1. Lightplay. Abajururi din hârtie. Am mai povestit despre Lightplay într-un articol cu descoperiri de acum ceva vreme. Abajurile sunt realizate manual, cu ajutorul artei plierii hârtiei numită Origami. Pentru astfel de obiecte nu…
-
-
Când am fost ultima dată la Berlin am descoperit, la Bikini Berlin, niște espadrile ce mi-au tras imediat atenția. Înainte să intru în subiect, zic repede că acest loc e un mall ce nu…
-
3 renunțări care mi-au adus mai multe descoperiri. Primele 3 luni fără cumpărături, zahăr și iPhone.
Am mai renunțat eu la lucruri sau obiceiuri și nu m-am uitat înapoi: la carne, la un job stabil, la cumpărături haotice, la cosmetice testate pe animale, la pește… și la alte câteva lucruri.…
-
De când am plonjat în treaba aceasta cu produsele cosmetice netestate pe animale (și cu cât mai puține nenorociri în ele) descopăr, în fiecare zi, câte ceva. Dacă la început eram puțin încurcată și mă…
-
Iulie e declarată luna fără plastic și deși salut inițiativele ce atrag atenția asupra unei probleme și încearcă să ne ordoneze, măcar un pic, nu prea cred că o lună e de ajuns pentru…
-
Sunt mereu în căutare de mai bun, mai natural, făcut mai cu grijă pentru planetă, mediu, om și animale. Azi #DauMaiDeparte un ruj aproape SF. Fabricat în Franța, fără porcării în el, netestat pe…
-
Acestui articol i-am mai adus completări în primăvara și toamna lui 2019, la final de 2020 și în martie 2021. Și voi mai adauga mereu sugestii. Dacă ai idei, sunt mai mult decât binevenite.…







