De-a lungul anilor de simplificare & minimalism mi-am creat o listă foarte clară de DA-uri și de NU-uri ce mă ajută în luarea deciziilor vestimentare. Mă opresc acum la cele 5 puncte principale, ce trebuie întotdeauna îndeplinite pentru ca piesa cu pricina să vină cu mine acasă:
NU fast fashion & ultra fast fashion
E un mod de a tăia rapid o felie groasă din lucrurile care, în mare parte, nu țin decât cel mult un sezon, nu-s din cele mai bune materiale și, ce e mai important, nu-s făcute cu respect pentru om, planetă, animale… sau măcar pentru design.
DA materiale naturale
Fie ele din fibre de origine vegetală, animală sau realizate de om (lână, bumbac, viscoză etc) încercând să le iau cât mai des de la branduri fac lucrurile cât mai corect.
DA culoriile mele
Am ajuns la o paletă de culori în tonurile naturii – care mi se potrivește de minune în toate sensurile, cu articole prietene între ele. Aici am o listă în listă:
– tricourile sunt albe sau cu dungi;
– blugii doar în tonuri de albastru;
– rochiile & puloverele în nuanțe de maro, gri, verde – în culori pline sau cu imprimeuri cu dungi sau buline.
Astfel, pot asorta cam orice cu orice, aleg repede ce port și îmi pot face bagajul cu ochii închiși.
DA piese comode & durabile
Degeaba găsesc o piesă frumoasă, din materiale naturale, de la un brand care-mi place dacă îmi chinui corpul purtând-o. Am o (altă) regulă, ce poate te ajută și pe tine: iau de la branduri pricepute în a face acel lucru: încălțări sport de la cei ce au o tradiție în a le face, la fel bocanci, blugi, paltoane etc. Cum nu putem fi toți pricepuți la toate, ci avem talentele și priceperile noastre, așa și un brand ajunge să investească, să inoveze, să crească și astfel să se priceapă în anumite domenii. Și dacă știi ce și cum faci, acel lucru durează. Hop, am băgat și sustenabilitatea în poveste :)
DA stilului meu
Care împacă stilul din inima mea cu stilul meu de viață. Astfel, am haine pe care le iubesc și le port și nu am în dulap vreun unicorn, care deși poate fi atrăgator & de dorit pentru fală nu se potrivește cu modul meu de a fi și nici cu meridianul la care am ales să trăiesc.
Ar mai fi reguli, mai mari sau mai mici, de exemplu costul per purtare, dar am zis să mă opresc la 5. Mai menționez, totuși, că încep să vânez ceva atunci când mă îndeamnă nevoia inima sau întâmplarea – îmi mai cad și mie cu tronc diverse piese. Dar dacă se întâmplă să am prea multe articole dintr-o anumită categorie, renunț imediat la unul (sau la mai multe). Regula lui #câte5 e încă în picioare.
Regula supremă: AMANDINELE
Așa numesc eu excepțiile. Pauzele scurte de la reguli. De la cumpătare. De la AȘA DA. Pentru că, uneori, ca să poți continua drumul ales al alegerilor bune – fie ele vestimentare, alimentare și nu numai – ai nevoie doar de o amandină.
Firește că mă refer la răzvrătiri mici, ce nu rănesc pe nimeni în timpul desfășurării nebuniei temporare: un plic cu paiete, un pulover roz bombon – care nu-și are nicidecum locul în stilul tău, dar de care te-ai îndrăgostit pe loc, poate chiar, doamne ferește, ceva din poliester (haha) sau o amandină uriașă în săptămâna în care ți-ai jurat că iei o pauză de la zahărul procesat :) Și, cine știe, dacă folosești înțelept aceste “bilete de voie” poate te duc spre alte descoperiri și AȘA DA-uri de preț.
Deși lista asta poate fi intimidantă, am ajuns la concluzia că autoîngrădirile îmi aduc o mare libertate. Nu ești ceea ce nu-ți trebuie :) Îmi e mult mai ușor să aleg un articol vestimentar, să-l combin cu piesele pe care le dețin, să-l iubesc, să-l repar și să-l țin alături cât mai multă vreme.
Pe Instagram am un reel cu o ținută în tonuri de maro, ca un exemplu practic pentru articolul de azi.
Mi-ar plăcea să-mi spui după ce reguli sau nereguli îți alegi tu articolele vestimentare.
Poate te inspiră și articolele:
– 10 ani de blog în 100 de ținute & combinații vestimentare;
– Cum să înveți să te îmbraci? Gândește-te că faci o prăjitură nouă;
– Mic ghid despre locurile de unde-mi cumpăr haine.
10 Comments
Eu sunt mai permisivă la tricouri, port și mai colorate. Blugi albaștri și negri. Sacouri și cardigane negre, gri și maro. Pălării culoare crem, bej și negre. Ușor de utilizat în diverse combinații.
Da, fiecare-și știe mai bine nevoile… și inima. Important e să alegem ceva potrivit noua, atât ca stil vestimentar, cât și ca stil de viață :)
Cred ca ar fi in beneficiul tuturor si o recomandare de branduri .Multumesc!♥️
Au fost multe asfel de articole, vor mai fi, uite mai jos câteva exemple:
https://avetisiperoz.ro/mic-ghid-despre-locurile-de-unde-mi-cumpar-haine/
https://avetisiperoz.ro/unde-gasesti-haine-de-calitate-la-pret-bun-si-care-te-ajuta-sa-faci-mai-putina-risipa/
https://avetisiperoz.ro/7-locuri-din-londra-unde-poti-face-cumparaturi-care-te-si-invata-ceva/
https://avetisiperoz.ro/cateva-magazine-din-viena-pe-care-doresc-sa-le-daumaideparte-partea-1/
https://avetisiperoz.ro/magazine-vieneze-pe-placul-meu-partea-a-2-a/
Dacă dorești, mă poți urmări și pe Instagram, am mereu sugestii de ținute sau de magazine.
❤️❤️❤️
Mulțumesc, mă bucur că am fost de folos :)
Cum previi/tratezi petele de pe tricourile albe?
În special cele din zona axilei, de la deodorant
Poate am noroc… dar nu prea se pătează :) Când e cazul, folosesc diverse mărci și produse, 2 exemple ar fi săpunul de de Marsilia și soluția pentru pete de la Steamery (au și o gamă de detergenți mai prietenoși cu hainele & planeta).
Eu am incercat sa ma ghidez mult dupa regulile pe care le promovezi si tu, mai bine mai putin si mai bun decat cantitate mare in dulap. Cred ca mai am inca de lucrat sa imi gasesc un stil care sa ma reprezinte si desi ma bucur ca in ultimii cativa ani am inceput sa imi construiesc o graderoba cu piese de calitate, rezistente in timp, o parte si de la branduri sustenabile, parca uneori mi se pare ca am in dulap haine mult prea simple. Cumva ma tem sa aleg ceva prea funky pentru ca ma gandesc la costul per purtare si persist in a-mi lua haine “liniare”. O sa ma mai gandesc cum sa procedez, daca ai si tu vreo sugestie, as aprecia mult.
Multumim pentru articol! ❤️
Poți găsi sugestii în categoria #câte5, va urma curând și un nou articol despre acest subiect. Însă hainele “liniare” – clasice, cu croieli simple, în culori neutre, din materiale de calitate sunt mereu câștigătoare.