Acum ceva vreme, am primit o invitație de a vorbi într-un podcast despre bani, haine & relația dintre ele. Primul impuls a fost să refuz politicos deoarece nu mai participasem la niciun podcast, le ocolisem grațios până atunci,…
-
-
Visez rar la anumite piese vestimentare, de obicei optez pentru articole simple, de calitate, aproape clasice pe care le port cu încălțări comode, sneakers în cea mai mare parte, din colecții un pic mai…
-
Am scris de multe ori despre mai puțin, mai bun, mai potrivit nouă. Dar cum zilele acestea se fac 6 ani de când am inventat filosofia #câte5 – prin care îmi “dădeam voie” să…
-
În primul rând, dincolo de etichetări, cifre și inventarieri, mă bucur că m-am ținut de drum și că am învățat și ceva pe parcurs. Pentru cei nu foarte familiarizați cu întâmplările din ultimii ani…
-
1. Blană de urs cu încălțări comode Blana mea e de la un brand nordic drag mie, Peak Performance, dar poți găsi modele asemănătoare în multe locuri, de la H&M la Max Mara. Și…
-
Treaba aceasta cu #câte5 & garderoba minimalistă m-a condus către tot felul de descoperiri, dar și de renunțări. Am tot scris despre ele de-al lungul timpului, voi relua câteva linkuri la finalul acestui articol,…
-
De când m-am apucat de simplificarea și eficientizarea garderobei, acum aproape 5 ani, sunt în permanentă căutare de locuri, branduri, magazine unde pot găsi articole demne de #câte5. Azi voi voi despre câteva astfel…
-
Deoarece cred tare că un obiect bine ales poate fi purtat în mai multe feluri și ocazii, am adunat astăzi, pentru rubrica Feluri de a purta, o borsetă mov-roz și câteva idei de a…
-
În mai 2018 mi-am propus ca, timp de 1 an, să îmi cumpăr doar 5 piese vestimentare. Asta înglobând accesorii, genți, pantofi, bijuterii. Mda, știu… :) Pe parcursul anului, am avut câteva materiale în…
-
Categoria Feluri de a purta există pe blog de la început, dar mi-am propus să-i acord mai multă atenție în următoarea perioadă. Chiar cred că dacă alegem mai puțin, mai bun, mai potrivit nouă…
-
La 2 luni de la terminarea experimentului în care mi-am propus 1 an în care să cumpăr doar 5 piese vestimentare, iată și care-s cele 5. – cercei din porțelan cu tortiță aurită –…











