumbac bio și numai blugi făcuți sustenabil, vor urma și alte schimbări.

Așadar, măcar de Sărbători, premiază-i pe cei care-i placi. Poate va fi începutul unei schimbări. Doar acum se fac planurile, nu? Iar să cumperi mai puțin, mai rar și mai bun este o rezoluție înțeleaptă.

Iată și o ținută compusă cu ajutorul a 3 branduri favorite: Marni – de unde e fusta, Acne Studios – cu ai săi sneakersi grăsani și UNIQLO – puloverul.

tinuta de zi cu o borseta

Da, nu sunt neapărat niște branduri ieftine, mă refer acum la primele 2, dar lucrurile sunt făcute din materiale bune (fusta e din lână căptușită cu mătase, încălțările din piele), ambele sunt fabricate în Italia, se păstrează fantastic (le-am purtat deja de câteva ori și sunt ca noi) și arată, cel puțin pentru mine, bine. Ba și puloverul, deși mass market, e din cașmir și s-a păstrat tânăr, în ciuda purtărilor foarte dese, e una dintre piesele favorite, zilele acestea.

Și nu, nu te îndemn să alegi de la cei aleși de mine, ci doar să-ți cauți favoritele și să renunți, încet-încet, la lucrurile și la magazinele de umplutură. Ele nu fac decât să-ți golească buzunarul și să adauge calorii goale garderobei tale. Ciudat sau ba, nu am cu ce să mă îmbrac este rostit, de obicei, de cele cu un dulap burdușit. Și apoi, pe 35 de rochii așa și așa poți da cât pe 5 minunate care te avantajează și pe care chiar le porti cu drag. Și asta nu înseamnă că nu poți găsi piese fabuloase cu bani puțini, tocmai am scris despre outlet-uri și magazine vintage, dar de regulă calitatea costă.

pulover uniqlo de casmir si borseta musette

fusta marni si sneakers acne studios

Am purat:

pulover UNIQLO;
fustă Marni;
încălțări Acne Studios;
borsetă Musette împrumutată de la magazinul din Sun Plaza pentru un material despre borsete.

Alte link-uri ce poate-ți vor fi de folos:

cum s-a născut filosofia #câte5;
de ce mi-am propus 1 an în care să-mi cumpăr doar 5 articole vestimentare;
o garderobă capsulă pornind de la filosofia #câte5;
cum am ajuns să-mi cumpăr mai puțin și să-mi placă.

No Comments

Leave a Reply

*